Sindicatele cer revenirea la plata de premii anuale și ajutoare materiale pentru salariați bugetari

shadow
Vineri, 05.04.2019 06:29   2223
Specialiștii în domeniul protecției social-economice din cadrul centrelor sindicale național-ramurale au elaborat mai multe amendamente la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar

Potrivit sindicaliștilor, în procesul de implementare a acestei legi pe parcursul a trei luni ale anului 2019 se atestă mai multe probleme și lacune cu care s-au confruntat unitățile bugetare, și care provoacă situații dificile la stabilirea claselor de salarizare și calculării salariilor lunare.

Pentru îmbunătățirea cadrului normativ în vederea implementării Legii respective, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM)a elaborat o serie de amendamente.

Astfel, sindicaliștii propun ca Articolul 10 din Lege, ce se referă la componentele salariului lunar al personalului din unitățile bugetare pentru activitatea desfășurată pe durata normală a timpului de lucru stabilită de Lege, să prevadă acordarea unui premiu anual pentru salariați.

Advertisement

Pentru motivarea personalului de a spori capacitatea muncii, rezultatele activității pe parcursul anului, specialiștii CNSM consideră necesar să se revină la acordarea pentru angajații din sectorul bugetar a ajutorului material.

Totodată, în condițiile Legii date, clasa de salarizare stabilită diferențiat pentru cadrele didactice cu studii superioare din educație timpurie, ciclu primar, gimnazial, liceal, profesional tehnic provoacă discriminare între cadrele didactice din învățământul general.

În vederea înlăturării acestor discriminări, se propune să fie stabilită clasa de salarizare “56” pentru cadrele didactice cu studii superioare din educație timpurie, ciclu primar, gimnazial, liceal, profesional tehnic.

Amendamentele se referă și la necesitatea de a revizui cuantumurile sporurilor pentru titlurile/gradele științifice, care n-au fost revăzute din anul 2014; reexaminarea claselor de salarizare pentru funcțiile de demnitate publică la nivel local; stabilirea unei diferențe rezonabile între clasele de salarizare pentru funcțiile publice de conducere.

Acestea, dar și alte amendamente, urmează a fi prezentate spre examinare viitorului Guvern al Republicii Moldova.



Oportunitati