Prețul unor abonamente online la Monitorul Oficial s-a majorat de șase ori

shadow
Sâmbătă, 02.02.2019 08:48   3216
De la finele săptămânii trecute, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ce face parte din Instituția publică Moldpres, a ajustat prețurile la abonamentele pentru acces la publicația Monitorul Oficial în regim online.

Astfel clienții ce au plătit anterior pentru un abonament anual 960 de lei (Basic) și puteau până acum să consulte Monitorul Oficial atât în regim on-line, cât și să descărce publicația pentru consultarea acesteia în regim off-line, inclusiv imprimarea ei, s-au pomenit că nu mai beneficiază de acest serviciu.

Ca să beneficieze de un astfel de serviciu, clienții au fost sfătuiți să treacă la abonamentul Premium, costul căruia este de 500 lei pe lună, sau 6.000 lei pe an, adică de șase ori și ceva mai scump decât plăteau până nu demult.

Advertisement

Explicația acestui pas este una economică. Or publicația a înregistrat o scădere a veniturilor din abonamente. 

Reprezentanții de la Monitorul Oficial au explicat această ajustare prin faptul că mulți dintre abonați, în special băncile, abuzau de această facilitate și deși aveau abonament care prevedea că ediția on-line poate fi descărcată doar de la un calculator, publicația era descărcată și de la calculatoarele de la sediul central și de la cele de la toate filialele și sucursalele instituțiilor.

În consecință, acum abonamentul Basic de 80 de lei pe lună sau 960 lei pe an include consultarea Monitorului Oficial în regim on-line, prin intermediul unei aplicații care exclude posibilitatea descărcării documentului, iar imprimarea este posibilă folosind funcția Print Screen. Bonus – consultarea arhivei ediției electronice a Monitorului Oficial.



Oportunitati