Ce prevăd noile măsuri de politică fiscală anunțate de Ministrul Finanțelor

shadow
Miercuri, 24.07.2019 07:43   3271
Ministrul Finanțelor Natalia Gavrilița a anunțat o serie de măsuri de politică fiscală, care vor fi aplicate de la 1 ianuarie 2020 și care sunt incluse în Acordul cu Fondul Monetar Internațional. Aceste măsuri ar urma să mobilizeze resurse financiare adiționale pentru bugetul anului 2020.

”Este vorba despre 3 tipuri de măsuri de asigurare a stabilității bugetare: anularea unor decizii care contribuiau la contrabandă și încălcări, anularea unor scutiri fiscale și mobilizarea resurselor menite să asigure o echitate fiscală. Deja au fost luate anumite măsuri în această privință, aici mă refer la limitatea vânzărilor neimpozabile în regim duty-free”, a declarat Natalia Gavrilița.

Controalele fiscale și la cei amnistiați

Printre măsurile menționate de Ministrul Finanțelor se numără eliminarea scutirilor de impozite la produsele petroliere comercializate în zonele de control vamal, scutiri adoptate de fosta guvernare, dar care așa-și nu a fost pusă efectiv în aplicare.

De asemenea Natalia Gavrilița a menționat că vor fi eliminate ”unele consecințe ale amnistiei fiscale, în special în administrarea fiscală, cum ar fi interzicerea controalelor fiscale dinainte de 1 ianuarie 2018”.

Citiți și:

Operațiunea „revoluția fiscală” va șterge 11 miliarde lei, datorii ale contribuabililor rău-platnici

Aici precizăm că amnistia fiscală a fost votată un an în urmă în grabă mare de fosta guvernare, fiind criticată atât de organismele financiare internaționale, cât și de experții locali. Efectele aceteia însă nu au fost pe măsura așteptată.

Echitate fiscală și socială

De asemenea, se prevede că vor fi anulate facilități care nu au un scop de echitate socială, sau de promovare a unor obiective de dezvoltare.

”Aici vorbim despre anularea scutirilor la jocurile de noroc, scutirilor pentru parteneriatele public-private, anularea scutirilor pentru tichetele de masă, eliminarea cotei reduse de 10% pentru sectorul HORECA (restaurante, baruri, cafenele, hoteluri n.r.). Deci, va reveni cota obișnuită de 20% a TVA”, a precizat ministrul. 

Sectorul HORECA beneficia de această cotă redusă a TVA din 1 octombrie 2018 și inițial acțiunea a avut ca efect creșterea de câteva ori a veniturilor bugetarea de la taxarea acestor întreprinderi. Care este situația acum nu este clar.

Cât despre jocurile de noroc, apoi sub lovitură nimeresc două corporații străine care au semnat parteneriate publice private cu statul.

Advertisement

Printre alte măsuri menționate se numără și majorarea accizelor la produsele de tutun tăiat fin destinat rulării și pentru produsele de tip heat-not-burn, care deja au fost votate în prima lectură de Parlament.

Cota de impozitare de 12% rămâne

Natalia Gavrilița a spus că vor fi luate ”măsuri pentru extinderea bazei de impozitare, a creșterii de capital la 100% pentru persoanele juridice și 50% pentru persoanele fizice. Aceasta este o practică internațională”.

Ministra a menționat că cota impozitului pe venit de 12% (în vigoare din 1 octombrie 2018 n.r.) nu va fi modificată și va rămâne aceeași și pentru persoane fizice, și pentru persoane juridice.

Menționăm că anterior unul din autorii reformei, fostul Ministru al Finanțelor Ion Chicu, susținea că are "convingerea certă, că introducerea cotei unice, de-facto diminuarea cotei de la 18% la 12% pentru venituri salariale destul de mici, este doar în folosul cetățeanului și constituie un pas mic, dar foarte real pentru a convinge oamenii noștri să rămînă să muncească în țară".

"Da, le dau dreptate celor, care afirmă, că introducerea cotei unice înseamnă și creșterea primei cote din fosta grilă cu 5 p.p. Dar, stimați prieteni, s-a majorat scutirea personală de la 11.280 pînă la 24 mii lei anual (minimul de existență pentru această perioadă), tocmai pentru ca nimeni să nu aibă de suferit", afirma Chicu.

În același timp fostul ministru al Economiei Alexandru Muravschi constata într-un comentariu că în urma acestei reforme crește diferența dintre veniturile celor săraci și ale celor bogați. 

"Aceasta înseamnă că trecerea la o rată unică a impozitului pe venit este, în esență, o tranziție către un sistem de impozitare regresivă. Ea are propriile aspecte pozitive mici asociate cu simplificarea administrării impozitului. De fapt, trecerea la o taxă unică este o recunoaștere de către stat a slăbiciunii sale în domeniul administrării", concluziona economistul.

Controverse la impozitarea celor cu venituri mari

În același timp începând cu 1 ianuarie 2020, vor fi eliminate prevederile privind deducerea sumei de până la 500.000 de lei la estimarea venitului impozabil în cadrul controalelor fiscale.

Totodată va fi eliminată și scutirea personală pentru veniturile anuale de peste 360.000 de lei. Altfel spus cei cu venituri mari nu vor mai putea beneficia de scutirea personală, care în acest an este de 24.000 de lei.

„Să fie clar, era un soi de amnistie, dacă Serviciul Fiscal estima sub forme indirecte, dacă persoana a declarat mai puține venituri, până la 500.000 de lei, nu plăteai impozite. Noi eliminăm această prevedere. Vom elimina scutirea personală pentru veniturile anuale pentru persoanele fizice. Deci, persoanele care au lunar 20.000 de lei, nu vor mai beneficia de scutire personală, a spus Natalia Gavrilița.

Cifra din comunicatul de presă al Ministerului Finanțelor este însă mai mare decât cea menționată de șefa instituției. Or, 20.000 de lei pe lună semnifică un venit anual de 240.000 de lei, în timp ce în comunicat este menționată cifra de 360.000 de lei, adică 30.000 de lei pe lună. Adică e o diferență de 50% de venit.

Măsurile anunțate de ministrul Finanțelor deja au fost criticate de Partidul Democrat care le-a apreciat ca pe o anti-reformă, de pe urma căreia toți vor avea de pierdut. PDM a menționat în special în industria HoReCa, care nu va mai beneficia astfel de o cotă redusă de 10% a TVA. 

PDM a sărit și în apărarea celor care au venituri mai mari, care ar urma să plătească astfel taxe mai mari la buget.

La fel și unele organizații patronale se arată contrariate de noile măsuri, dar așteaptă să fie publicate documentele ca să-și expună opinia.

Deocamdată însă proiectele de modificare a legislației fiscale nu au fost publicate și respectiv ar putea exista și alte surprize. Natalia Gavriliță a declarat că aceste măsuri vor ajunge pe masa Guvernului ca să fie adoptate în această săptămână. Ba chiar la finele săptămânii să ajungă și în Parlament.



Oportunitati