Trei bănci din Moldova în topul celor mai mari 100 de instituții financiare din regiune

shadow
Joi, 11.10.2018 07:15   1015
Trei instituții financiare din Republica Moldova sunt incluse în clasamentul celor mai mari bănci comerciale din Europa de Sud-Est, potrivit seenews.com

Cu active totale de 1.088 milioane de euro (în creștere cu 12,4%) și un profit de 22,3 milioane euro la finele anului 2017, cea mai mare bancă autohtonă Moldova Agroindbank a urcat două poziții, plasându-se pe locul 67 în topul celor mai mari bănci din Sud-Estul Europei, arată clasamentul SeeNews TOP 100 Banks.

În schimb a doua ca mărime bancă de pe piața Republicii Moldova, Moldindconbank a coborât două poziții în acest top, ajungând pe locul 83 cu active de 742,4 de milioane de euro și un profit de 17,8 milioane de euro în anul 2017. 

Victoriabank a avansat cinci poziții și se află pe poziția 85, cu active de 710 milioane de euro și un profit de 10,6 milioane euro.

Topul celor mai mari 100 bănci din 10 state din Sud-Estul Europei (Albania, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia şi Slovenia) este dominat de bănci din România, care are cinci instituții în primele 10 din top.

Advertisement

Activele totale ale celor mai mari 100 de bănci din regiune au crescut cu 5,5% în 2017, până la 275 miliarde euro, iar 80 de creditori raportează creștere.

Primele trei bănci, care reprezintă 15% din activele totale, au rămas aceleaşi ca şi în 2016, deoarece Zagrebacka Banka din Croația a reușit să-și păstreze a doua poziție, deși activele acesteia au scăzut cu 2,8%. Banca Transilvania a înregistrat o creștere a activelor cu 14,55% în 2017 și a redus distanța până la Zagrebacka Banka. Liderul, Banca Comercială Română, a înregistrat o creștere a activelor de 5,7%.

Astfel lider al clasamentului al optulea an la rând este Banca Comercială Română (BCR). Aceasta avea active totale de 14,54 miliarde de euro la sfârșitul anului trecut, în creştere cu circa 6% față de anul 2016.

În clasament au fost incluse 100 de bănci din România, Republica Moldova, Bulgaria, Croația, Serbia, Slovenia, Muntenegru, Bosnia Herțegovina și Albania, fiind analizate circa 250 de bănci din regiune.

SEE Top 100 este întocmit de SeeNews, în parteneriat cu A.T. Kearney și Euromonitor International. 



Oportunitati