Pentru a scăpa de dosare penale, aleșii locali migrează la alte partide

shadow
Vineri, 28.09.2018 07:25   1632
În perioada ianuarie 2014 – 31 august 2018, instanțele de judecată au emis 43 de hotărâri în privința aleșilor locali din Republica Moldova pe cauze penale conexe corupției, atestă un raport recent de monitorizare a cauzelor penale efectuat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) și Congresul Autorităților Locale din RM (CALM).

În aceiași perioadă de referință au fost identificate pe rol în instanțele de judecată alte 21 cauze penale nefinalizate, aflate la diferite etape de examinare.

Aleșii locali care s-au ales cu dosare au migrat la alte partide

Concluzia raportului "Monitorizarea cauzelor penale și contravenționale în privința reprezentanților administrațiilor publice locale referitor la actele conexe corupției" este că cei mai mulți dintre aleșii locali care s-au ales cu dosare în perioada monitorizată au decis să migreze spre alte partide politice, iar ulterior, majoritatea acestor cauze au fost încetate, potrivit autorului acestui raport, Viorel Pârvan, Expert IDIS Viitorul.

Raportul spune că 50% din deciziile finale emise de instanțele de judecată au fost de condamnare a aleșilor locali pentru faptele conexe corupției incriminate, restul deciziilor fiind de achitare sau de încetare a proceselor penale.

Cel mai des, instanțele de judecată au aplicat amenda și doar în 4 cazuri a fost stabilită o pedeapsa cu privarea de libertate. Totodată, circa 1/3 din cei condamnați au fost liberați de răspundere penală sau le-a fost suspendată condiționat executarea pedepsei penale.

Date ce dovedesc existența unei justiții selective

"S-a vorbit mult în ultima vreme despre influența puterii politice centrale asupra aleșilor locali, despre vulnerabilitatea autorităților locale în fața unor intimidări sau persecuții care ar destabiliza sistemul guvernării locale. Constatăm că există zeci de cazuri în care deschiderea unor cauze penale sau administrative se face pentru a vulnerabiliza primarii, controlându-i prin dosare instrumentate politic.

Advertisement

Datele acumulate dovedesc existența unei justiții selective. Noi credem că aceste dosare politice trebuie să înceteze. Ele reprezintă o auto-acuzare în adresa organelor de drept care-și dezonorează profesia.... Acest raport va reprezenta un instrument de sprijinire a puterilor locale să-și apere autonomia, independența și integritatea profesională, care să le ajute să-și exercite atribuțiile", a declarat directorul IDIS, Igor Munteanu.

Cauze contravenționale conexe corupției, intentate și examinate în privința reprezentanților administrațiilor publice locale, sunt mai puține, fiind identificate în perioada de referință 20 de astfel de cauze, dintre care 80% sunt finalizate, iar restul se află încă pe rol. În 94% din dosarele finalizate au fost soluții de încetare a procesului contravențional.

"Observăm o creștere anuală a numărului de cazuri când a fost pornită urmărirea penală pentru abuz de serviciu sau abuz de putere, de la 120 în anul 2015, la 181 în 2017 și 119 în prima jumătate a anului 2018. În ce privește art.328 din Cod penal, numărul cazurilor când a fost pornită urmărirea penală este aproape același în fiecare an", a afirmat Viorel Pîrvan.

84% din cei declarați "vinovați" au beneficiat de pedepse mai blânde

Rezultatele raportului arată că 84% din cei declarați "vinovați", cu pronunțarea unor hotărâri de condamnare, au beneficiat în final de pedepse penale mai blânde, de amenzi ori au fost eliberați de răspundere penală pe motivul expirării prescripției de tragere la răspundere penală sau instanțele de judecată au dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu stabilirea perioadei de probațiune sau, după caz, termen de probă.

Doar în 16% din cazuri au fost aplicate pedepse cu închisoarea și privarea de libertate.

Tabloul dosarelor monitorizate în raportul IDIS și CALM indică asupra unor carențe fundamentale de proceduri la examinarea dosarelor penale în funcție de soluțiile finale ale instanțelor de judecată.

Astfel în cazurile hotărârilor de condamnare, procesele de judecată în majoritatea cazurilor fie durează între 3 și 4 ani, fie este finalizat într-un termen de 1 - 2 ani.

Apartenența partiinică a aleșilor locali cu dosare

Totodată, tabloul politic al aleșilor locali cu dosare penale conexe corupției, examinate în perioada 2014 – 31 august 2018 în instanțele de judecată, diferă pentru cauzele penale începute anterior anului 2014 și cele care au început din anul 2014.

Astfel, până în 2014, cele mai multe cauze penale au fost în privința aleșilor locali membri ai PCRM (Partidului Comuniștilor din RM) (21%), urmate de PLDM și PL cu 19% ambele, iar PDM cu 17%. Începând cu 2014, 29% din cauzele penale sunt împotriva aleșilor locali din PLDM (Partidul Liberal Democrat), urmat de PL cu 21%, PCRM cu 18% și PDM cu 14%. Subliniem faptul că nu a putut fi identificată apartenența politică în privința a 9% din aleșii locali cu dosare penale în perioada monitorizată.

Din 2014 au început să fie examinate 60% din totalul dosarelor penale pornite pe aleșii locali membrii PLDM și 55% pe aleșii locali din PL, iar până în 2014 au fost pornite șase din zece dosare pe numele aleșilor locali din PDM și 58% din numărul total de dosare au vizat afiliații din PCRM, se mai arată în raport. 



Oportunitati