Se caută 5 miliarde de lei! De ce Moldova nu a transpus directiva UE privind stocurile de carburanţi

shadow
Miercuri, 07.11.2018 05:41   1552
Ministerul Economiei şi Infrastructurii recunoaşte că până în prezent, în legislația națională a Republicii Moldova nu a fost transpusă directiva UE nr. 2009/119 privind crearea și menținerea stocurilor de urgență a produselor petroliere.

După ce acum doi ani au iniţiat şi promovat un proiect de Lege cu privire la crearea şi menţinerea nivelului minim al stocurilor petroliere, autorităţile revin l-a acest subiect.

Un element de bază pentru securitatea energetică a ţării

Aceasta pentru că documentul nu a fost aprobat şi Moldova nu are nici acum nici lege în acest sens şi nici stocuri de produse petroliere pentru situații de urgență pentru o perioadă de circa 30-90 de zile, fapt ce este considerat unul din elementele de bază pentru securitatea energetică a ţării. 

Citiți și: 

Piața petrolului din Moldova, controlată de străini și politicieni

Or într-o situaţie de criză lipsa stocurilor minime de produse petroliere necesare pentru asigurarea aprovizionării economiei naționale și a întregii societăți cu carburanţi ar putea avea efecte grave.

Şi Secretariatul Comunităţii Energiei constată în Annual Implementation Report, că Moldova tergiversează din motive necunoscute adoptarea unor astfel de prevederi şi nu prezintă date referitor la stocurile de petrol şi nici despre situaţia de pe piaţa petrolieră.

Totodată Comunitatea Energiei susţine că la acest capitol Moldova este codaşa regiunii cu un grad de îndeplinire a angajamentelor de doar 10%.

Ministerul Economiei dă asigurări că în următoarea perioadă vor fi întreprinse măsuri suplimentare pentru transpunerea în legislația națională a Directivei UE privind obligația statelor membre de a menține un nivel minim de rezerve de țiței și/sau de produse petroliere.

Potrivit MEI proiectul de lege care se află încă la etapa de examinare, stabilește obligația de creare de către importatorii produselor petroliere a stocurilor minime de produse petroliere în trei etape:

a) până la 31 decembrie 2020 – la nivelul aferent importului net mediu zilnic pentru 30 de zile sau al consumului intern mediu zilnic pentru 20 zile;

b) până la 31 decembrie 2021 - la nivel aferent importului net mediu zilnic pentru 60 de zile sau al consumului intern mediu zilnic pentru 40 zile;

c) până la 31 decembrie 2022 - la nivel aferent importului net mediu zilnic pentru 90 de zile sau al consumului intern mediu zilnic pentru 61 zile.

De asemenea, în perioada 2018-2019, urmează a fi elaborate și implementate actele normative de reglementare, necesare pentru a asigura și susține procesul de creare, de stocare, de menținere și de monitorizare a stocurilor, precum și de colectare a datelor și de raportare.

Advertisement

Se caută cinci miliarde lei

Specialiștii de la minister au calculat anterior și ce costuri vor fi nevoite să suporte în perioada 2018-2022 companiile pentru ca să construiască depozite și să le umple cu produse petroliere.

Acestea ar putea depăși șase miliarde de lei și sunt compuse din:

a) investiții de 12,4 milioane euro (circa 242 milioane lei) în noi depozite și renovarea celor existente ca în ele să poată fi stocate 268.000 tone (330.000 metri cubi capacitatea de stocare) de produse petroliere pentru 90 zile; 

b) costuri inițiale de 265 milioane dolari (circa 4,5 miliarde de lei la cursul actual de 17,1 lei pentru dolar) pentru procurarea produselor petroliere necesar de a fi menținute ca stocuri minime de urgență (268.000 tone benzină și motorină și prețul estimat reieșind din 80 dolari pentru un baril de petrol);

c) costurile medii anuale de nouă milioane lei de menținere și administrare a stocurilor de urgență a produselor petroliere, cheltuieli cu personalul, etc.

Aceste costuri ar urma să fie suportate de companiile ce dețin licența de import și comerț angro, adică de către cele mai mari companii de pe piață: Lukoil Moldova, Petrom Moldova, Rompetrol Moldova, Tirex-Petrol, Bemol, Vento și Dominic.

Reprezentanţii unor companii petroliere susţin că de crearea şi administrarea stocurilor ar trebui să se ocupe statul şi nu companiile private. "Aşa este practic peste tot în lume şi aşa ar urma să fie şi în Moldova", a declarat o sursă de pe piaţă.

De altfel Legea privind rezervele de mărfuri prevede că de stocurile petroliere pentru o perioadă de 30 de zile se ocupă Agenția Rezerve Materiale. Detaliile privind aceste stocuri sunt însă tratate ca un secret de stat, și, prin urmare, "nivelul actual și compoziția lor nu sunt dezvăluite", susţin experții de la Secretariatul Comunităţii Energiei.

Vor plăti consumatorii

Potrivit specialiştilor impunerea companiilor să acopere aceste costuri ar putea duce la falimentul unora din ele şi la creşterea semnificativă a preţurilor la carburanţi.

Autorităţile însă recunosc că aceste costuri "în final, vor fi suportate de către toți consumatorii de produse petroliere, întrucât acestea vor fi incluse de către operatori în prețurile de comercializare a produselor petroliere".

Potrivit calculelor de acum doi ani a specialiștilor de la Ministerul Economiei, pentru a recupera investițiile și cheltuielile suportate legate de obligația creării și menținerii stocurilor minime de carburanți prețurile de comercializare a a produselor petroliere vor crește cu circa 590 lei/tona sau cu 49 de bani la litru, adică doar cu 2,5-3%.

Moldova nu are stocuri de carburanți pentru situații de urgență

Actualmente, în Republica Moldova sunt deținute doar stocuri operaționale de produse petroliere, create de fiecare întreprindere, în parte, pentru a-și asigura activitatea operațională normală în perioada dintre importurile de combustibili.

Aceste stocuri se mențin în depozitele importatorilor de produse petroliere principale și la stațiile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere și variază de la caz la caz, fiind în măsură să asigure, în mediu, 15-30 zile de consum, susţine Ministerul Economiei.

Specialiștii de la Secretariatul Comunităţii Energiei pun la îndoială faptul că ar exista stocuri de produse petroliere pentru o astfel perioadă de consum, în condițiile actuale cu dificultăți de finanțare. 

În plus până în prezent în Republica Moldova nu există nici o soluție geodezică și tehnologică pentru identificarea și extracția zăcămintelor de petrol și de gaze naturale din sudul țării, a căror valorificare ar da posibilitatea de a reduce dependenţa, se arată în proiectul Strategiei energetice a Republicii Moldova până în anul 2030.

Asta chiar dacă doi ani în urmă Guvernul a semnat cu firma offshore Frontera Resources International, un acord de concesiune privind explorarea și dezvoltarea hidrocarburilor în sudul țării. Până acum compania nu a realizat deocamdată nimic, susţine Agenţia Proprietăţii Publice.

Citiți și:

Guvernul Filip a concesionat circa 40% din teritoriul Moldovei unui offshore

Acest articol poate fi republicat fără obligațiuni financiare sau constrângeri legale.



Oportunitati