Cine este judecătorul nota informativă a căruia a dus la înlăturarea șefului CSJ

shadow
Miercuri, 26.06.2019 18:00   6238
Mihai Murguleț, judecător de instrucție la judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) ar fi autorul notei informative ce a dus la înlăturarea și revocarea mai multor judecători, potrivit unor surse din cadrul sistemului judecătoresc.

Magistratul nu a răspuns la apelurile telefonice, dar a transmis un mesaj printr-o altă persoană că va oferi detalii, "doar după ce se va finaliza ancheta".

Nota secretă și autorul ei

Dorel Musteață, președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat pentru Mold-street.com că nu poate oferi detalii referitor la nota informativă și autorul ei.

"Eu nu pot să vă dau informații la subiect, pentru că nota a fost examinată în ședință închisă....Noi nu am menționat nici numele judecătorului, îmi pare rău că deja se fac referire la careva nume", a precizat magistratul.

Totodată el a spus că ulterior toți vor fi informați despre rezultatele anchetei.

Amintim că pe 25 iunie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de nota informativă a unui judecător sesizând Inspecția judiciară din cadrul CSM pentru verificarea informației expuse în document.

În consecință Președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, a fost înlăturat de la exercitarea funcției administrative în cadrul CSJ, până la rămânerea definitivă a hotărârii emise în baza informației prezentate de judecător, potrivit CSM.

Interimatul funcției de președinte al CSJ va fi asigurat de Tatiana Vieru, vicepreședinte al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție. 

Totodată Plenul CSM i-a înlăturat pe președintele Judecătoriei Chișinău Radu Țurcanu și vicepreședinții Corneliu Guzun, Dorin Dulghieru, Ghenadie Pavliuc și Vitalie Stratan de la exercitarea funcției administrative în cadrul Judecătoriei Chișinău, până la rămânerea definitivă a hotărîrii emise în baza informației prezentate de judecător. 

De asemenea, a fost înlăturat de la exercitarea funcției de inspector-judecător principal al Inspecției judiciare, Nicolae Clima. 

Potrivit CSM, în locul celor înlăturați au fost desemnați: 

  • judecătorul Stella Bleșceaga pentru exercitarea interimatului funcției de  președinte al Judecătoriei Chișinău și vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Advertisement

  • judecătorul Alexandru Sandu pentru execitarea interimatului funcției de  vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. 
  • judecătorul Viorica Puica pentru execitarea interimatului funcției de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, până la completarea  funcției în modul stabilit de lege. 
  • judecătorul Viorica Dodon pentru execitarea interimatului funcției de  vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. 
  • judecătorul Nicolae Șova pentru execitarea interimatului funcției de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Central. 
  • CSM a desemnat pe Ioana Chironeț, inspector-judecător, pentru exercitarea  interimatului funcției de inspector-judecător principal al Inspecției judiciare din  cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu data de 25 iunie 2019.

    În plus CSM a revocat judecătorul Curții Supreme de Justiție, Oleg Sternioală, din funcția de membru al Colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor.

    Potrivit bazei de date magistrat.md, pe 4 februarie 2015, Mihai Murguleț a fost numit pe un termen de cinci ani, în funcția de judecător la Judecătoria Buiucani, municipiul Chișinău.

    Conform Hotărârii nr. 83/5 din 12 Martie 2019, Mihai Murguleț a fost transferat de la sediul Rîșcani la sediul Ciocana al Judecătoriei Chișinău.

    Înainte de ajunge judecător, Murguleț a activat în calitate de notar stagiar, iar pe 1 aprilie 2014 - a absolvit cursurile de formare inițială a candidaților la funcția de judecător din cadrul Institutului Național al Justiției, obținînd media generală de 8,95.



    Oportunitati