În prima jumătate a acestui an în UE nu a ajuns nici-un măr din Moldova

shadow
Vineri, 16.08.2019 06:30   1649
În primele şase luni ale acestui an exporturile pe piaţa statelor Uniunii Europene au înregistrat o scădere cu 2,2% faţă de perioada respectivă a anului trecut, arată datele Biroului Naţional de Statistică.

Deocamdată nu este clar care au fost factorii ce au dus la această diminuare. Ar putea fi şi deprecierea cu circa 5% a monedei europene faţă de dolarul SUA înregistrată în această perioadă.

Niciun măr și nicio roșie din Moldova pe piața UE

În același timp raportul privind realizarea Planului Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE (PNAAA) în semestrul I al anului 2019, publicat de Ministerul Afacerilor Externe, arată însă că la mijloc sunt şi factori interni.

De exemplu de aproape 5 ani, agenții economici din Republica Moldova beneficiază de scutiri anuale de taxe pentru contigentele tarifare la exportul unor anumite tipuri de mărfuri, în special agroalimentare, doar că nu le valorifică.

Datele oficiale relevă că în prima jumătate a anului 2019 companiile din Moldova nu au exportat pe piaţa UE niciun kilogram de mere proaspete (cota este de 40.000 de tone), sau de tomate (2.000 de tone), usturoi, sau suc de struguri.

În aceeaşi perioadă în UE au fost exportate doar 94 tone de prune proaspete din cota de 10.000 tone, sau 1% şi 7.165 tone de struguri de masă din cota de 10.000 tone (72%).

Advertisement

Cotele la cereale epuizate

Mult mai bună este situația la exportul pe piața UE a unor produse agricole, în special cereale prin utilizarea așa-zisului mecanism de prevenire a eludării.

Astfel la categoria grâu, făina și aglomerate sub formă de pelete s-au exportat 79.805 tone (106% din totalul cotei stabilite de 75.000 de tone); la porumb, făină și aglomerate sub formă de pelete – 89.790 tone (146% din totalul de 130.000 tone); la cereale prelucrate – 5.199 tone (208% din totalul de 2.500 de tone.)

Totodată, zahăr a fost exportat în proporție de 840 de tone (20% din totalul cotei de 4.200 tone), iar porumb zaharat - de 360 tone (24% din totalul de 1.500 tone). 

Ministerul Afacerilor Externe susţine că Republica Moldova a solicitat partenerilor europeni examinarea posibilităţii majorării contingentelor tarifare pentru produsele exportate în UE (struguri de masă proaspeţi, prune proaspete), cât şi alocarea unui contingent tarifar nou pentru cireşe.

De asemenea se constată o creştere a numărului companiilor exportatoare în UE. Astfel 1.877 de companii au exportat în UE pe parcursul semestrului I 2019, cele mai multe făcând livrări în România (835), Italia (211), Germania (197), Polonia (134) şi Bulgaria (101).

Mai adăugăm că un studiu realizat de Expert-Grup privind impactul economic după aproape 5 ani de implementare a Acordului de Asociere RM-UE, relevă că acesta a avut și are un efect pozitiv asupra exporturilor.

Astfel în primii patru ani de implementare (2015-2018) exporturile totale au crescut cu 1,5 miliarde dolari sau cu 34% față de 4 ani de până la semnarea DCFTA (2011-2014), fapt ce a compensat pierderile pe piața CSI, fiind o creștere de două ori mai rapidă față de exporturile pe alte piețe.

Drept rezultat, UE și-a consolidat pozițiile drept principală piață de desfacere pentru exportatorii moldoveni, arată studiul realizat de Adrian Lupușor, directorul executiv al Centrului Expert-Grup.



Oportunitati