Replica omului de afaceri Igor Borș, fost director general al Tirex-Petrol

shadow
Joi, 03.01.2019 18:32   4635
La o săptămână după publicarea pe 27 decembrie 2018 a știrii privind posibila vânzare a companiei Tirex Petrol, redacției Mold-Street i-au fost remise unele precizări venite din partea lui Igor Borș, ex-Director General al companiei Tirex Petrol.

"Pe 27 decembrie 2018 portalul de știri mold-street.md a publicat articolul ”Una dintre cele mai mari companii petroliere din Moldova este de vânzare”.

În articol este direct vizat fostul Director General al companiei ”Tirex Petrol” S.A., dl Igor Borș, fapt pentru care acesta ține să facă următoarele precizări prin intermediul avocatului său.

”Dl Igor Borș a deținut funcția de Director General al companiei ”Tirex Petrol” S.A. de la privatizarea acesteia în anul 2000 și până la finele anului 2017. În toată această perioadă managementul companiei, în coordonare directă, transparentă și deschisă cu acționarul majoritar, compania elvețiană Mabanaft-Moldova GmbH, a reușit cu succes să îndeplinească toate proiectele investiționale, prevăzute de contractul de privatizare, precum și să plaseze compania ”Tirex Petrol” S.A. printre cele mai performante companii petoliere din Republica Moldova.

Advertisement

Pe durata întregii perioade cât Igor Borș a deținut funcția de Director General, rapoartele de audit ale ”Tirex Petrol” S.A., efectuate de companii de audit internaționale, au demonstrat eficiența managementului și performanțele economice ale companiei.

În acest context, știrea precum că Igor Borș ar fi fost schimbat urmare a reorganizării companiei ”Tirex Petrol” S.A. este una neveridică, deoarece Igor Borș și-a dat demisia din funcția de Director General al companiei date pentru a se focusa pe alte proiecte investiționale. Careva pretenții cu privire la gestionarea companiei ”Tirex Petrol” S.A. de către Igor Borș, în calitate de Director General, nu au fost înaintate, fapt confirmat prin scrisorile semnate de fostul director al ”Tirex Petrol” S.A., precum și de reprezentantul acționarului majoritar Mabanaft Moldova GmbH, scrisori aflate în posesia avocatului lui Igor Borș.

De asemenea, informația precum că dl Igor Borș era dat în urmărire este una neveridică, deoarece acesta niciodată nu s-a eschivat de la prezentarea în fața organelor competente din Republica Moldova, el fiind reținut la propriul domiciliu pe data de 3 martie 2018, la doar două zile de la procurarea unei cote părți din acțiunile companiei ”Datario” SRL. Până la data de 1 martie 2018, când a devenit acționar al companiei ”Datario” SRL, dl Igor Borș nu a avut nici o tangență cu gestionarea și administrarea acesteia.

Nu în ultimul rând, afirmația precum că Igor Borș ar fi avut careva conexiuni cu Veaceslav Platon este una falsă, deoarece ambii niciodată nu s-au cunoscut personal și nu au avut niciun interes de afaceri în comun. În acest sens, dl Igor Borș a solicitat în scris de la organul de urmărire penală ca să fie efectuată o confruntare cu Veaceslav Platon pentru a demonstra lipsa conexiunilor dintre ei, însă acest drept i-a fost refuzat".



Oportunitati