Economist: Lumea nu a învățat lecțiile crizelor financiare

shadow
Duminică, 09.09.2018 06:59   1803
Acum 10 ani lumea se scufunda în cea mai mare criză financiară din istorie după Marea Depresie.

Valurile au început să clatine sistemul economic global când s-a descoperit că banca americană Lehman Brothers rămase cu active doar pe hârtie și acest fapt a avut un efect de domino în toate țările membre ale Organizației Mondiale a Comerțului. 

Deși impactul a fost diferit de la regiune la regiune, o serie de consecințe au fost totuși comune pentru cea mai mare parte a țărilor – majorarea ratelor la credite, creșterea drastică a șomajului, prăbușirea pieței imobiliare, inflația, miliarde din bugetul public aruncate pentru salvarea băncilor (private), și impunerea austerității pentru mase, scrie publicația britanică The Economist

124 de crize în 37 de ani

Criza a readus în atenția publică problemele legate de inegalitate, insecuritate și rolul băncilor în economie. Pe de altă parte, ea a determinat guvernele să modifice sistemul financiar, notează autorul, care se întreabă în ce măsură schimbările pot garanta prevenirea unei noi crize și dacă lumea a învățat lecțiile trecutului. 

”Una din modalitățile de a evalua progresul (de altfel, o modalitate greșită) este de a miza pe așteptarea că dezastrele financiare nu se vor repeta. Falimentarea băncilor, însă, este un proces sistematic și face parte din istoria umană. FMI a numărat 124 de astfel de evenimente între anii 1970 și 2007. Nu încape nici o îndoială că ele vor avea loc din nou și din nou, și asta pentru că timpurile mai bune bagă oamenii într-o stare de autoliniștire,” se spune în articol. Creșterea economică relaxează prudența guvernelor și a consumatorilor, iar organele de reglementare nu sunt întotdeauna capabile să sesizeze riscul. 

Crizele sunt fenomene ciclice

O modalitate mai reușită este de a presupune că o nouă criză este iminentă, a evalua proporțiile acesteia, și a întreprinde măsuri pentru reducerea impactului. Noutatea bună este că băncile sunt nevoite să se conformeze unor noi cerințe privind guvernarea corporativă, lichiditățile și modul de operare – sistemul bancar pe ambele părți ale Atlanticului a devenit mai rigid și mai transparent.

Advertisement

Totodată, autoritățile de reglementare au instituit un regim mai strict de monitorizare, în special la instituțiile financiare mari. 

Pe de altă parte, multe lecții au rămas neînvățate, menționează publicația britanică. Una dintre cele mai răspândite greșeli ale politicienilor este susținerea aproape necondiționată a băncilor în faliment – care sunt, de altfel, instituții private - și abandonarea gospodăriilor și a cetățenilor. Numai în SUA circa 9 milioane de americani și-au pierdut casele în rezultatul crizei financiare, iar numărul șomerilor a depășit 8 milioane. Mai mult – povara datoriilor a fost pusă pe umerii gospodăriilor, în timp ce cheltuielile de consum s-au redus dramatic, mai scrie Economist. 

Prioritățile imediate

Publicația a identificat trei chestiuni prioritare ce necesită a fi soluționate prioritar: creditarea pieței imobiliare, refinanțarea împrumuturilor în dolari SUA, precum și lipsa de coeziune în privința reformelor structurale pentru consolidarea valutei comune europene. Cooperarea internațională între actorii principali poate stabiliza chestiunile respective, însă judecând după faptul cum partenerii de altă dată întrețin relații comerciale, perspectiva găsirii unor soluții viabile pare îndepărtată, notează publicația. 

La prima chestiune, guvernele lumii bogate nu au reconciliat niciodată dorința de a crește proprietatea asupra locuinței cu necesitatea de a evita boomurile periculoase în creditul casnic. Finanțarea sectorului de locuințe nu a fost vreodată o prioritate a guvernării, iar reglementările actuale încurajează băncile să ofere credite în schimbul gajului imobiliar, în loc să favorizeze afacerile. 

În privința împrumuturilor în dolari, criza s-a răspândit din SUA în Europa datorită faptului că băncile europene au rămas fără numerar în valuta americană când a venit timpul să ramburseze împrumuturile denominate în USD. Drept răspuns, Rezerva Federală a oferit lichidități în sumă de 1 trilion de dolari și datoria totală astfel s-a dublat de atunci, însă sistemul politic din Washington nu va mai permite o asemenea injectare data viitoare. 

Cu euro lucrurile sunt la fel de grave, atenționează The Economist: creșterea sentimentului naționalist pe continentul european împiedică implementarea unor reforme structurale legate de existența EUR. Criza a expus interconectarea defectuoasă între stat și sistemul financiar: în timp ce guvernul pompa bani în bănci pentru a le salva, băncile erau trase în jos de valoarea în diminuare a datoriei publice. Această relație a rămas practic intactă, țările UE fiind deocamdată incapabile să-și asume mai multe riscuri transfrontaliere. O eventuală prăbușire a valutei euro va face ca depresia din 2008 să pară un picnic nevinovat, avertizează publicația. 

Populismul, alimentat de crize financiare

Stagnarea care a urmat după criza de acum 10 ani a contribuit decisiv la ascensiunea partidelor politice populiste și intensificarea mișcării anti-globalizare. În căutare de țapi ispășitori și soluții simpliste (într-o lume destul de complicată), populiștii contemporani ignoră problemele reale pe termen lung, expuse de criza financiară, și nu sunt capabili să găsească răspunsuri adecvate la provocările globale, a subliniat autorul. 

Crizele economice, inclusiv cele financiare, nu sunt fenomene neobișnuite, având un caracter ciclic. Unele dintre ele se termină cu recuperarea economică, altele provoacă cataclisme devastatoare pentru lume. Marea Depresie din SUA, de exemplu, a început în anul 1929 și a provocat ravagii în toată lumea timp de 10 ani, încheindu-se cu începutul Războiului II Mondial – care a fost declanșat, apropos, de țările unde au venit la putere forțe populiste. 

The Economist este cunoscut pentru promovarea valorilor comerțului liber și este o sursă de reper în jurnalismul economic internațional. 



Oportunitati