Companie suedeză specializată în recuperarea datoriilor vrea să investească în Moldova

shadow
Miercuri, 10.04.2019 07:15   3045
Euro Finans AB din Suedia este interesată să investească în Republica Moldova între 20 și 50 milioane de euro, a declarat în cadrul întrevederii cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, Anders Jarlskog, directorul general al companiei suedeze.

Potrivit Ministerului Economiei, conducerea companiei Euro Finans a aprobat investiția pentru Republica Moldova, însă urmează să se expună și Consiliul de Administrare al companiei.

În acest sens, conducerea Euro Finans și Consiliul de Administrare întreprind o vizită la Chișinău pentru a discuta cu ministrul Economiei și Infrastructurii și Secretarii de Stat despre facilitățile create pentru investitorii străini, domeniile și sectoarele strategice ale Republicii Moldova, proiectele planificate pentru anul curent, etc. În urma vizitei, delegația suedeză urmează să ia decizia finală referitor la investiție. 

„Suedia este unul dintre principalii parteneri de dezvoltare și susținători ai parcursului european al țării noastre, aflându-se și în top 5 donatori ai Moldovei. Exprimăm gratitudinea pentru toată asistența oferită și încurajăm compania Euro Finans să investească în domeniile strategice ale țării”, a declarat Chiril Gaburici.

Advertisement

Fondată în anul 1989 de Anders Jarlskog, compania Euro Finans AB din Suedia s-a specializat în activități de recuperarea datoriilor, iar ulterior a început să se ocupe de activități de delegare juridică, servicii de facturare, servicii de reconciliere a călătoriilor și activități conexe. Compania desfășoară, de asemenea, activități de finanțare prin dobândirea de creanțe, facturi de împrumut, acordarea creditelor și acordarea de credite și acordarea de garanții pentru credit. Compania are dreptul de a achiziționa garanții, inclusiv proprietăți, pentru protejarea creanței.

În anul 2017, cifra de afaceri a companiei a constituit peste 170 de milioane coroane suedeze sau circa 18,5 milioane de dolari, iar profitul a fost de circa 84 milioane coroane suedeze (peste 9 milioane de dolari).

Potrivit ultimului raport public pentru anul 2016, 90,2% din capitalul Euro Finans AP este deținut de compania suedeză Prioritet Inkasso AB (specializată în recuperarea datoriilor), 4,9% - Inkasso AB și 4,9% îi revin lui Anders Jarlskog.

Directorul general, Anders Jarlskog susține că intrarea companiei Euro Finans în Republica Moldova va stimula dezvoltarea economică a țării datorită modelului unic de afaceri și gamei de produse.  

În Republica Moldova activează 32 de întreprinderi cu capital suedez, investițiile în capitalul social însumând 74,15 milioane lei. După valoarea capitalului investit, Suedia se află pe locul 17 între principalii investitori străini, susține MEI.



Oportunitati