Alte două bănci din Moldova vor fi lichidate și radiate

shadow
Vineri, 05.07.2019 08:20   7306
După 20 de ani și ceva de procedură de lichidare, alte două bănci din Moldova vor fi lichidate oficial și radiate din Registrul de stat al persoanelor juridice. Mai rămân alte cinci instituții financiare.

Așa a decis pe 27 iunie 2019, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) în privința băncilor Guinea și Întreprinzbancă, după examinarea cererilor lichidatorilor și după aprobarea dării de seamă privind încheierea procesului de lichidare.

Băncile nu mai aveau active

Potrivit BNM la ambele foste instituții financiare se constată "distribuirea (lichidarea) tuturor activelor băncii și insuficiența acestora pentru onorarea tuturor creanțelor față de bancă".

Citiți și:

Misiune imposibilă: lichidarea unei bănci moldovenești 

De notat că Întreprizbancă a fost a treia bancă din Moldova, căreia ia fost retrasă autorizarea de activitate.

Se întâmpla încă acum 22 de ani, la începutul anului 1997. Până în 1996 Întreprinzbancă, era una dintre cele mai mari bănci în acea perioadă, dar la începutul anului 1997, BNM a constatat că aceasta "nu-și onorează obligațiunile față de clienți" și avea datorii de 17,3 milioane de lei (circa 3,8 milioane de dolari la cursul de atunci).

 

Acest articol este doar pentru abonați.

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele





Teme: Infracțiuni economice   Sistemul bancar și asigurările  

Advertisement

Oportunitati