S-a închis fabrica de bani a UE. Moneda europeană se va aprecia după aceasta
Chiar dacă fabrica de tipărire de bancnote euro s-a închis, stimularea financiară va continua de-a lungul următorilor ani, iar banca centrală europeană ar putea chiar să ia în considerare măsuri suplimentare de susținere a economiei UE.
Europa a ieșit din criză
Potrivit BCE ratele dobânzilor vor rămâne la unele dintre cele mai reduse niveluri istorice cel puțin până în timpul verii anului viitor. Astfel rata depozitelor la BCE este negativă (-0,4%), iar responsabilii politici au promis să o mențină neschimbată cel puțin până la sfârșitul anului viitor. Așteptările pieței spun că rata depozitelor s-ar putea ridica la zero doar în 2020 și ar urma să crească ușor după aceea.
Programul de stimulare (PSPP), a fost anunțat de Mario Draghi, președintele BCE, încă în 2012, dar lansat abia în martie 2015. Această operațiune a ținut trei ani și a costat circa 2.600 de miliarde de euro.
Potrivit experților din punct de vedere economic, Europa a reușit să iasă din mlaștina în care risca să se afunde după criza ce a pornit în 2008, iar printre efectele ei se numără creșterea economică din UE, în special în Germania, care la rândul ei a dus al noi comenzi și din Europa Centrală și de Est, inclusiv în Republica Moldova.
Nu întâmplător o serie de producători din UE și-au extins producția în Moldova, în special în domeniul automotive.
E adevărat că procesul respectiv a coincis și cu o serie de fenomene social-politice negative, precum populismul, brexitul etc.
Ce va urma
Unul dintre efectele închiderii tiparniței la nivelul UE va fi o apreciere a monedei europene și respectiv deprecierea monedelor naționale, inclusiv a leului moldovenesc, susțin experții.
"Va depinde mult de viteza de apreciere a monedei europene. Dacă va fi una briscă, apoi efectele vor fi negative pentru economia moldovenească. Dacă va fi treptată, apoi aceasta ar putea fi benefică pentru exportatorii din Moldova", consideră expertul valutar Sveatoslav Mihalache.
Anterior expertul a prognozat o depreciere treptată a leului față de dolar și euro, care ar putea fi influentață și de apropierea alegerilor, care semnifică și cheltuieli guvernamentale mai mari.
Conform estimărilor sale, nivelul minim a fost deja atins și în următoarele luni, moneda unică se va aprecia față de leu, iar până la finele anului ar putea ajunge și trece de nivelul de 20 lei.
De notat că Guvernul a prognozat pentru acest an un curs mediu de 16,83 lei pentru un dolar, în scădere față de nivelul de 18,49 lei din 2017, iar pentru anul viitor un curs de 17,2 lei pentru biletul verde, iar la sfârșitul anului 2019 rata de schimb va ajunge la 17,56 lei pentru un dolar.
Citiți și:
Ce va fi mai departe cu leul moldovenesc? Ţinta este 17 lei pentru un dolar și 20 lei pentru un euro