SUA ar putea revizui o serie de programe de asistență externă alocate prin USAID

shadow
Duminică, 11.08.2019 11:00   1232
Administrația Trump a înghețat temporar și a ordonat revizuirea mai multor fonduri-cheie de ajutor extern pe care Congresul le-a aprobat deja, într-o acțiune pe care criticii se tem că ar putea duce la o altă tentativă de revizuire a ajutorului extern.

Biroul de Buget și Planificare (Office of Management and Budget - OMB) a trimis încă acum o săptămână o scrisoare către Departamentul de Stat și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), prin care solicitat un bilanț al proiectelor de ajutor extern care nu au fost încă finanțate.

Michael P. Duffey, directorul asociat pentru programele de securitate națională la OMB, a scris că nu se mai pot aloca resurse din aceste fonduri decât după trei zile, după ce OMB primește cifrele, proces care însă poate dura zile dacă nu săptămâni.

Scrisoarea publicată de New York Times prezintă opt domenii care acoperă o varietate de asistență: organizații internaționale; operațiuni și activități de menținere a păcii; controlul internațional al stupefiantelor și aplicarea legii; ajutor pentru dezvoltare; asistență pentru Europa, Eurasia și Asia Centrală (în care este inclusă și Republica Moldova); finanțare pentru sprijin economic; programe de finanțare militară străină și programe de sănătate la nivel mondial.

Un oficial al administrației a declarat că fondurile vizate pentru revizuire sunt cheltuieli peste limitele bugetare propuse de președintele Trump.

Advertisement

Acestea includ articole de cheltuieli mari, precum contribuții la Națiunile Unite, dar și costuri mai mici, precum panouri solare pentru state din Caraibe, școli din Uzbekistan și programe de fotbal din America Centrală.

Fondurile afectate de acest blocaj sunt între 2 miliarde și 4 miliarde de dolari, iar multe din cheltuieli se făceau în ultimele luni ale anului fiscal. De notat că în SUA anui fiscal se încheie pe 30 septembrie. OMB va lua apoi o decizie cu privire la modul de a merge mai departe cu fondurile după ce va studia conturile.

Criticii se tem că această mișcare ar putea duce la reduceri puternice pentru programele de sănătate globală, menținerea păcii, controlul stupefiantelor și asistență la dezvoltare, în ciuda banilor aprobați de Congres.

OMB poate propune Congresului să anuleze însușirea fondurilor rămase în funcție de răspunsul celor două agenții.

Administrația Trump a făcut eforturi repetate pentru a reduce suma de bani cheltuită de Washington pentru ajutorul extern. În aprilie 2019, administrația a încercat fără succes reducerea cu 23% a bugetului aferent ajutorului extern și diplomației. 

Senatorul republican Lindsey Graham, un aliat al lui Trump, a numit propunerea „nebunie”. Și anul trecut OMB a încercat suspendarea sau diminuare asistenței externe, dar Congresul a respins demersul. Acest lucru s-ar putea întâmpla și acum.

Deocamdată nu este clar dacă această măsură va afecta cumva și programele de asistență desfășurate de USAID în Republica Modlova.

Țara noastră beneficiază de o importantă asistență externă din partea USAID, care în perioada 2014-2018 a constituit circa 100 milioane de dolari. Anul trecut aceasta a constituit circa 29,2 milioane de dolari, din care 13 milioane pentru mediul de afaceri și alte servicii, iar 12 milioane de dolari pentru guvernare și societate civilă

O lună în urmă Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin USAID a anunțat că va majora finanțarea pentru guvernare democratică și creștere economică în Republica Moldova cu 29 de milioane de dolari.



Oportunitati