Bomba tarifelor ce poate exploda după alegerile parlamentare
De vină nu vor fi însă rezultatele scrutinului, ci politica tarifară din ultimii trei ani și majorarea prețului de import.
Semnele unui astfel de scenariu sunt tot mai vizibile. De exemplu, prețul mediu de import al gazelor naturale pe parcursul anului 2018 s-a majorat cu circa o treime - de la 215,7 dolari pentru o mie de metri cubi în primul trimestru al anului, la 283,2 dolari pentru o mie de metri cubi în ultimul trimestru.
O majorare cu circa 20% a tarifelor la gaze
În același timp în calculul tarifului mediu pentru anul 2018 a fost inclus un preț mediu de doar 178,5 dolari pentru o mie de metri cubi. Astfel doar în ultimul trimestru al anului trecut, când importul este de circa 400 milioane metri cubi (40% din consumul mediu anual) prețul de import a fost cu o sută de dolari mai mare decât cel inclus în tarif.
Doar aici s-a format o deviere financiară de circa 700 milioane lei, iar dacă mai luăm în calcul și devierile din trimestrele precedente, apoi diferența este mult mai semnificativă și poate fi recuperată doar din tarif. O estimare preliminară arată că ar putea fi necesară o ajustare cu 20% a tarifelor la gazele naturale.
Citiți și:
Cât de solvabilă este Moldovagaz și riscul major ce o paște pe compania moldo-rusă
Posibil că o parte din aceste devieri vor fi compensate din diferența dintre cursul mediu valutar inclus în tarif (17,68 lei pentru un dolar) și cel real (circa 17 lei).
Dar mai există și problema recuperării devierilor financiare negative de circa trei miliarde de lei acumulate de Moldovagaz în anii 2014-2015, din cauza neajustării la timp a tarifelor.
Moldovagaz, înglodată în datorii
Nu în zădar Ministerul Finanțelor consideră că în pofida faptului că în anii 2016-2017 întreprinderea moldo-rusă Moldovagaz a înregistrat profituri semnificative, există riscul considerabil "de neonorare/insuficiență a resurselor pentru onorarea obligațiilor asumate".
Potrivit Ministerului Finanțelor, la finele anului 2017 capitalul propriu al SA Moldovagaz a înregistrat o valoare negativă de 1,03 miliarde lei, iar pierderea neacoperită a anilor precedenți constituia 4,58 miliarde lei.
Un alt factor îl constituie creșterea salariilor, cu care se laudă actuală guvernare, dar și necesitatea în investiții în sector.
E adevărat că există mai multe necunoscute. Mai ales în condițiile în care atât ANRE, cât și Moldovagaz dau dovadă de o lipsă totală de transparență, iar informația despre volumul și prețul gazelor importate de la Gazprom nu mai este făcută publică deja de aproape doi ani.
Ajustarea tarifelor va avea loc în trimestrul doi
O eventuală majorare a tarifelor la gaze va duce la ajustări de tarife și la alte utilități: de la energia electrică și termică la serviciile de alimentare cu apă.
Un alt factor îl constituie și prețul mediu care va fi plătit la achiziția de curent electric începând cu 1 aprilie 2019 de la Centrala de la Cuciurgan și din Ucraina, care ar putea să crească.
Majorarea prețului la gaze în regiune, cu siguranță că a avut și are un impact negativ asupra costului energiei. Alternative nu prea există. Mai ales că în prezent în România prețul energiei este cu 30-50% mai mare, iar costurile de import sunt mari.
Până și Banca Națională a Moldovei remarcă în ultimul raport asupra inflației că există incertitudini "cu privire la momentul și magnitudinea ajustării tarifelor la serviciile reglementate".
"Prognoza pe termen mediu a inflației are la baza unele ajustări importante de tarife la anumite servicii în a doua parte a anului 2019, ca urmare a prețurilor mai mari pentru resursele energetice, dar și a unor devieri financiare în anumite sectoare ale economiei autohtone.
Având în vedere că tarifele la unele servicii reglementate produc un impact social considerabil asupra populației, momentul ajustării acestora poate fi fundamentat nu doar de factori economici, dar și de urmărirea unor obiective sociale. Prin urmare, momentul și magnitudinea ajustărilor de tarife nu pot estimate cu un grad suficient de încredere", se arată în raportul BNM.
Ce promite noua conducere a ANRE
Așa că noua componența a Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în care au ajuns fostul șef al Curții de Conturi, doi vicepremieri și fostul șef al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe va avea o sarcină destul de dificilă.
Veaceslav Untilă, noul director general al ANRE promite într-un interviu pentru Tribuna o abordare mai strictă în ceea ce ține de politica tarifară.
Potrivit lui, aceasta trebuie să fie una adecvată principiilor economiei de piață, astfel încât să asigure și profitabilitatea întreprinderilor ce activează în sferele reglementate de ANRE, dar și drepturile consumatorilor.
Principiul „eficiență maximă la costuri minime” trebuie să fie nu unul declarativ, ci real, iar ANRE trebuie să se asigure că el stă la baza tuturor activităților din domeniile reglementate”, a declarat noul șef al Consiliului de administrație al ANRE.
Actualele tarife la gaze au fost aprobate de ANRE pe 16 martie 2018, când s-a decis o reducere cu circa 20% de la 1 ianuarie 2018, care era aplicată doar în cazul consumatorilor casnici.
Administrația Moldovagaz s-a arătat nemulțumită atunci de decizia ANRE, susținând că reducerea de tarif ar trebui să fie cu doar 11% pentru a nu afecta stabilitatea financiară a întreprinderii și planurile ei de dezvoltare.
Citiți și:
Cum Moldovagaz boicotează deciziile „politice” adoptate de ANRE
Acest articol poate fi republicat fără obligații financiare sau constrângeri legale, cu condiția citării sursei Mold-Street.com și indicării hyperlinkului activ la articol.