Vinăria Purcari și-a majorat vânzările cu 19%, iar profitul cu 41%

shadow
Marţi, 14.08.2018 05:21   2070
Grupul Purcari Wineries a înregistrat în primul semestru al acestui an vânzări de 70 milioane lei românești (circa 15 milioane euro), în creștere cu 19%, față de aceeași perioadă a anului trecut în timp ce profitul net s-a majorat cu 41%, la 16 milioane lei (3,43 milioane euro).

Principalul motor de creștere rămânând piața din România, care a avansat cu 44%, față de aceeași perioadă a anului trecut și a ajuns la circa 29,7 milioane lei românești, sau 43% din totalul vânzărilor.

Purcari, lider pe piața vinurilor premium din România

În consecință grupul a ajuns al patrulea jucător de pe piața românească, cu o cotă de aproape 9%, de la 3% în 2014 și primul pe segmentul premium din România cu o cotă de 26%, în special din contul vinurilor Purcari. 

Citiți și:

Povestea primei vinării din Moldova ce a ajuns la o bursă occidentală

Managementul Purcari Wineries estimează că pe piața românească este "mult spațiu de creștere", iar pe termen lung anticipează că Crama Ceptura va fi motorul principal de crestere, pe palierele mediu si premium.

A doua piață de desfacere rămâne Republica Moldova cu o creștere de 20% în prima jumătate a anului și o cotă de 23%, în special din contul creșterii segmentului spumant recent introdus, care este la fel de mare ca segmentul vinului, dar în care Purcari Wineries are o prezență limitată.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele





Teme: Bursa și tranzacții   Agricultura și vinificația   HoReCa   Comerț extern și datoriile  

Advertisement

Oportunitati