20% din unitățile de transport se află ilegal în Moldova – autoritățile modifică legea vamală

shadow
Miercuri, 12.12.2018 15:40   10247
Republica Moldova pare să fi pierdut lupta cu importul ilegal al unităților de transport de mâna a doua, constatând că fenomenul a atins proporții alarmante, iar faptul respectiv a determinat autoritățile să modifice Codul Vamal.

În prezent pe teritoriul vamal al Republicii Moldova se află circa 193.000 unități de transport (automobile, camioane, tractoare, remorci, autobuze etc.) intrate în regim temporar, dar care deja au depășit termenul maxim de 180 de zile de aflare legală, arată datele Serviciului Vamal. Pierderile la buget se cifrează cu zecile de milioane. 

Cum să imporți o mașină fără plata taxelor vamale 

Numărul unităților de transport aflate pe teritoriul țării în regim temporar reprezintă circa 20% din totalul celor 981.115 unități de transport înregistrate la 1 decembrie 2018 în Registrul de Stat al Transporturilor, administrat de Agenția Servicii Publice.

Şi mai mult surprinde faptul că din cele 193.000 de unități de transport ”temporare”, circa 120.000 de automobile – adică mai mult de jumătate – au deja peste trei ani de aflare pe teritoriul Republicii Moldova. Autoritățile se pare că sunt conștiente de faptul că majoritatea acestor automobile sau tractoare nu mai există în realitate și de mult au fost dezasamblate și au devenit piese de schimb.

O parte mare din autoturismele aduse în regim temporar au sfârșit la parcările pentru dezmembrare. Imagine: Pieseauto.ro

Cum s-a întâmplat așa-ceva? 

În anul 2006, pe timpul guvernării comuniste, a fost adoptată o modificare în Codul Vamal al Republicii Moldova, prin care a apărut dreptul de introducere în țară a unităților de transport în baza declarației prin acțiune. 

Potrivit Codului Vamal, „declarare prin acțiune este o formă de declarare expresă (vădită) a mijlocului de transport auto, care scutește persoana fizică de completarea unor acte vamale cu condiția prezentării organelor vamale amplasate în punctele de trecere a frontierei de stat a actelor de înmatriculare a mijlocului de transport auto (respectând condițiile prevăzute la art.10 alin.(3), (5) și (14) din Legea cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice), cu înregistrarea ulterioară a acestuia în sistemul informațional al Serviciului Vamal”. 

Totodată legea prevede că în cazul aplicării formei de declarare prin acțiune, actele vamale nu se eliberează.

Măsura adoptată de autorități era salutabilă în condițiile în care mulți moldoveni ce munceau peste hotare veneau acasă cu automobile, însă cu timpul a devenit, treptat, o formă de obținerea a unor profituri neimpozabile – mii de cetățeni au importat pe această cale autovehicule.

Advertisement

Ce riscă cei ce încalcă legea

Există prevederi legale ce permit pedepsirea acestora. Astfel în cazul în care se circulă cu o mașină înmatriculată în străinătate, termenul maxim de aflare a acesteia pe teritoriul Republicii Moldova constituie 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive. Prevederea respectivă este în vigoare din data de 1 iulie 2017.

Potrivit Serviciului Vamal, „încălcarea acestui termen atrage după sine o amendă de până la 4.500 de lei, concomitent cu obligativitatea scoaterii din țară a autovehiculului. Iar în cazul în care acesta a fost depistat în interiorul țării, posesorul suportă și cheltuielile de escortare (0,15 euro/km)”.

„Totodată, în situația în care vehiculul nu a fost scos de pe teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit, iar acesta nu mai există (a fost distrus sau vândut la piese, fapt confirmat prin documente justificative), organul vamal va încasa pentru mijloacele de transport ce se încadrează în termenul admisibil de exploatare – drepturile de import, iar în cazul în care acestea sunt prohibite, va percepe contravaloarea lor conform legislației în vigoare”, se arată într-o notă informativă a Vămii.

Pe de altă parte restricția nu este aplicabilă în cazul autoturismelor introduse în țară de către persoanele fizice domiciliate în străinătate și care dețin permis de conducere în țara în care își au domiciliul.  Totuși, după expirarea termenului de 180 zile de la prima intrare în țară, acestea trebuie să achite vinieta de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul țării noastre.

Fără drept de a aduce alte mașini

Sancțiunile existente însă nu îi sperie pe moldovenii dornici să facă un ban. Mai ales dacă au dublă cetățenie și se află peste hotare. Așa că în Codul Vamal s-a mai operat o nouă modificare, care ar putea constitui o barieră în calea introducerii pe această cale a unor mijloace de transport fără plata taxelor vamale.

La propunerea deputaților democrați Sergiu Sârbu și Corneliu Dudnic din 30 noiembrie 2018, din articolul 1841 alineatul (3) din Codul Vamal a fost exclus textul „în termenul stabilit de prezentul articol”. În consecință acesta acum arată așa: „Persoanele fizice rezidente și cele nerezidente care nu au scos de pe teritoriul vamal mijloacele de transport declarate prin acțiune nu au dreptul să introducă pe teritoriul Republicii Moldova alte mijloace de transport în condițiile alin. (1)”.

Altfel persoanele care anterior au mai introdus automobile prin declarare prin acțiune și nu le-au scos, nu vor mai avea acest drept.

Parlamentarii și-au argumentat decizia prin faptul că prin declararea prin acțiune în țară sunt aduse unități de transport  cu termen de exploatare mai mare de 10 ani, care ulterior „sunt transmise la dezmembrare în piese auto”.

Sergiu Sârbu a refuzat să explice care ar fi impactul așteptat al acestor modificări. „Sunt foarte ocupat. Mai bine adresați-vă la Serviciul Vamal căci ei știu totul despre acest subiect”, a declarat autorul modificării.

Am solicitat un comentariu la acest subiect și de la Serviciul Vamal, dar până la publicarea textului nu am primit răspuns la întrebările formulate.

Proporțiile evaziunii

De notat că dacă s-ar încasa doar amenda de 4.500 de lei pentru toate cele circa 193.000 de unități de transport, aflate ilegal pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, la buget ar ajunge aproape 870 milioane de lei.

Pentru comparație pentru anul 2019, Guvernul a planificat să încaseze la bugetul de stat venituri de 860 de milioane lei din plata accizelor la importul de autoturisme.

Dacă pentru unitățile de transport aduse în regim temporar s-ar achita și drepturile de import, suma ar fi de câteva miliarde de lei.

Dar mai sunt și taxele rutiere estimate în anul 2019 la 961,8 milioane lei, inclusiv 780 milioane de lei din taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova și 104 milioane lei din taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova (vinieta). 

Estimarea cotei veniturilor de 6,15 miliarde lei din accizele la importul de mărfuri

Sursa: Ministerul Finanțelor

Acest articol poate fi republicat fără obligații financiare sau constrângeri legale, cu condiția citării sursei Mold-Street.com și indicării hyperlinkului activ la articol.



Oportunitati