În urma impozitării câştigurilor în loterie sau pariuri sportive cel mai mare perdant va fi statul

shadow
Vineri, 09.08.2019 07:54   4838
Guvernul a dat aviz pozitiv la o iniţiativă de modificare a Codului Fiscal, prin care de la 1 septembrie 2019 ar urma să fie anulate o serie de facilități fiscale acordate activităților din domeniul jocurilor de noroc.

Astfel câștigurile mai mari de 240 de lei de la loterii și/sau din pariurile sportive urmează a fi impozitate. Intenţia este argumentată prin necesitatea de a aduna mai mulţi bani la buget şi prin necesitatea "asigurării unui raport echilibrat cost-beneficiu".

Iniţiativa loveşte inclusiv în Parteneriatul Public Privat (PPP) din sectorul loteriilor și pariurilor la competițiile/evenimentele sportive, încheiat în mai 2018 între statul moldovenesc, prin Loteria Naţională a Moldovei (LNM), cu NGM SPC Limited (din numele Asocierii operatorilor economici New Games AD, National Lottery AD și NGM SPC Limited), în calitate de partener privat și NGM Company SRL, în calitate de partener.

Plamen Milanov, directorul companiei NGM Company, explică într-un interviu pentru Mold-Street cum această iniţiativă va lovi nu atât în companii și jucători, cât mai ales în stat.

Întrebare: Cum vă poate afecta introducerea impozitului pe venit pentru câștigurile obţinute de persoanele fizice în loterie?

Răspuns: În primul rând, dorim să subliniem faptul că suntem un investitor din Uniunea Europeană, care lucrează în numele statului Republica Moldova. În aceste condiţii, orice acţiuni întreprinse de stat vor avea efecte în primul rând asupra imaginii statului însuși. Iar răspunsul la întrebarea dvs. este - impactul va fi negativ!

Aici vorbim despre pierderea încrederii (întrucât suma indicată pe bilet și cea primită de câștigător va fi diferită), dar se poate ajunge până la refuzul de a participa la loterie (o persoană nu vrea să se implice în calcule, dorește transparență și o înțelegere clară a ceea ce va obține dacă va câștiga). În plus, odată cu introducerea acestei taxe, se dovedește că statul, pe de o parte plătește câștigurile (Loteria Naţională a Moldovei este o întreprindere deținută în proporție de 100% de stat), iar pe de altă parte, ia banii înapoi sub formă de impozte. Deoarece statul plătește bonusuri și imediat le taxează, oamenii vor avea impresia că sunt înșelați. Or se promite un lucru (suma câștigurilor declarate pe bilet, iar să oferă altceva - câștiguri minus impozit). Nimănui nu îi place să fie înșelat.

Dar aceasta pare a fi un fel de practică comună în toată lumea. De ce nu trebuie impozitate câștigurile?

Nu este chiar așa. Datele Organizației Mondiale a Loteriei, al cărei membru este și compania bulgară, reprezentantul Loteriei Naționale în această țară, New Games AD, arată că în majoritatea statelor dezvoltate nu se percepe impozit pe câștigurile persoanelor fizice (potrivit portalului de specialitate GamblingCompliance.com). Vorbim despre țări precum Marea Britanie, Austria, Franța, Germania, Belgia, Slovacia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Republica Cehă, Lituania, Luxemburg, Malta, etc. În alte țări ale lumii există un prag din care se plătește impozitul, unul destul de mare și acest impozit este ușor de administrat. De exemplu, în Spania o astfel de taxă este percepută din câştigurile mai mari de 2.500 de euro.

Modificările prevăd că doar câștigurile mai mari de 240 de lei vor fi impozitate. Care este proporția acestor câștiguri la loterie?

Pe baza statisticilor de plată a câștigurilor pentru primele șase luni - volumul câștigurilor de până la 240 de lei este de aproximativ 75% din câștigurile deja plătite.

Lucraţi de 9 luni pe piața din Moldova. Care sunt rezultatele și cât aţi investit deja în această afacere? Care este specificul pieței moldovenești, dacă există?

Pentru primele 9 luni de muncă, am obţinut rezultate farte bune.

Advertisement

Am creat o rețea de distribuție destul de mare (astăzi biletele de loterie sunt vândute în peste 4.000 de puncte de vânzare). Am dezvoltat software-ul necesar pentru a controla circuitul biletelor de loterie și a plății câștigurilor de către stat, am pus la punct o campanie de publicitate corespunzătoare.
Drept urmare, biletele Loteriei Naționale sunt deja familiare pentru majoritatea cetățenilor moldoveni. De asemenea, a fost creat un site, unde jucătorii de la loterie pot primi informaţii suplimentare cu privire la produsele de loterie, precum și se pot înregistra la tragerile la sorți pentru biletele necâștigătoare. Înregistrându-vă pe acest site, pe lângă loteria instantanee (când o persoană obține câștiguri momentane), este posibil ca jucătorii să participe la clubul VIP pe site-ul Loteriei Naţionale www.7777.md, unde cu ajutorul biletelor NON-WINNING se pot câștiga: excursii de două zile în orașe europene, televizoare, tablete, telefoane. Pentru aceasta sunt organizate tombole la fiecare două săptămâni, iar în cazul automobilului - tombole o dată pe lună!

În această perioadă, am lansat și o emisiune TV în care sunt puse în joc premii mari și peste 950 de persoane au luat deja parte și au primit premii. În plus, toată lumea are ocazia să participe la tragerea la sorţi pentru participarea la jocuri TV care sunt difuzate la postul Prime TV în fiecare duminică. În cadrul emisiunii sunt puse în joc premii foarte impresionante: mașini, sume de până la 2 milioane de lei!

Cât aţi câștigat deja și cât a primit statul în acest sens?

Încă suntem la etapa de implementare a parteneriatului cu Întreprinderea de Stat. Având în vedere că faza de investiții nu este încă finalizată, este prea devreme să vorbim despre profit. Va fi posibil să vorbim despre acesta numai după recuperarea investițiilor în proiect. În ceea ce privește statul, reprezentat de Loteria Națională a Moldovei, din câte știm, pentru primul trimestru, profitul lor a compensat toate pierderile din ultimii trei ani (perioada dinaintea lansării PPP).

Ce propuneţi în schimb şi cât poate pierde compania şi statul de la introducerea impozitului?

Noi sugerăm să fie preluată experiența majorității statelor europene și să se renunțe la impozitul pe câștig în cazul persoanelor fizice, deoarece, în primul rând, acest impozit va deteriora imaginea statului și a loteriei, ca urmare, vor scădea inevitabil şi veniturile din loterie, respectiv, și ale statului. În al doilea rând, această taxă va cădea pe umerii moldovenilor (în special, asupra câștigătorilor la loterii). De asemenea, propunem ca statul să-și concentreze eforturile pe eliminarea afacerilor tenebre cu pariuri sportive ceea ce va duce la creșterea veniturilor bugetare din această activitate legală mai mult decât de la introducerea unei taxe pe câștigurile din pariurile sportive.

Vor fi impozitate și câștigurile la pariurile sportive. Care este situația din acest sector? Care este cota Dvs și a partenerilor voştri?

În majoritatea țărilor lumii nu există taxe pe câștigurile la pariurile sportive, deoarece este destul de dificil de aflat câștigurile reale ale unui jucător care joacă online. Prin urmare, în astfel de cazuri, de obicei este impozitat organizatorul pariurilor sportive. În Moldova, singurul organizator legal al pariurilor sportive este Loteria Naţională a Moldovei. Există, de asemenea, operatori ilegali de pariuri sportive în domeniul pariurilor online.

Ilegali pentru că, potrivit Legii 291 din 2016, jocurile de noroc în Moldova reprezintă monopol de stat. Din păcate, în ultimii ani nu a fost luată nicio măsură împotriva acestor jucători ilegali și ei dețin astăzi aproximativ 99% din piaţă. Ca partener privat, am creat și lansat prima platformă legală de acest fel, prin care statul moldovean poate oferi cetățenilor Republicii Moldova posibilitatea să facă, absolut în siguranță, pariuri pe evenimente sportive. De ce este sigur - deoarece plasând bani pe un site web al statului, jucătorii pot fi siguri că își vor primi banii înapoi și, de asemenea, că site-ul nu va da faliment (ceea ce se întâmplă cu unele case de pariuri ilegale). Site-ul nostru a fost lansat la sfârșitul lunii iunie 2019.

Începând cu luna septembrie, planificăm o campanie publicitară extinsă în care Loteria Națională va promova produsul. La fel vor fi lansate şi proiecte sociale de susţinere şi dezvoltare a sporturilor de amatori în Moldova. În acest mod, ne propunem să atragem cea mai mare parte a jucătorilor din Republica Moldova, care astăzi riscă și joacă pe site-uri ilegale. Din păcate, dacă se vor adopta modificări la Codul fiscal, toate eforturile noastre de a începe această afacere în favoarea PPP vor fi în zadar, dat fiind faptul că site-urile ilegale nu sunt rezidenți ai Republicii Moldova, legea nu va funcționa pentru ei. Sigurul operator legal pe piața pariurilor sportive din țară este site-ul Loteriei de Stat din Moldova.
Dacă jucătorii vor continua să joace pe site-uri ilegale, veniturile statului din impozitul pe câștigurile de la persoane fizice, cât și veniturile din PPP vor fi egale cu zero!

Rezultă că introducerea acestei taxe va duce la revenirea tuturor jucătorilor în zona gri a acestui tip de jocuri. Care este cota pieței gri acum?

Acum cota de piață gri a pariurilor sportive este aproape de 100%. Conform datelor neoficiale, volumul anual al acestei piețe este de aproximativ două miliarde de lei. Pentru a „albi” această piață, sunt necesare eforturile tuturor părților - atât ale statului, cât și ale partenerului privat. Numai aşa este posibilă creșterea veniturilor la bugetul de stat din acest tip de activitate.

Când a fost semnat contractul privind parteneriatul public-privat în domeniul jocurilor de noroc, în mai 2018, monopolul în care aparține SA Loteria Națională a Moldovei, fiecare dintre părți și-a asumat anumite obligații. Au existat și angajamente fiscale? Adică, statul s-a angajat să nu modifice impozitele în acest sector?

Da! În contract există obligații conform cărora statul nu modifică legislația, iar dacă aceasta este modificată și afectează activitatea economică a unui investitor din Uniunea Europeană, investitorul are dreptul să solicite despăgubiri. Suma lor poate fi mult mai mare decât efectul scontat în următorii 10 ani de la adoptarea modificărilor de mai sus.

Dacă statul nu este de acord cu propunerile dvs., ce va urma? Ce vei întreprinde?

Este prea devreme să vorbim despre asta. Sper că statul va da dovadă de abordare pragmatică și împreună vom găsi o soluţie rezonabilă, care să se potrivească ambelor părţi. Dorim ca statul să ne considere partener de afaceri, iar dacă există aspecte în activitatea noastră comună care nu îi convin, acestea ar trebui rezolvate la masa negocierilor.

Cine se află în spatele afacerii dvs. în Moldova? Există oameni din Moldova? Pentru că o mulțime de parteneriate public-privat din Moldova duc direct sau indirect la anumiți politicieni din Moldova.

Niciunul dintre politicieni sau oameni de afaceri din Moldova nu se află în spatele acestei afaceri. Partener al statului prin LNM, sunt companii ce au fondat Loteria Națională a Bulgariei, acţionari şi beneficiari ale cărora sunt doar cetățeni bulgari, care dezvoltă această afacere în țara lor cu mult succes de mai bine de 6 ani. Structura companiei partenere private este complet transparentă, iar informațiile despre proprietarii companiei partenere private sunt publice.

Vă mulțumim!

 



Oportunitati