Euro la 20 de ani – supraviețuitor, dar nu și învingător [SONDAJ]

shadow
Duminică, 20.01.2019 10:26   3153
Introducerea valutei comune euro acum 20 de ani (ianuarie 1999) reprezintă cel mai amplu proiect al Uniunii Europene, care – deși a unificat sistemele monetare ale statelor-membre – așa și nu a reușit să le integreze sub o singură umbrelă bugetar-fiscală, fapt ce a generat cu timpul probleme existențialiste pentru UE.

Potrivit ideilor promovate de liderii Germaniei și Franței, uniunea monetară avea drept scop integrarea politică și economică a Europei Occidentale după modelul confederativ. Totodată măsura dată urma să intensifice comerțul între țările din cadrul UE prin eliminarea barierelor vamale și stoparea speculațiilor valutare pe piețele statelor-membre. ”Țările care au utilizat în comun aceeași valută niciodată n-au luptat una cu alta”, a subliniat cancelarul german din acea vreme, Helmut Kohl, în încercarea de a justifica această decizie, care printre altele n-a fost tocmai populară în Republica Federală Germania. 

Helmut Kohl: Practic am acționat ca un dictator pentru a convinge nemții să renunțe la marcă.
Foto: telegraph.co.uk

Țările care au aderat la Zona Euro au avut așteptări diferite de la această uniune monetară – Franța și Germania doreau să prevină viitoarele conflicte armate, să obțină o macrostabilitate economică și să pună capăt devaluării valutare la care obișnuiau să recurgă unele țări din sud, în particular Italia. Pentru alte țări, de exemplu Grecia, euro a devenit un mijloc convenabil pentru a ține inflația în frâu. Toți însă au urmărit o dezvoltare mai intensă a relațiilor comerciale și prosperitate pentru cei peste 320 de milioane de consumatori. 

Integrare insuficientă

Deși valuta comună a satisfăcut cea mai mare parte a doleanțelor țărilor din Zona Euro, majoritatea economiștilor sunt de părere că UE n-a reușit să rezolve câteva probleme fundamentale legate de utilizarea euro și – în cazul în care nu vor fi adoptate o serie de reforme profunde – aceste probleme ar putea pune în pericol înseși existența Uniunii Europene. Chiar dacă moneda a devenit un mijloc de plată comun, adoptarea acesteia n-a obligat țările-membre să-și armonizeze legislațiile fiscale și politicile bugetare, fiecare stat având abordările proprii în aceste domenii. 

Banca Centrală Europeană (BCE), de exemplu, cu sediul la Frankfurt (Germania), nu are aceleași puteri (supranaționale) de care beneficiază, de exemplu, Rezerva Federală din SUA. BCE este responsabilă în fond de politica monetară pentru întreaga comunitate euro, însă toate acțiunile legate de operarea sistemului de plăți sunt de facto exercitate de către băncile centrale ale celor 19 state ale Zonei Euro, inclusiv imprimarea bancnotelor/baterea monedelor și distribuirea acestora pe piață, setarea ratelor la dobânzi, a parametrilor bugetari, etc. 

Martin Feldstein, profesor de economie la Universitatea Harvard și fost șef al consiliului economic în administrația președintelui Ronald Reagan, este unul dintre cei mai activi critici ai monedei euro. El a menționat într-un studiu publicat în 2010 că trebuie să existe trei condiții majore pentru ca utilizarea în comun a unei valute de către un număr mare de țări - care sunt foarte variate din punct de vedere al limbii, culturii, istoriei și religiei - să devină funcțională: mobilitatea forței de muncă, flexibilitatea salarială și implementarea unei politici fiscale centralizate. Aceste condiții nu există în Europa, a subliniat cercetătorul american.

Martin Feldman a criticat liderii europeni pentru lipsa de viziune în privința euro. Foto: imdb.com

”De ce în SUA s-a reușit în privința utilizării eficiente a unei singure valute, în pofida diferențelor destul de mari între cele 50 de state? […] Când industria textilă și producerea de încălțăminte au dat ortul popii în partea de nord-est a Americii, muncitorii s-au mutat la vest, unde aceste sectoare erau în creștere.

Advertisement

Însă muncitorii din Grecia, Portugalia sau Spania nu și-au lăsat patria istorică pentru a pleca în regiunile din Europa care au înregistrat creșteri mai palpabile, din cauza diferențelor lingvistice, religioase și așa mai departe. Mai mult, flexibilitatea în chestiuni de remunerare înseamnă că ritmul lent de creștere a salariilor în unele state poate fi compensat cu o creștere mai rapidă a remunerării în alte sectoare. Totodată, sistemul fiscal american colectează circa 2/3 din toate impozitele la nivel național, fapt ce permite un transfer substanțial de resurse către statele ce se confruntă cu scăderea temporară a veniturilor”, a menționat profesorul Feldstein în lucrarea sa. 

Feldman însă a prezis corect că euro va supraviețui criza financiară din 2008-2012, avertizând că lucrurile ar putea însă să se complice în lipsa unei integrări bugetar-fiscale mai profunde în viitor. 

Naționalism vs. globalism

Și publicația Economist consideră că este timpul de intervenții substanțiale în modelul de guvernare a Zonei Euro, pentru a da o șansă valutei comune să ajungă la cea de-a 30-a aniversare, dar atenționează că în prezent nu există suficientă dorință politică sau capacitate birocratică pentru a reforma sistemul monetar, chiar cu riscul de picaj într-o nour criză financiară, statele fiind în prezent măcinate de naționalism și populism nociv. 

”Zona Euro intră în al treilea deceniu într-o stare vulnerabilă față de noi crize în condițiile în care tensiunile interne au rămas nesoluționate, iar în unele chiar s-au acutizat. Dezechilibrele din trecut au generat datorii mari, plata cărora are loc într-un ritm foarte lent. […] Puterea fiscală este limitată. […] Zona Euro nu are un buget propriu pentru a atenua loviturile. Există bugetul consolidat al UE, care este însă nesemnificativ – doar 0.9% din PIB - și nu are capacitatea de a furniza stimulente”, notează Economist într-un comentariu recent. 

Analiștii publicației optează pentru o integrare financiară mai strânsă între statele-membre și o deschidere completă a piețelor de capital, care ar urma să fuzioneze într-una pan-europeană. Pentru comparație, în SUA capitalul și împrumuturile circulă liber și astfel pot amortiza recesiunea într-un anumit stat. În prezent piața comună de capital în UE reprezintă doar 10% din PIB, în timp ce în SUA ea ajunge la 2/3 din total. Spre deosebire de băncile americane, care creditează companii din orice stat, cele europene nu obișnuiesc să finanțeze companii care se află într-o altă țară din Zona Euro, preferând clienți locali. 

Sensul de comunitate

Cauza? Neacceptarea pe deplin a identității europene. Cetățenii țărilor membre ale UE nu agreează deocamdată idea de a renunța la suveranitatea națională. Brexitul - decizia britanicilor de a părăsi UE - este un caz elocvent ce exemplifică teama de mobilitate pe piața muncii, înțelegerea proastă a globalizării și neîncrederea în celelalte națiuni din bloc. Nicăieri în Europa cetățenii ordinari nu se identifică drept europenii. Italienii, de exemplu, încă țin la regionalism și etnie, fiind, în primul rând, sicilieni - venețieni - milanezi, apoi italieni, identitatea de european venind doar ca o a treia opțiune. La fel, nemții sau francezii își amintesc de originea europeană când trebuie de ales deputații în Parlamentul European. Spania, la rândul ei, are șanse credibile să se divizeze în cel puțin două state, într-o perspectivă relativ apropiată. 

”Etnia” europeană este acceptată necondiționat în special de generațiile tinere, indiferent dacă țara este sau nu membră a UE - secvență de la un miting în Kiev. Foto: kyivpost.com

În discuții private, francezii încă sunt supărați pe nemți pentru trecutul nazist, iar nemții încă consideră Alsacia ca o provincie temporar pierdută. Englezii, pe de altă parte, cred că cei mai buni aliați sunt americanii, și nu vecinii de pe continent. Lista pretențiilor reciproce, potrivit Stratfor, o organizație americană de analiză și prognoze strategice, este lungă și ascunde o serie de frustrări vechi, care se pare că încă nu pot fi depășite. 

Cele mai mari amenințări la adresa Zonei Euro în anul 2019, a anunțat Stratfor într-o analiză publicată la sfârșitul anului trecut, sunt venirea la putere a guvernului populist în Italia, care va fi incapabil să gestioneze datoria externă ascendentă, și fragilitatea sectorului bancar al țării. Reacția investitorilor pe piețele financiare și nota de plată mare la hârtiile de valoare deținute de bănci vor fi principalele măsuri ce vor putea menține autoritățile de la Roma în albia disciplinei, notează organizația dată, recomandând guvernului italian să consolideze politica fiscală. 

Perspective

În pofida prognozelor nefavorabile, euro va rămâne încă mult timp valuta comună a țărilor europene. În UE crește presiunea pentru o reformă profundă și atotcuprinzătoare a sistemului monetar, pentru o integrare mai mare a piețelor financiare, și pentru armonizarea și ulterior unificarea sistemelor fiscale naționale în una singură, valabilă pentru toți membrii Uniunii Europene. În același timp, euro rămâne a fi a doua cea mai tranzacționată valută la scară mondială (peste 31%) și a doua cea mai preferată rezervă valutară (20%), după dolarul SUA. Potrivit traderului australian IG, volumul de euro tranzacționat în anul trecut a constituit, în medie, echivalentul a 800 de milioane USD zilnic. 

În prezent euro este valuta oficială în 19 din cele 28 de state ale UE (Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania), în patru state suverane pitice (Andorra, Monaco, San Marino și Vatican), și câteva teritorii extra-europene cu statut special. De asemenea, Muntenegru și Kosovo au adoptat unilateral euro în calitate de valută națională.

Foto: polgeonow.com

Unele țări europene care nu intră în Zona Euro sau UE permit plăți limitate în euro în paralel cu plățile în valuta națională, cu scopul atragerii turiștilor și încurajării micului trafic la frontieră (Marea Britanie, Polonia, Croația, Bosnia, Cehia, Ungaria). 

România este unul dintre candidații pentru aderarea la Zona Euro, însă deocamdată nu întrunește criteriile de convergență, care sunt obligatorii pentru adoptarea euro. Partidul de la guvernare în București, PSD, a adoptat în cadrul congresului formațiunii în anul trecut o rezoluție ce prevede intrarea țării în Zona Euro în anul 2024. 

În Republica Moldova, fostul guvernator al Băncii Naționale Sergiu Cioclea a declarat în anul 2017 că BNM examina posibilitatea de a migra de la dolar la euro în calitate de valută de referință pentru rezerva statului, însă n-a precizat în ce condiții sau când s-ar putea întâmpla acest lucru. În scurt timp, însă, s-a renunțat la acest proiect. 



Oportunitati