Excedent fără precedent. Guvernul nu reușește să cheltuie banii încasați

shadow
Marţi, 30.10.2018 18:39   2522
În primele nouă luni ale acestui an, executarea bugetului public național (BPN) s-a încheiat cu un sold bugetar (excedent) de 1,77 miliarde lei, cu circa 52% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, arată date publicate de Ministerul Finanțelor.

Potrivit instituției, în nouă luni ale anului 2018, veniturile totale ale bugetului public național au constituit 42,65 miliarde de lei, fiind în creștere cu 11% (4,22 miliarde de lei) față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cele mai multe venituri provin din taxa pe valoare adăugată (TVA) - circa 13,63 miliarde de lei, urmate de contribuții și prime de asigurări obligatorii - 12,61 miliarde lei.

Impozitul pe venitul persoanelor juridice a adus la buget peste patru miliarde de lei, accizele aflate în scădere de circa 9% au asigurat 3,98 miliarde de lei.

Din raport rezultă că în nouă luni Guvernul a beneficiat de granturi externe în valoarea de doar 210 milioane lei.  

În aceeași perioadă cheltuielile și activele nefinanciare au însumat 40,87 miliarde lei, cu 9,7% (3,61 miliarde de lei) mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Advertisement

Grosul cheltuielilor au fost pentru protecția socială - circa 15,3 miliarde lei, urmate de învățământ - cu 7,2 miliarde lei, ocrotirea sănătății - 5,3 miliarde lei și serviciile în domeniul economiei - 4,1 miliarde lei.

Raportul relevă însă că executarea bugetului public național s-a încheiat cu un sold bugetar (excedent) de 1,77 miliarde lei, din care 600 de milioane de lei revenea bugetelor locale, urmate de fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală cu 561 milioane lei.

De notat că limita deficitului admisă în legea bugetului de stat pentru anul în curs, este de 4,71 miliarde de lei. Astfel, teoretic executivul poate să își sporească în următoarele trei luni cheltuielile cu circa șase miliarde de lei și să se încadreze, astfel, în limitele admise de legea bugetului.

Pe de altă parte Ministerul Finanțelor precizează că pe  30 septembrie 2018, soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetului public național comparativ cu începutul anului, s-au majorat cu 1,8 miliarde lei și au ajuns la cifra record de 8,55 miliarde lei, inclusiv 1,04 miliarde lei – la proiecte finanțate din surse externe.



Oportunitati