În 2018 au fost defrișate 4.660 hectare de viță de vie, de 54 ori mai mult ca în 2015

shadow
Duminică, 10.02.2019 08:14   3462
Anul trecut au fost defrișate 4.660 de hectare de plantație de viță de vie, cu circa o mie de hectare mai mult decât în 2017, de patru ori mai mult ca în 2016 și de 54 ori - comparativ cu anul 2015, arată date ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Potrivit AIPA, în 2018 pentru defrișarea plantațiilor multianuale au fost înaintate spre subvenționare 700 plantații multianuale, în sumă a 78,7 milioane lei pentru defrișarea a 2.986 de hectare de plantații pomicole (296) și 4.660 hectare de plantații viticole (404).

În 4 ani au fost defrișate 11.545 de hectare de livadă

În acest sens au fost autorizate spre plată 39,9 milioane lei, restul sumei urmează a fi achitată din mijloacele fondului pentru anul 2019.

"Per total putem menționa, că numărul solicitărilor de subvenții pentru defrișarea plantațiilor multianuale este în creștere iar terenul agricol defrișat este menținut conform bunelor practici agricole pentru următorii 3 ani și ulterior inclus în circuitul agricol ca teren arabil", susține administrația AIPA.

Datele AIPA relevă că dacă în cazul viței de vie suprafețele spre defrișare sunt în ascensiune semnificativă crescând de la 86 hectare în 2015 la 4.660 hectare în 2018, apoi în cazul livezilor evoluția este fluctuantă și după o creștere de la 1.121 hectare în 2015 la 3.911 hectare - în 2016 a urmat o scădere treptată la 2.986 hectare în 2018.

Advertisement

În total în ultimii patru ani a fost subvenționată defrișarea a 11.545 de hectare de livadă și a 9.501 hectare de plantații viticole.

Nucul preferat la plantare de livadă

În aceeași perioadă suprafețele plantate au fost mai mici. Astfel în 2018 au fost depuse 921 obiecte investiționale, în sumă a 65,2 milioane lei pentru înființarea 2.976 hectare de livadă. Totodată, AIPA a autorizat spre plată 43,8 milioane lei, subvenție pentru înființarea plantațiilor pomicole.

Cele mai mari suprafețe plantate au fost de nuc - 1.262 hectare. De altfel în ultimii patru ani nucul este cultura preferată pentru înființarea livezilor, depășind mărul sau prunul.

În 2018 a fost subvenționată înființarea de plantații de măr - 521 hectare, prun - 448 hectare, cireș - 334 hectare, vișin - 201 hectare, cais - 149 hectare, persic - 45 hectare, păr – 11 hectare și corcoduș - 5 hectare. 

Totodată, pentru înființarea plantațiilor viticole, în anul 2018, au fost depuse 289 solicitări ale sprijinului financiar, în sumă a 41,5 milioane lei pentru înființarea 1.069,7 hectare de vii și anume plantații cu soiuri de struguri pentru masă – 679,4 hectare și plantații cu soiuri de struguri pentru vin – 390,25 hectare.

Pentru înființarea plantațiilor de arbuști fructiferi, au fost depuse 56 obiecte investiționale, pentru înființarea a 169 hectare de arbuști, din care 80% au fost plantații de căpșun - 135 hectare.



Oportunitati