Moldova Agroindbank lansează “Liber card” și dă plus de libertate la cumpărături

shadow
Luni, 20.05.2019 11:03   727
Moldova Agroindbank continuă să extindă portofoliul variat de produse destinate clienților, persoane fizice, lansând în premieră în Republica Moldova “Liber card”, primul card bancar pentru cumpărături în rate.

Destinat cumpărăturilor în rețeaua partenerilor băncii, “Liber card” este un instrument simplu, rapid și comod de achitare eșalonată, cu 0% rata dobânzii, fără taxe și comisioane, singura condiție fiind achitarea la timp a ratelor setate de fiecare comerciant (3, 6, 9 sau 12 luni). Este un card de tip Visa Classic, contactless, emis gratuit, la solicitarea online sau în sucursalele MAIB. Suma disponibilă pe card variază de la 3000 la 50 000 lei. 

Liber card oferă deținătorilor săi posibilitatea achitării cumpărăturilor în rețeaua partenerilor care afișează sigla.

Advertisement

În prezent, rețeaua este în continuă creștere și include peste 85 de puncte comerciale: retaileri de electrocasnice, echipamente electronice, magazine de mobilier și materiale de construcție, centre medicale și stomatologice, săli de sport etc. 

Fiind un produs modern, cardul poate fi gestionat la distanță prin Internet Banking, aplicația MAIBank, fiind posibilă verificarea soldului și plata lunară a ratelor atât online, cât și în rețeaua bancomatelor de la MAIB.

“Liber card oferă mai multă putere de cumpărare clienților băncii pentru procurarea mărfurilor și serviciilor, pentru realizarea planurilor și visurilor sale. Totodată, este un instrument util de impulsionare și creștere a vânzărilor pentru agenții economici - parteneri ai proiectului”, a declarat Oleg Paingu, Vicepreședinte al Comitetului de Conducere al MAIB.

 “Liber card” completează portofoliul vast al MAIB de credite care satisfac necesitățile de finanțare ale persoanelor fizice. 

Pentru detalii, clienții sunt invitați să acceseze www.maib.md/libercard, să viziteze orice sucursală a MAIB sau să apeleze Call Center, 022 268 999. 



Oportunitati