Reforma sistemului de salarizare: Despre ce a tăcut Guvernul, dar a spus ministrul Armașu

shadow
Duminică, 11.11.2018 05:56   4384
Pe 9 noiembrie, vineri seara, în cadrul unei ședințe a Clubului de Presă al Guvernului, ministrul Finanțelor Octavian Armașu a vorbit despre reforma salarizării în sectorul bugetar, de la necesitate la efecte.

În prezentare ministrul Armașu a admis că la unii angajați din sectorul bugetar salariile vor scădea, dar a precizat că a fost prevăzut un mecanism de compensare.

A doua zi, de dimineață Guvernul a difuzat însă un comunicat de presă cu titlul: „Niciun bugetar nu va avea un salariu mai mic decât în prezent, în urma reformei salarizării”.

În comunicat se afirmă că ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, „a dezmințit informațiile apărute în presă, potrivit cărora, în urma reformei salarizării unele categorii de bugetari vor avea salarii mai mici decât în prezent”.

O mare parte din presa afiliată sau controlată de conducerea partidului de guvernământ a preluat și tirajat aceste informații.

Salariile ar putea să scadă, dar este prevăzut un mecanism de compensare

În același timp, în prezentarea sa ministrul Finanțelor a admis că la unii angajați din sectorul bugetar salariile vor scădea, dar a precizat că a fost prevăzut un mecanism de compensare.

„Evident că sunt și angajați care au salarii mai mari (în prezent n.r.) decât prevede grila, sau în trecut se plasau pe grilă la un nivel mai sus și acuma în urma evaluărilor s-au pomenit cu o treaptă-două mai jos, și respectiv salariul ar trebui să se diminueze. În cazul acestora legea iarăși garantează că dreptul dobândit va fi respectat și în felul acesta noi, tuturor le vom plăti o compensație în cazul în care salariul scade. Astfel ca banii (venitul n.r.) care-i primește angajatul să fie egal cu cel puțin salariul mediu lunar, pe care l-a avut în anul 2018”, a declarat Octavian Armașu.

Potrivit ministrului, „pentru fiecare angajat, contabilul instituției va stabili care este acel nivel mediu de salarizare din 2018 și dacă în urma tuturor calculelor salariul va fi mai mic, el va primi o compensație ca să ajungă la nivelul din anul 2018”.

Pentru a asigura cu salarii majorate, dar și pentru a plăti compensațiile celor la care acestea vor scădea Guvernul a prevăzut în bugetul pentru anul 2019 circa 1,5 miliarde de lei, a mai precizat Armașu. 

Salariile judecătorilor

De notat că legea prevede că pentru anul 2019 se stabilește un salariu de referință de 1.500 lei, la care se adaugă sporurile pentru performanță și sporul specific. În cazul în care angajatul va avea un salariu mediu lunar mai mic de 2.000 lei, va primi o compensație, a explicat ministrul, dând asigurări că în următorii doi ani salariul de referință va crește cu cel puțin 200 de lei anual. 

Totuși, se mai păstrează unele diferențe între categoriile de salariați. De exemplu pentru judecători salariul de referință pentru 2019 este de 2.500 de lei, adică cu o mie de lei mai mare decât pentru restul angajaților.

Oficialitatea a explicat acest pas prin faptul că dacă se stabilea un salariu de referință ca la toți angajații, ar fi trebuit de achitat compensații foarte mari judecătorilor, că aceștia să beneficieze în continuare de venituri la nivelul anului 2018.

Optimizări în sectorul public

Ministrul Finanțelor nu a exclus că în urma reformei și mai ales ca urmare a combaterii economiei tenebre și a reducerii plăților în plic, să crească încasările la buget și astfel salariile să poată fi majorate mai mult.

Pe de altă parte, Armașu nu exclude și anumite optimizări în sectorul public, „ca să mai eliberăm din Fondul de salarizare și atunci creșterea salariului de referință în următorii ani ar putea fi nu cu 200 de lei, ci cu mult mai mult”.

Conform ministrului Finanțelor, dacă ar fi fost păstrat sistemul actual de salarizare, în sistemul bugetar de stat salariu mediu ar fi crescut de la o medie de 6.517 lei pe lună în 2018 la 6.826 lei în 2021. Legea privind sistemul unitar de salarizare va permite o majorare de la 6.517 lei în 2018 la 8.519 lei în 2021.

Proiectul legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a fost aprobat joi 8 noiembrie, de executiv. Noua lege reglementează structura sistemului de salarizare, drepturile salariale, modalitatea de stabilire a salariului – angajații vor fi remunerați în baza sistemului de gradare constituit din grade și trepte de salarizare.

Conceptul reformei prevede că salariul va fi constituit din partea fixă și partea variabilă. Partea variabilă va depinde de performanțele angajatului și aspectele specifice ale muncii.

Salariile vor fi majorate pentru bugetarii din toate domeniile, inclusiv educație, sănătate, asistența socială. Costul implementării proiectului pentru anii 2019-2021 este de 3,9 miliarde de lei. Către anul 2021 se preconizează o creștere de circa 30% a salariului mediu lunar pentru angajații instituțiilor finanțate din bugetul de stat și de peste 55% - pentru cele finanțate din bugetele locale.

Citiți și:

Cât va costa reforma salariilor și de unde va lua bani Guvernul

Acest articol poate fi republicat fără obligații financiare sau constrângeri legale, cu condiția citării sursei Mold-Street.com și indicării hyperlinkului activ la articol.

Advertisement



Oportunitati