Cu rezerva goală, Guvernul alocă 1,25 milioane de dolari pentru a plăti despăgubiri unui investitor

shadow
Duminică, 16.12.2018 07:44   2293
Ministerul Finanțelor va aloca din fondul de rezervă al Guvernului suma echivalentă în lei a 1.254.871 dolari americani (circa 22 milioane lei), pentru a executa integral o hotărâre arbitrală pronunțată în iunie 2018 de Centrul Internațional pentru Soluționarea Diferendelor Relative de Investiții (ICSID).

Potrivit deciziei, Republica Moldova este obligată să achite circa 1,792 milioane de dolari omului de afaceri american Zbigniew Piotr Grot, care a fost înșelat de afaceriști și reprezentanți ai autorităților locale din raionul Florești, cu suportul larg al instanțelor de judecată și a unor politicieni.

Moldova a încălcat tratatele internaționale

Potrivit Ministerului Justiției, amânarea executării sentinței arbitrale va atrage după sine majorarea sumei care urmează a fi achitată de Republica Moldova. Totodată Guvernul nu are de gând să conteste decizia ICSID.

Citiți și:

Moldova va plăti despăgubiri de 1,79 milioane de dolari unui investitor american

Disputa a pornit de la faptul că după ce în 2010, filiala din Moldova a firmei americane Laguardia USA LLC deținută de Zbigniew Grot a încheiat acorduri cu sute de proprietari de terenuri din satele Coșernița, Vărvăreuca și Roșietici (raionul Florești), pentru arenda a 2.830 de hectare de teren arabil pe care investitorul american intenționa să cultive grâne, iar autoritățile locale au refuzat să înregistreze contractele, invocând încălcări ale legislației.

Advertisement

În schimb au înregistrat contractele de arendă pentru aceleași terenuri agricole care au fost încheiate între firma locală Bio-Alianța SRL și proprietari.

Încercările investitorului american de a soluționa cazul în instanțele din Modova au eșuat, așa că s-a adresat în ICSID cerând despăgubiri de circa trei milioane dolari. 

În ședința din 28 iunie 2018, Tribunalul a decis că Moldova a încălcat drepturile investitorului american și respectiv nu a respectat prevederile Acordului privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor semnat cu Statele Unite.

Citiți și:

Guvernul mai alocă încă 2,6 milioane lei în conflictul cu un investitor american

Menționăm că de caz s-a arătat interesat și Departamentul de Stat al SUA, reprezentanții căruia au avut anul trecut întrevederi și cu diplomații moldoveni.

"Analizând ultimele evoluții în special poziția RM și non-acțiunile Ministerului Justiției al RM, partea americană suspectează în acest caz violarea de către RM a prevederilor tratatelor multilaterale și regionale în domeniul investițiilor la care SUA este parte", susține într-un raport Ministerul Afacerilor Externe.

Guvernul nu are bani în rezervă

Nu este clar însă de unde Executivul va lua bani pentru a achita despăgubirile. Or, în prezent în Fondul de rezervă al Guvernului practic nu mai sunt bani pentru a acoperi aceste costuri.

Astfel până la finele lunii noiembrie 2018, Guvernul a aprobat alocarea a circa 53,5 milioane de lei din rezerva sa din care au fost achitați peste 40 de milioane lei.

În acest sens Centrul Național Anticorupție atrage atenția asupra riscului că decizia să nu fie executată.

În noiembrie curent Guvernul a alocat din fondul de rezervă circa 538.000 de dolari, iar cea de-a doua parte a banilor, echivalentul a 1,25 milioane de dolari urmau a fi suportate din bugetul de stat preconizat pentru 2019.



Oportunitati