Cine sunt primii beneficiari ai subvențiilor de stat la crearea de locuri noi de muncă

shadow
Marţi, 11.06.2019 07:40   1772
Cinci agenți economici, din care subsidiarele din Moldova a trei mari corporații globale din sectorul automotive ce activează în zone economice libere, sunt primii beneficiari ai programului de subvenționare a creării locurilor de muncă

E vorba de companiile SE Bordnetze (SEBN) SRL, DRA Draexlmaier Automotive SRL și Fujikura Automotive MLD SRL, ce se ocupă cu fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule, dar și de LGS Desiign SRL specializată în fabricarea și comerțul articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte și asociația obștească Lumea Autiștilor, care are ca domeniu de activitate servicii educaționale preșcolare.

Citiți și:

Oferta Guvernului pentru investitori: Creați 100 de locuri de muncă și vă dăm câte 40.000 lei!

Aceste companii și asociația obștească au depus în 2018, cereri de rezervare a subvențiilor și ei în 2018 urmau să creeze 2.622 locuri noi de muncă.

Măsura de sprijin riscă să denatureze concurența

Potrivit Ministerului Finanțelor ele urmează să beneficieze de subvenții din bugetul de stat în sumă totală de 82,9 milioane lei, care vor fi achitate în două tranșe egale câte una în anii 2019-2020.

Consiliul Concurenței a investigat cererea de acordare a acestor subvenții și constată că beneficiarii lor "care activează pe piața producerii echipamentelor electrice și electronice pentru autovehicule, fabricării și comerțului articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și potențialii beneficiari ai subvențiilor, obțin un avantaj concurențial în detrimentul altor întreprinderi care nu beneficiază de subvențiile respective, astfel măsura de sprijin riscă să denatureze concurența".

Advertisement

Cu toate acestea a decis de "a autoriza ajutorul de stat pentru subvenționarea creării locurilor de muncă acordat în baza Hotărârii de Guvern nr. 1145 din 20.12.2017 pentru aprobarea Regulamentului privind subvenționarea creării locurilor de muncă".

În documentul aprobat de Consiliul Concurenței nu este specificat câte locuri de muncă au creat fiecare în parte din cei 5 solicitanți, dar în favoarea acordării acestora se aduc argumente precum că cei trei rezidenți ai ZEL Bălți - SE Bordnetze, DRA Draexlmaier Automotive și Fujikura Automotive, - "vor contribui la creșterea volumului impozitelor și taxelor încasate în bugetul public național".

Citiți și:

Investitorii se refugiază în Zonele Economice Libere din cauza instabilității

De notat că cele trei companii și așa se bucură de numeroase facilități fiscale și vamale activând în zone economice libere, dar ele se numără printre cei mai mari investitori din ultimii ani în economia Moldovei, creând împreună circa 10.000 de locuri de muncă în fabrici la Bălți, Orhei și Comrat, ia în următori ani și în alte zone. 

Cereri de subvenții de 83 milioane lei pentru locuri de muncă

Conform prevederilor Regulamentului privind subvenționarea creării locurilor de muncă, cereile pot fi depuse până pe 31 iulie 2019.

Menționăm că agenții economici pot beneficia de o subvenție unică în mărime de 40.000 de lei pentru fiecare loc de muncă. Cererile pot fi depuse în scris sau prin intermediul portalului E-cerere, în adresa Ministerului Finanțelor. 

Pentru a solicita subvenția unică agenții economici (investitori) trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii, printre care creșterea efectivului de salariați de cel puțin 100 de persoane, salariul mediu lunar la întreprindere pentru persoanele angajate nu este mai mic decât 75% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie, menținerea posturilor de muncă create pentru cel puțin 3 ani, lipsa restanțelor la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național.



Oportunitati