Schimbări majore în legislația privind contabilitatea și raportarea financiară

shadow
Sâmbătă, 12.01.2019 06:21   2136
Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019 și aduce schimbări majore în domeniul contabilități.

Astfel, persoanele juridice care desfășoară activitate de întreprinzător, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, autoritățile/instituțiile, (cu excepția autorităților/instituțiilor bugetare), reprezentanțele permanente și filialele entităților nerezidente, organizațiile necomerciale și reprezentanțele entităților nerezidente, persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, cu excepția titularilor patentei de întreprinzător și persoanele fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției (notari, avocați, executori judecătorești, mediatori, administratori autorizați) și birourile înființate de acestea vor avea obligația să aplice noua lege intrată în vigoare, potrivit portalului contabilsef.md.

Citiți și:

Cât de europeană va fi noua Lege a Contabilității?

Conform art. 4 al Legii nr. 287/2017 entitățile au fost clasificate în mai multe categorii, astfel fiind împărțite în entități micro, entități mici, entități mijlocii, și entități mari (conform criteriilor de transpunere a Directivei UE privind contabilitatea):

Totodată potrivit art.

Advertisement

4 al Legii, entitățile se grupează de asemenea și în grupuri: mici, mijlocii și mari. Grupurile mici și mijlocii sunt scutite de întocmirea situațiilor financiare consolidate și a raportului consolidat al conducerii, cu excepția cazului în care una dintre entitățile afiliate este entitate de interes public.

Contabilitate în partidă dublă

Entitățile micro și persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, după înregistrarea acestora ca plătitori ai TVA, țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situații financiare prescurtate conform SNC, cu excepția societăților de investiții, societăților financiare holding, societăților financiare holding mixte, societăților financiare nonbancare și societăților holding cu activitate mixtă, care întocmesc situații financiare după cum urmează:

Entitățile mici țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situații financiare simplificate conform SNC. Entitățile mijlocii și entitățile mari țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situații financiare complete conform SNC. Entitățile de interes public țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situații financiare conform IFRS.

Organizațiile necomerciale și reprezentanțele entităților nerezidente țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situații financiare conform indicațiilor metodice aprobate de către Ministerul Finanțelor.

Persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, până la înregistrarea acestora în calitate de plătitori ai taxei pe valoare adăugată, persoanele fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției și birourile înființate de acestea țin contabilitatea în partidă simplă în baza contabilității de casă, fără întocmirea situațiilor financiare, conform indicațiilor metodice aprobate de către Ministerul Finanțelor.

Citiți și:

Cât de complicată este Moldova pentru business, din perspectiva contabilității și fiscalității



Oportunitati