Zece ani de la criza financiară mondială: ce lecții a învățat Moldova?

shadow
Luni, 15.10.2018 06:36   2174
În luna septembrie a acestui an s-au împlinit 10 ani de la apogeul celei mai severe crize financiare globale după Marea Depresie din 1929-1933, apogeu marcat de cel mai mare faliment din istoria SUA - al băncii Lehman Brothers.

Un număr mare de publicații și personalități din lumea economică precum The Economist sau șefa FMI au trecut în revistă evenimentele de acum un deceniu, conturând lecțiile învățate și provocările actuale ale sistemului financiar. Deoarece criza financiară globală și efectele ei răman un element definitoriu al timpurilor noastre, care marchează pentru totdeauna generațiile trecute prin experiența respectivă, Mold-Street a realizat o analiză a efectelor crizei asupra economiei Republicii Moldova. Am aruncat o privire înapoi la reacția autorităților de la acea vreme, pentru a elucida ce au învățat ele din acea criză.

Erodarea încrederii în instituțiile statului

Publicația The Economist scrie că “deși impactul a fost diferit de la regiune la regiune, o serie de consecințe au fost totuși comune pentru cea mai mare parte a țărilor – majorarea ratelor la credite, creșterea drastică a șomajului, prăbușirea pieței imobiliare, inflația, miliarde din bugetul public aruncate pentru salvarea băncilor, și impunerea austerității pentru mase”.

Pe de altă parte, șefa FMI Christine Lagarde scrie pe blogul FMI că impactul crizei, asociat cu costurile economice grele suportate de oamenii obișnuiți, combinate cu furia de a vedea băncile salvate și bancherii care se bucură de impunitate, într-un moment în care salariile reale au continuat să stagneze “se numără printre factorii-cheie în explicarea reacției împotriva globalizării, în special în economiile avansate, și erodarea încrederii în guvern și în alte instituții”.

Nu au anticipat riscurile crizei, dar au gestionat-o adecvat 

Christine Lagarde consideră în același articol că “dacă răspunsul politic la aceste riscuri de dinaintea crizei ar fi inadecvat, aș spune că răspunsul imediat al politicii la criză a fost impresionant”. Aceasta constată că guvernele principalelor economii reprezentate de grupul G20 au coordonat politici măsurile de anticriză la scară globală. Astfel, țările cu probleme bancare au limitat traseul sectoarelor financiare în economia reală - prin măsuri precum sprijinul de capital, garanțiile de datorii și achizițiile de active. Băncile centrale au diminuat ratele de politică monetară și, mai târziu, au aprofundat politica monetară neconvențională, în timp ce guvernele au sprijinit cererea cu stimulente fiscale mari.

Potrivit lui Maurice Allais, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, „Lumea a devenit un vast cazinou unde mesele de joc sunt repartizate la toate longitudinile și latitudinile”.

De ce sectorul financiar moldovenesc nu a fost afectat de criză

Dacă în cele mai multe state, reacția autorităților la primele semne ale crizei a fost una promptă, în Republica Moldova istoria s-a scris totalmente diferit. În primul rînd, sectorul financiar al țării nu a fost afectat inițial de criza financiară globală și asta pentru că „este subdezvoltat și aceasta îl salvează" - după cum afirma în toamna anului 2008 reprezentatul FMI în Moldova de atunci, Johan Mathisen.

Gradul de integrare a pieței financiare autohtone în circuitul internațional era (și este în continuare) unul redus, în 2009 ponderea capitalizării bursiere în PIB constituind doar 23,0%, iar ponderea tranzacțiilor bursiere raportat la PIB fiind de doar 0,2%, ceea ce denotă clar lipsa capitalului speculativ în economie. În plus, impactul asupra sistemului financiar moldovenesc a fost limitat și de lipsa liberalizării creditării în valută la acea vreme, dar și de lipsa finanțării statului de pe piețele financiare internaționale.

Semnele unei crize economice în Moldova 

Însă orice criză financiară globală de proporții, cum a fost cea de acum un deceniu, se transformă ulterior într-o criză economică, iar dacă din perspectiva sistemului financiar Republica Moldova era o autarhie (economie izolată, închisă), economia națională este interconectată în procesul de globalizare economică printr-o mulțime de elemente. În cazul Republicii Moldova, principalele unde de propagare a crizei economice mondiale s-au produs prin intermediul comerțului exterior și a remitențelor. 

Astfel, volumul exporturilor a înregistrat o scădere deja în trimestrul 4 al anului 2008, perioadă în care a scăzut semnificativ și ritmul de creștere al importurilor și remitențelor. Valoarea contractelor de antrepriză în construcții deja în trimestrul III 2008 a fost în scădere cu 7% față de aceeași perioadă a anului precedent, iar întreprinderile de transport auto au transportat cu 3,3% mai puține mărfuri. 

Începînd cu primul trimestru al anului 2009 s-au înrăutățit majoritatea indicatorilor macroeconomici, cu o contractare semnificativă atat a comerțului exterior, cat și a remitențelor.

Evoluția trimestrială (față de aceeași perioadă a anului precedent) a exporturilor, importurilor și remitențelor

Sursa: calculele autorului în baza datelor BNS

Dincolo de aceste evoluții, autoritățile puteau să țină cont de recomandările și prognozele partenerilor de dezvoltare. Spre exemplu, la ședința comună a FMI și Băncii Mondiale de la Washington, în octombrie 2008, mesajul transmis a fost că „repercusiunile crizei economico-financiare mondiale asupra Europei de Est sunt iminente”. De altfel, și în noiembrie 2008 Johan Mathisen atenționa clar că primele semne de recuperare se vor observa abia în 2010, subliniind că „în ceea ce privește impactul asupra economiei în general perspectivele sunt mai proaste decât am anticipat anterior”, și din acest motiv a recomandat autorităților să ia măsuri de precauție pentru a preveni un impact serios la nivel fiscal-bugetar și monetar.

Guvernul Greceanîi / Dodon a negat criza hăt până la alegeri

Dacă cineva crede că avertizările au impresionat cumva guvernul condus de Zinaida Grecianîi sau vicepremierul și ministrul Economiei și Comerțului din acele timpuri - Igor Dodon – această concluzie este înșelătoare. Nici evoluțiile diferitor indicatori macroeconomici, nici atenționările organismelor financiare internațioale nu le-a făcut pe autorități să schițeze prompt vreun plan anticriză. Ba dimpotrivă, aflîndu-se într-o perioadă pre-electorală, guvernanții au preferat să ignore evidențele de dragul „stabilității”.

Spre exemplu, Igor Dodon afirma în noiembrie 2008 că „Guvernul nu va forma programe anticriză, pentru că acestea sunt provocări ale opoziției politice, care vrea să ne impună să recunoaștem că Moldova este afectată de criza mondială, lucru care nu este adevărat".

Chiar și la începutul anului 2009, când trendurile economice erau și mai evidente, autoritățile au menținut același non-interveționism. Premierul Zinaida Grecianîi, de exemplu, a afirmat că Moldova va înregistra o creștere economică și în anul 2009, întrucât, cităm: „Creșterea obținută în 2008 este pe de o parte o bază de referință dificil de depășit în anul 2009, iar pe de altă parte ne insuflă încrederea că deși mai moderată, dar și pentru anul 2009 vom avea creștere economică, deși în unele ramuri este iminentă, din păcate și diminuarea indicatorilor".

Afirmația dnei Grecianîi a fost răsturnată mai târziu de realitatea economică, însă guvernanții de la Chișinău s-au trezit că afară e situație de criză abia după alegeri, în luna mai 2009, când au venit tardiv cu câteva propuneri anticriză, situație care a fost cel mai bine descrisă într-o analiză de către economiștii de la Expert-Grup.

Aceștia afirmau că în alte țări europene măsurile anticriză au fost elaborate încă 5-7 luni în urmă, imediat după apariția primelor consecințe ale crizei financiare și economice, în timp ce în Moldova anunțul a venit „abia atunci când a devenit imposibilă camuflarea faptului că economia, pur și simplu, se prăbușește”. Totodată, analiza mai puncta faptul că pe parcursul ultimei jumătăți de an, Guvernul a avut alte preocupări, gen împărțirea promisiunilor electorale de majorare a salariilor și pensiilor, decât să prevină lunecarea țării în cea mai acută criză economică de la începutul perioadei de tranziție.

Cheltuieli grase în timp de criză 

Abordarea total deplasată, exclusiv prin prisma rațiunilor electorale, a dus la faptul că anul 2009 a fost cel mai prost an din perspectiva gestiunii finanțelor publice. Or, autoritățile au construit pentru anul 2009 un buget nerealist și populist în contextul alegerilor, care pornea de la o premisă utopică de creștere economică de 6%, în timp anul a fost marcat de un declin economic de 6%. Prin urmare, anul bugetar 2009 a fost caracterizat de cel mai mare deficit bugetar raportat la PIB - 6.3% și de cea mai mare pondere a cheltuielilor publice în PIB - 45.3%.

Mai mult decât atât, deficitul bugetar uriaș a fost finanțat în mare parte din contul surselor interne la costuri înalte întrucat relațiile cu organismele financiare ajunseră în blocaj.

Colacul de salvare a finanțelor publice de la colaps s-a dovedit a fi FMI, după ce noul executiv de coaliție în frunte cu Vladimir Filat, instalat la finele lunii septembrie 2009, a reușit atingerea acordului la nivel de personal privind creditarea în baza combinării Mecanismului Extins de Creditare și Mecanismului Stand-By, în sumă de circa 600 milioane de dolari. Acest fapt a permis reluarea finanțărilor externe ale țării, dar și a forțat, pentru o perioadă, guvernarea în limitele unei agende proiectate să stabilizeze și să îmbunătățească finanțele publice.

Evoluția ponderii în PIB a cheltuielilor și deficitului Bugetului Public Național

Sursa: Datele Ministerului Finanțelor

Politicienii acceptă orice model bugetar, dacă au controlul asupra resurselor

Evident, o criză de asemenea amploare trebuia să se lase în memoria colectivă a autorităților o serie de lecții învățate, însă evoluțiile post-factum - prin acțiuni sau inacțiuni – au arătat că politicile economice ale statului sunt foarte departe de ideal. 

Spre exemplu, în materie de gestiune a finanțelor publice după 2009 autoritățile au elaborat un proiect de lege a finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale care în mod normal ar fi trebuit să devină un antidot al bugetului pentru decizii populiste și să instaleze un management judicios și predictibil al banilor publici.

Advertisement

Însă traseul acestei inițiative de la proiect la lege arată că guvernele care s-au perindat la putere în această peroadă nu doresc să-și asume o gestiune responsabilă a resurselor publice. 

Astfel, varianta de proiect a acestei legi, aprobate de Guvern în 2012, conținea reguli de politică bugetar-fiscală precum necesitatea ca rata de creștere a cheltuielilor publice să nu poată depăși rata de creștere a PIB-ului, iar nivelul deficitului bugetar să nu depășească 3% din PIB și să nu fie mai mare decat mărimea cheltuielilor capitale (investiționale). Aceste măsuri ar fi asigurat că pe de o parte statul nu va cheltui mai mult decât posibilitățile productive ale economiei, iar mărimea deficitului bugetar nu putea depăși mărimea investițiilor capitale, întrucât este rezonabil ca aceste resurse să creeze valoare adăugată și efect multiplicator pentru economiei. Însă după aprobare la Guvern, deputații au lăsat inițiativă să se prăfuiască în sertarele parlamentului. Adoptarea ei a avut loc doar în iulie 2014, prin asumare de răspundere de către Guvernul lui Iurie Leancă, însă surpriză – fără de regulile de politică bugetar-fiscală de mai sus, dar cu prevederi mult mai lejere. 

Evident, pomenile electorale fac parte din arsenalul partidelor aflate la guvernare. Mai mult decât atât, executivele ulterioare au avut grijă să mai dilueze din importanța acestei legi, una din măsurile votate recent, de exemplu, fiind scoaterea din procesul bugetar a necesității de legiferare a limitelor macro-bugetare de către parlament. Descrierea consecințelor acestui pas se conține într-un alt articol Mold-Street.com.

Modul cum privesc guvernanții rolul lor în gestionarea banilor publici este descris cu lux de amănunte într-o analiză a Centrului Expert-Grup, dedicată programului ”Drumuri Bune pentru Moldova”: „Actuala clasă politică poate accepta orice model de planificare bugetară, cu condiția menținerii controlului politic asupra alocărilor financiare”.

Noi standarde în sectorul bancar, doar după Furtul Miliardului

În domeniul politicilor din sectorul financiar, autoritățile au excelat mai mult prin inacțiune decât acțiune, după criza din 2009. Este adevărat că sectorul bancar moldovenesc nu a fost afectat inițial de criza financiară globală, iar înrăutățirea calității portofoliului de credite a fost deja un rezultat al crizei economice care a afectat Republica Moldova în rezultatul tulburărilor financiare un an mai devreme. 

Totuși, acesta nicidecum nu era un motiv de inacțiune, întrucat majoritatea economiilor învățau din lecțiile crizei prin abordarea unor noi principii de administrare a riscurilor, prin implementarea sistemelor Basel II sau Basel III. 

Subiectul adoptării noilor standarde internațioale  de gestiune a riscurilor a fost și pe agenda publică a Republicii Moldova după anul 2009, însă la pași concreți așa și nu s-a ajuns, asta chiar dacă la o conferință dedicată acestui subiect în 2013 fostul guvernator Dorin Drăguțanu recunoștea că Moldova rămâne în urma întregii lumi la acest capitol și că „toate țările Uniunii Europene și SUA au implementat standardele Basel II și III. Chiar și țările Africii au implementat standardele Basel II și studiază foarte serios posibilitatea de tranziție la principiile Basel III". Chiar dacă diagnosticul situației era unul corect și impunea acțiuni concrete, același guvernator spunea că băncile urmează să parcurgă acest proces abia în 3-4 ani. 

A fost nevoie ca din sectorul bancar al țării să fie furat un miliard de dolari pentru a trezi autoritățile să adopte în galop o legislație mai dură, care în mod normal putea fi adoptată treptat după criza din 2009 cu asigurarea unei perioade de tranziție, fără a fugări băncile de la Basel I direct la Basel III. 

De altfel, președintele Victoriabank Bogdan Pleșuvescu menționa recent într-un interviu despre aceste reforme că sunt agresive, dar necesare, iar „comparativ cu piața din România, în Republica Moldova etapa de tranziție este foarte scurtă și creează dificultăți pentru anumite bănci”.

Disfuncționalități sistemice

Orice criză economică mondială scoate la iveală cel mai bine disfuncționalitățile sistemice într-o economie, iar cu cât vulnerabilitățile interne sunt mai mari, cu atât și impactul crizei este mai puternic. După un deceniu de la criza financiară mondială multe lucruri fundamentale în modelul economic de funcționare a Republicii Moldova nu s-au schimbat, iar o nouă eventuală criză ne-ar surprinde din nou fără scuturi de protecție.

Acest articol poate fi republicat fără obligații financiare sau constrângeri legale, cu condiția citării sursei Mold-Street.com și indicării hyperlinkului activ la articol.



Oportunitati