E oficial! Oleg Voronin rămâne fără bancă. La fel și un milionar democrat

Vineri, 25.01.2019 08:40
18247

Fincombank a publicat lista acționarilor ce acționau concertat și cărora începând cu 11 ianuarie 2019 le-a fost suspendat dreptul de vot și au fost obligați de Banca Națională a Moldovei (BNM) să își vândă pachetele de acțiuni.
Principalul acționar vizat de decizia BNM este Oleg Voronin (feciorul liderului comunist Vladimir Voronin), care deține direct 15,92%, iar împreună cu familia - 23,54% din capitalul Fincombank.
Citiți și:
Cine sunt acționarii principali de la băncile la care a intervenit Banca Națională
Printre acționarii ce vor trebui să își vândă cotele în următoarele trei luni se numără și soția lui Vladimir Voronin, Taisia, dar și nora acestuia și nepoții.
O companie și un milionar democrat
Alături de grupul Voronin, acționa concertat și compania Avicomagro SRL ce deține oficial 6,82% (beneficiar figurând Valeriu Verdeș) și care are o fermă de ovine la Trebujeni, Orhei.
