De la poveste de succes până la harakiri – lecțiile unui stat eșuat

shadow
Duminică, 28.10.2018 06:26   1853
Una dintre cele mai vechi și puternice democrații din America Latină astăzi este în pragul unei catastrofe umanitare, economia ei fiind pusă pe brânci de un cocktail nociv pregătit din ideologie socialistă, guvernare autoritară și politici populiste.

Suicidul Venezuelei

În anii 70 Venezuela era cel mai prosper stat în curs de dezvoltare din America Latină. Presa era liberă, partidele politice se succedau la putere în mod pașnic în competiții electorale feroce, învățământul și medicina au fost gratuite pentru toți cetățenii, infrastructura era într-o stare excelentă, comerțul era în plină expansiune, iar investițiile curgeau gârlă, notează publicația online Foreign Affairs.

Țara a fost un magnet pentru imigranții de pe întreg continentul sud-american, iar în capitală și-au deschis filiale un număr mare de corporații multinaționale. 

În prezent Venezuela este cel mai sărac stat din America de Sud, fiind guvernat de un regim autocratic și controlat de facto de crima organizată. Situația este aproape de colaps: școlile sunt pe jumătate pustii, spitalele - într-o stare avansată de degradare, presa liberă a fost anihilată, iar alegerile transformate în farsă. Violențele au devenit deja o parte din viața cotidiană, iar cocaină cel mai exportat produs. Bolile demult dispărute (malaria și rujeola) au revenit, prețurile se dublează la fiecare 25 de zile, iar populația literalmente moare de foame. Țara a devenit cea mai mare sursă de emigranți în America Latină. Mai nou – reprezentanți ai elitelor politice s-au dat în prietenie cu liderii cartelurilor de droguri. 

”Este de necrezut cum o țară putea să se transforme atât de radical, atât de profund, în mod pașnic, fără a fi implicată într-un război,” menționează autorii analizei. 

Consecințele dictaturii și populismului

După venirea la putere a lui Hugo Chávez, Venezuela a lunecat spre un regim autoritar și cleptocratic, orbit în mare măsură de socialismul propagat de Cuba. Guvernul lui Chávez, iar după moartea lui condus de succesorul acestuia, Nicolás Maduro, a promovat politici populiste, rupte de realitatea obiectivă, care au favorizat corupția la scară largă și au prostituat întregul sistem al justiției. Potrivit autorilor, șansele unei recuperări sunt infime, iar disperarea ar putea împinge populația și elitele spre susținerea unor acțiuni periculoase, cum ar fi o invazie militară străină sub egida SUA, ceea ce ar precipita lucrurile și mai mult. 

Hugo Chávez deseori se dădea în spectacol pentru a-și menține popularitatea. Foto: Lapatilla.com

Cauzele declinului

O parte din observatori consideră că principala cauză a dezastrului este mișcarea pentru socialism, proclamată de Chávez drept politică de stat. Însă Argentina, Brazilia, Chile, Ecuador, Nicaragua și Uruguay de asemenea au ales guverne socialiste în ultimii 20 de ani. Deși fiecare a avut de înfruntat probleme politice sau economice, niciuna n-a suferit regres – cu excepția Nicaragua. Dimpotrivă, unele chiar au prosperat. 

O altă cauza a fost numită dependența totală de exporturile de petrol. Cea mai critică etapă din perioada de criză în Venezuela a coincis cu prăbușirea prețurilor la petrol, care a început în anul 2014. Însă explicația respectivă nu este suficientă. Declinul țării începuse acum patru decenii, nu doar patru ani în urmă. Către anul 2003 PIB-ul per cap de locuitor s-a redus cu 37% în comparație cu anul 1978, iar această performanță negativă l-a propulsat la putere pe Chávez. Toate țările petroliere au avut de suferit în rezultatul șocului de la prăbușirea prețurilor la petrol, însă Venezuela este singurul stat care n-a rezistat presiunii. 

Sursa eșecului se ascunde mai adânc, notează Foreign Affairs.

Advertisement

Anii de descreștere economică au dezamăgit alegătorii, care au protestat oferindu-și voturile unui demagog carismatic, însurat cu o ideologie învechită și dornic de instaurarea unei dictaturi de model cubanez. După ce s-a răfuit cu opoziția și potențialii adversari, Chávez a abolit sistemul politic cu două partide care a menținut democrația în țară timp de 40 de ani și datorită căruia a fost ales președinte. 

Populația a început să se decepționeze după ce economia, care a crescut cinci decenii la rând - până în ani 70 ai secolului trecut, a dat semne de oboseală și veniturile clasei de mijloc s-au diminuat. Potrivit economiștilor Ricardo Hausmann și Francisco Rodríguez, “Către anul 1970 Venezuela devenise cea mai bogată țară din America Latină și una dintre cele 20 cele mai prospere state din lume, având un PIB pe cap de locuitor mai mare decât al Spaniei, Greciei și Israelului și cu doar 13% mai mic decât în Marea Britanie. ” 

Însă la începutul anilor 80 piața de petrol a intrat în criză și creșterea rapidă s-a sfârșit. Diminuarea prețurilor la petrol a determinat autoritățile să reducă cheltuielile publice și să suspende unele programe sociale. Au urmat devaluarea valutei naționale, inflația necontrolată, criza bancară și escaladarea șomajului. Chiar și așa, la momentul alegerii lui Chávez, Venezuela a înregistrat al doilea cel mai mare venit pe cap de locuitor în regiune, după Argentina. Inegalitatea economică – deși crescuse – era totuși mai mică decât în țările vecine. Corupția exista, însă era temperată de o justiție funcțională. 

În 1998 prețurile la petrol au coborât până la 11 USD per baril și Venezuela, care a stagnat în plan economic câțiva ani, a recurs din nou la austeritate. Aceasta a fost șansa lui Hugo Chávez, care a promis să re-aducă timpurile bune și să pună capăt sărăciei. 

Miza greșită a venezuelenilor

La scrutinul prezidențial din 1999 alegătorii din Venezuela au pariat pe Chávez. Foarte curând noul lider a devenit un răsfățat și atracția principală al summit-urilor internaționale, un critic vehement al SUA și un înverșunat promotor al modelului cubanez de guvernare. Acasă, el a neutralizat atât opoziția, cât și aliații politici, și a pus capăt dezbaterilor publice în privința politicilor implementate de guvernul Chávez. A promovat o agendă radicală, cu inițiative populiste și fără studii de impact sau consultări cu experții. 

În 2001, de exemplu, Chávez a dispus dezmembrarea gospodăriilor agricole mari și crearea, în baza acestora, a cooperativelor țărănești. Din cauza lipsei de cunoștințe tehnice, abilităților manageriale și investițiilor pentru a produce produse alimentare la scară mare, producția agricolă pur și simplu s-a prăbușit. A expropriat firmele străine din sectorul petrolier, fără compensații, și le-a oferit unor persoane desemnate pe criterii politice, care însă nu aveau experiența necesară. În rezultat producția petrolului s-a redus. A naționalizat întreprinderile furnizoare de apă, electricitate și servicii de telecomunicații; în consecință Venezuela s-a confruntat cu un deficit cronic de apă și electricitate, iar viteza internetului a devenit printre cele mai lente din lume. Decizii proaste au fost împărțite în toate domeniile și rezultatul a fost întotdeauna același – declin sau faliment. Dacă în anul 2008 Venezuela producea 480.000 tone metrice de metal, după naționalizare producția s-a micșorat până la zero în prezent. 

A zecea parte din populația Venezuelei a emigrat în țările vecine. Foto: rti.fr

Administratorii de stat ai companiilor naționalizate s-au ocupat intens de furtul proprietăților publice și salarizarea persoanelor afiliate lui Chávez. Când apăreau problemele financiare, guvernul salva întreprinderile de stat cu injectări masive din buget. Către anul 2004 prețurile la petrol au crescut din nou și Chávez s-a apucat să cheltuiască petrodolarii fără constrângeri, fără limite și fără vre-un control extern sau intern. Totodată el a îndatorat țara cu împrumuturi de la Republica Populară Chineză, în schimbul unor livrări de petrol garantate. Venezuela a importat tot ce n-a putut produce acasă și a încurajat consumul intern. Aceste măsuri au protejat temporar populația de efectele politicilor dezastruoase și i-au permis să-și păstreze popularitatea printre alegători. 

Când muncitorii din industria petrolieră au bătut alarma în legătură cu tendințele autoritare ale lui Chávez și au ieșit la proteste în 2002 și 2003, președintele a concediat jumătate din toți angajații companiei petroliere de stat și a impus un regim draconic pentru operațiunile de schimb valutar. În consecință sistemul valutar a degenerat într-o piață neagră uriașă, dominată de oligarhi corupți apropiați președintelui. În timp ce aceștia se îmbogățeau peste noapte, de pe rafturile magazinelor au început să dispară produsele alimentare și mărfurile de prima necesitate. 

Rezultatele acestor decizii au fost dur criticate de experți locali și internaționali, care au avertizat despre pericolul ce rezultă din demontarea sistemului de control și echilibru, despre nivelul extrem de înalt al corupției și incompetența funcționarilor, însă Chávez a interpretat critica tehnocraților drept ”un semnal că revoluția este pe calea cea dreaptă.”

Succesorul demn de predecesor

Nicolás Maduro, succesorul lui Chávez după moartea celui din urmă, a continuat politicile predecesorului său, ascultând de sfaturile marxiștilor cubanezi și neglijând recomandările economiștilor.

Consecințele sunt dezastruoase: economiștii estimează că PIB-ul Venezuelei constituie doar 40% din PIB-ul Siriei după 2012, când a început războiul civil, hiperinflația a ajuns la un milion de procente anual, 61% din cetățeni trăiesc în sărăcie extremă, iar 89% din locuitori nu pot să-și cumpere produse alimentare în cantitate suficientă pentru a-și hrăni familiile. Zece la sută din populație – 2.6 milioane de oameni – s-a refugiat în țările vecine. 

În aceste condiții, Venezuela a intrat într-o zonă de incertitudine și singura ramură care este perfect funcțională este traficul de droguri, în care sunt implicați înalți demnitari ai guvernului și chiar familia președintelui, scrie Foreign Affairs. Administrația politică și crima organizată sunt strâns inter-conectate, fapt ce a permis unor afaceriști afiliați puterii să fraudeze sectorul bancar al Venezuelei. Câțiva dintre ei au fost deja condamnați în SUA pentru încercarea de a spăla peste 1.2 miliarde de dolari prin băncile americane. 

Lipsa de responsabilitate și control

Publicația concluzionează că motivul principal al eșecului Venezuelei nu este dependența excesivă de exporturile de petrol, ci lipsa instituțiilor independente care asigură menținerea guvernanților în limitele responsabilității și controlul efectiv al acțiunilor puterii – pârghii care ar fi contribuit la diversificarea unei economii adaptate transformărilor pe piață.



Oportunitati