Unde-i miliardul? În ultimul trimestru al 2018 s-a reușit recuperarea a jumătate de miliard de lei

shadow
Miercuri, 27.02.2019 06:17   1615
În trimestrul IV al anului 2018 în procesul de recuperare a prejudiciului cauzat de frauda bancară s-a înregistrat o performanță neașteptată, reușindu-se încasarea a circa 500 milioane lei din valorificarea activelor, arată un raport al Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

Astfel față de trimestrul III al anului 2018 creșterea este de aproape 10 ori și depășește cu circa 50% rezultatul înregistrat pe tot parcursul anului 2017.

Într-un trimestru s-a recuperat mai mult decât într-un an

În consecință BNM constată că lichidatorii celor trei instituții financiare (Banca de Economii, Unibank și Banca Socială) în proces de lichidare "întreprind în continuare măsuri în vederea valorificării activelor" și până la 31.12.2018 au încasat mijloace bănești în sumă totală de 1,72 miliarde lei.

Citiți și:

Unde-i miliardul? Procuratura spune că a identificat beneficiarii majoritari ai fraudei bancare

Din această sumă doar 970 de milioane lei au fost recuperați după intrarea în vigoare, în octombrie 2016, a legii prin care creditele de peste 14 miliarde lei acordate de BNM, în baza a două garanții emise de Guvern, au devenit datorie de stat.

Raportul BNM arată că rezultatul s-a datorat în special unei creșteri fulminante, în ultimul trimestru al anului 2018, a valorii activelor valorificate de către lichidatorul Băncii de Economii - cu circa 463 milioane lei.

De unde provin banii

Banca Națională nu oferă o explicație a evoluțiilor respective, dar aceasta este la suprafață. Astfel după vânzarea pe 2 octombrie 2018 a 41% din acțiunile Moldova Agroindbank, banii încasați, circa 450 milioane de lei, urmau să meargă la recuperarea prejudiciului cauzat Băncii de Economii de către afaceristul Veaceslav Platon, în baza deciziei instanței, fiind emise și titlu executoriu.

Andrian Candu, președintele Parlamentului declara în octombrie 2018, că "o parte semnificativă și chiar întregul preț de vânzare-cumpărare va fi restituit statului inclusiv ca restituire a fraudei bancare".

"Acest preț de vânzare-cumpărare va veni în bugetul statului și astfel vom avea în acest an o primă mare recuperare a activelor bancare", afirma Andrian Candu.

Din datele Băncii de Economii rezultă că în octombrie 2018, ca urmare a executării integrale sau parțiale a titlurilor executorii, s-au recuperat circa 420 de milioane lei.

Advertisement

BEM a rambursat doar 9,5% din sumă

Pe lângă aceste active BEM a mai reușit să vândă și unele active mai mici. Cu toate acestea, la finele anului 2018, soldul creditelor rămase spre achitare de către BEM se ridica la cifra uriașă de 8,4 miliarde de lei, fiind recuperată doar 9,4% din suma totală.

La fel și Banca Socială sau Unibank. Banca Socială de exemplu a primit 2,71 miliarde lei, dar a returnat cumulativ circa 569 milioane lei, sau 26,7%, iar Unibank din cele aproximativ 2,15 miliarde lei a recuperat 307,7 milioane lei, ceea ce reprezintă aproape 14,3% din suma primită.

În consecință la începutul acestui an, mai erau de recuperat 12,37 miliarde de lei.

Potrivit BNM, lichidatorii celor trei bănci colaborează cu organele de anchetă și organele judiciare, întreprind măsuri organizatorice privind comercializarea activelor aflate în proprietatea băncilor și continuă lucrul cu debitorii, pentru achitarea creditelor de urgență.

Dosare penale în valoare de 34 miliarde lei

Datele BNM mai relevă că în prezent în instanțele de judecată (banca are calitatea de reclamant) sunt pe rol 129 de acțiuni privind recuperarea a 4,68 miliarde lei din frauda bancară. 

Citiți și:

Unde-i miliardul? Peste 100 de cauze penale și 14 sentințe de condamnare

Totodată 222 de debitori aflați în proces de insolvabilitate au de restituit circa 3,7 miliarde de lei (suma validată care urmează a fi restituită).

În același timp în gestiunea organelor de urmărire penală se află încă 47 de dosare penale în valoare de 34,22 miliarde lei (cu 2,9 miliarde lei mai mult decât era la finele anului 2017). 

Teoretic dacă datornicii ar avea bani și active disponibile și dacă instanța acceptă pretențiile celor trei bănci, apoi "miliardul furat" e ca și rambursat și chiar mai rămân bani.

Astfel mai există și 484 de titluri executorii aflate la executare, în valoare de 8,05 miliarde lei, suma fiind de aproape două ori mai mică decât la mijlocul anului 2018.

De la debitori nu mai este ce recupera

Unde s-au evaporat aproape opt miliarde de lei nu este clar, dar 80% din valoarea acestora sunt ale Băncii Sociale, care deja la finele anului 2017 dispunea de patru hotărâri judecătorești definitive cu privire la încasarea de la SRL Caritas Group și alte trei societăți comerciale, incluse din grupul cunoscut de public drept „Grupul Shor”, a datoriei în valoare totală de peste 12 miliarde lei.

Practica arată însă că de la cei mai mulți debitori nu prea ai ce recupera. 

Un nou salt important în recuperarea "miliardului", ar putea urma după vânzarea a pachetului de 63,89% din acțiunile Moldindconbank, fiind vorba de o sumă de 760 milioane lei. Dar și după aceasta suma va rămâne una uriașă - de circa 11,5 miliarde de lei.

Plata anuală a crescut la 828 milioane lei

Ministerul Finanțelor estimează că plățile ce urmează a se efectua din bugetul de stat în contul deservirii obligațiunilor de stat emise ca urmare a furtului miliardului se situează sub 0,4% din PIB în perioada anilor 2019-2021.

Astfel dacă în anul 2017 suma achitată a fost de 668 milioane lei, din care 618 milioane lei au fost dobânzi și doar 50 milioane lei - suma de bază, apoi pentru anul 2018, suma aprobată pentru plata datoriei și a dobânzilor este de 827,5 milioane lei.

Pentru anul 2019 este planificată plata deja a 844,5 milioane lei, în 2020 - 853 milioane lei, iar pentru 2021 - circa 868 milioane lei.

De notat că autoritățile se laudă că s-a reușit recuperarea unor sume mari din furtul miliardului, dar datele Ministerului Finanțelor relevă că acestea sunt minore și nu au un impact major asupra restanței, grosul plăților provenind de la Bugetul de stat.

Potrivit Procuraturii Generale beneficiarii majori ai fraudei bancare sunt persoane ce fac parte din grupul Gacikevici și grupul Filat, Veaceslav Platon și Ilan Şor.

Citiți și:

Câte sute de milioane de lei se achită anual din bugetul de stat pentru a returna miliardul

Acest articol poate fi republicat fără obligații financiare sau constrângeri legale, cu condiția citării sursei Mold-Street.com și indicării hyperlinkului activ la articol.



Oportunitati