Guvernul a mai vândut o mare întreprindere de stat

shadow
Miercuri, 03.10.2018 06:00   1686
Agenția Proprietății Publice (APP - este subordonată Guvernului) anunță că a reușit să mai vândă o întreprindere de stat. E vorba de "Air Moldova", cea mai mare companie avia din țară.

Potrivit unui comunicat de presă al APP, Comisia pentru desfășurarea concursurilor comerciale și investiționale de privatizare a proprietății publice, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 919 din 30 iulie 2008 a desemnat câștigător al concursului compania Civil Aviation Group SRL, o firmă creată cu câteva zile înainte de finalizare a licitației.

Privatizată pentru a fi salvată

Valoarea tranzacției de vânzare-cumpărare depășește 1,2 miliarde de lei, dintre care 50 de milioane de lei au fost transferați la bugetul de stat, restul sumei reprezintă datoriile companiei Air Moldova, care investitorul s-a obligat să le achite.

Totodată cumpărătorul și-a asumat și obligația soluționării problemelor de operare și de dezvoltare a Companiei.

Citiți și: 

Ce așteaptă Guvernul de la privatizarea Air Moldova: Plata datoriilor de 60 milioane euro

"Expunerea la privatizare a întreprinderii de stat Air Moldova a fost determinată de necesitatea salvgardării companiei aeriene și evitarea falimentului acesteia. În ultimii ani, rezultatele activității acesteia denotă un declin continuu, înregistrând în anul 2015 pierderi de 227 milioane lei, în anul 2016 – profit de 8,54 milioane lei, iar în anul 2017 pierderi de 190,4 milioane lei.

În primul semestru al anului 2018 datoriile întreprinderii constituiau 1,283 miliarde lei, fiind în creștere cu 169 milioane lei, față de începutul anului de gestiune, iar rezultatul exercițiului financiar din primul semestru este negativ, estimându-se la 160 milioane lei, la aceasta adăugându-se pierderile din anii precedenți", explică APP necesitatea privatizării.

Totodată APP susține că potrivit Strategiei de transport și logistică pe anii 2013-2022, aprobată de Guvern în octombrie 2013, pentru a face față concurenței de pe piața internațională, compania Air Moldova urma să fie expusă la privatizare în anul 2015.

"Schimbările de pe piața transportului aerian, mediul concurențial deosebit de solicitant, presiunea operatorilor low-cost pe piața de servicii aeriene au afectat simțitor Air Moldova, care nu are la dispoziție resurse suficiente pentru dezvoltarea și modernizarea flotei de aeronave", mai precizează administrația APP.

Advertisement

Cine sunt investitorii

Câștigătorul concursului și-a asumat obligația dezvoltării infrastructurii Air Moldova, extinderea rețelei de rute a companiei aeriene, sporirea fluxului de pasageri pe principalele direcții existente, operate de Air Moldova, modernizarea și mărirea flotei, a personalului aeronautic, precum și a piloților și echipajelor de cabină.

Noul proprietar, Civil Aviation Group SRL a fost fondată pe 23 august 2018, are un capital social de 500.000 lei și trei fondatori, inclusiv operatorul low-cost Blue Air Aviation SA din România cu o cotă de 49%. Aceasta este una dintre cele mai importante companii de pe piața avia românească, care deține 30 de nave de tip Boeing și în prezent, acoperă 80 destinații.

Două persoane fizice, cetățeni ai Republicii Moldova, Serghei Melnik și Andrei Ianovici dețin câte 25,5% din capital.

Pe 30 august, Ianovici și Melnik, împreună cu Air Global Group Llp, un offshore din Marea Britanie au mai fondat o companie – Air Jet Company cu un capital social de 200.000 lei. Şi aici cotele celor doi cetățeni ai Moldovei sunt de 25,5%, în timp ce cota firmei Air Jet Company este de 49%. Ultima are doi fondatori -  Rami Mashinsky din Cehia și Evgenij Muzyka din Israel.

Cât despre acționarii din Moldova, apoi Serghei Melnik, a fost candidat la funcția de guvernator și este expert financiar și președinte al unei companii de consultanță din SUA.

În anul 1994 Serghei Melnik a avut stagii de practică la Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău, Curtea Supremă de Justiție, iar ulterior a activat timp de un an în calitate de jurist la banca Intreprizbanca din Moldova, ce a dat faliment. Între 1998 – 2000 a fost analist financiar la International Media Solutions (Florida, SUA). Din 2004 până în prezent este președintele companiei de consultanță Wolf Blitz Corporation.

Andrei Ianovici, al treilea asociat al noului proprietar al Air Moldova este coproprietar al companiei aeriene AMS Airlines Air Charter din Georgia. Pe profilul său de Linkedin, Ianovici scrie că lucrează în calitate de manager de securitate la AMS Airlines Air Charter, iar anterior la companiile AG IR LTD și Aquiline International Corp Ltd.

Administrator al Civil Aviation Group este letonul Dzintars Pomers, fost președinte și CEO al Aeroportului Internațional din Riga. Acesta a mai deținut anterior funcții la Ministerul Transporturilor din Letonia. Acesta apare ca administrator și la Air Jet Company.

Angajamente investiționale și planuri ambițioase

Conform Strategiei de dezvoltare a Companiei Air Moldova, Civil Aviation Group SRL urmează să lanseze 7 rute noi până la finele anului 2019 și 4 rute noi în 2020. În 2021 este preconizată deschiderea zborurilor pe distanțe lungi către SUA, Canada, China și zborurilor pe distanțe medii.

În plus, este planificată creșterea frecvențelor pe o serie de destinații existente. Activitățile respective se vor baza pe fluxurile reciproce de trafic de călători între țările CSI și europene, transformând astfel Aeroportul Chișinău într-un hub internațional de aviație, susține Agenția Proprietății Publice.

În scopul asigurării operării non-stop pe toată rețeaua de destinații, ținând cont de fluxul de pasageri în creștere, numărul de aeronave operate se va mări treptat, astfel încât către anul 2021 flota Air Moldova va număra 14 aeronave.

Flota va urmări o modernizare, de tip dual, compus din aeronave Airbus A320/A319 și Embraer E-190. Experții se arată contrariați de aceste planuri. Or Blue Air, noul acționar majoritar are o flotă compusă doar din avioane de tip Boeing. 

Potrivit APP, pentru dezvoltarea rețelei de destinații și sporirii numărului de aeronave operate, Civil Aviation Group planifică extinderea personalului aeronautic cu 10 echipaje suplimentare până în 2021. Astfel, numărul de piloți și echipaje de cabină va crește de la 180 în anul 2018 până la 380 angajați - în 2021.

Pentru formarea și pregătirea periodică a personalului, până în anul 2023, cumpărătorul și-a propus alocarea a circa 3,5 milioane euro. În plus Civil Aviation Group și-a asumat obligația de a menține în continuare și dezvolta statutul Air Moldova de operator național.



Oportunitati