Câți bani a câștigat Moldova din programul cetățenie prin investiție

shadow
Marţi, 06.08.2019 10:25   1313
Din momentul lansării Programului „Cetățenie prin Investiție” (MCBI) din Moldova, au fost înregistrate și procesate cu succes cinci aplicații, care au adunat 545.000 euro (circa 10 miliaone lei), anunță Henley & Partners, concesionara programului.

Potrivit Henley acest capital, poate fi distribuit "pentru realizarea unor proiecte vitale, cum ar fi investiții în infrastructură, pentru a lega comunitățile rurale izolate de piețe, îmbunătățirea sistemelor de irigare pentru sectorul agricol sau modernizarea transportului public și a infrastructurii".

Citiți și:

Cine stă în spatele consorțiului ce implementează controversatul program cetățenie pe bani

Totodată compania susține că acest rezultat (cinci aplicanți de bază și trei membri ai familiilor au primit până acum cetățenia Moldovei n.r.) ar demonstra "aprecierea comunității internaționale pentru valoarea Programului și a Moldovei ca destinație potențială pentru investiții străine directe", dar și o cerere semnificativă pentru produs. 

Henley susține că pe lângă avantajele pe care le oferă investitorilor, programul MCBI va oferi un flux de venituri permanente pentru Moldova, care pot fi investite strategic și transparent în proiecte ce îmbunătățesc viața tuturor cetățenilor.

Advertisement

În plus anunță că ar fi fost deja identificate proiecte "care vor genera peste 400 de milioane euro în investiții străine directe și 10.000 de noi locuri de muncă în Republica Moldova". 

Aminitim că contractul de implementare a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție a fost semnat un an în urmă, iar Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii se arăta încrezător că "în următorii 5 ani volumul investițiilor va atinge o valoare cumulativă de 1,3 miliarde de euro", grație acestuia.

Lansarea oficială a Programului a avut loc abia în noiembrie 2018, în Dubai.

Pe 31 iulie 2019, Parlamentul a votat instituirea moratoriului pentru o perioadă de 4 luni, asupra recepționării cererilor noi de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție. Moratoriul ar putea fi prelungit pentru o perioadă de cel mult două luni.

În același timp cererile de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție care au fost depuse până la data intrării în vigoare a acestei legi vor fi procesate în continuare.

Potrivit unor date anunțate de Vadim Brînzan, ministrul Economiei și Infrastructurii, la începutul lunii iulie, alte 34 de cereri se aflau pe rol. Aceste dosare ar putea să aducă Republicii Moldova 4,6 milioane de euro.

 

 

 



Oportunitati