Cine va implementa controversatul program de acordare a cetățeniei Moldovei pe bani

shadow
Miercuri, 11.07.2018 12:34   1506
Guvernul Republicii Moldova a semnat pe 11 iulie, Contractul de prestare a serviciilor publice de elaborare, implementare și promovare internațională a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție cu un consorțiu compus din companiile MIC Holding LLC și Henley&Partners Government Services Ltd,

Potrivit membrilor Comisiei, Consorțiul câștigător a oferit cel mai bun plan de implementare a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție pentru Guvernul Republicii Moldova.

Speranțe în atragerea unor investiții de 1,3 miliarde de euro

„Cetățenia pentru investiții este o formă care se aplică în mai multe state, precum Letonia, Malta, Cipru, Canada, Australia și altele. Guvernul Republicii Moldova a elaborat acest instrument având la bază bunele practici internaționale și contând pe identificarea unui partener bun, de încredere, cu experiență internațională. Acum, când partenerul a fost identificat, semnăm contractul cu încrederea că în următorii 5 ani volumul investițiilor va atinge o valoare cumulativă de 1,3 miliarde de euro”, s-a arătat optimist ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, președinte al Comisiei.

Citiți și:

FMI: Cetățenia pe bani poate aduce milioane, dar ne poate băga în belele

Conform contractului, Consorțiul va suporta riscul economic, costurile și cheltuielile inițiale și continue aferente proiectării tehnice, implementării, activității consultative, acordării instruirilor, precum și promovării internaționale a Programului. Guvernul nu va finanța din mijloace publice Consorțiul pentru serviciile prestate, iar costurile și cheltuielile acestuia vor fi acoperite din comisioanele achitate de către solicitanții cetățeniei prin investiții.

Cine sunt companiile câștigătoare

În cadrul implementării contractului, liderul Consorțiului câștigător, MIC Holding LLC, se va axa pe creșterea investițiilor străine directe, elaborarea unui brand de țară în vederea consolidării percepției globale a Republicii Moldova și dezvoltarea domeniului imobiliar.

Advertisement

MIC Holding LLC va genera noi oportunități economice și extinderea surselor de venituri externe pentru Republica Moldova, astfel asigurând investițiile capitale străine imediate în unul din domeniile de dezvoltare strategică ale Republicii Moldova.

MIC Holding LLC se află în relații strânse de colaborare cu Boston Consulting Group (BCG), care este un partener strategic al MIC Holding LLC și o companie de consultanță în management de nivel internațional, cu 90 de filiale în 50 de țări. BCG a obținut deja reputația de lider mondial în domeniul consultanței strategice, asistând guvernele din întreaga lume în elaborarea strategiilor generatoare de plus-valoare.

Henley&Partners este o companie independentă de servicii profesionale, specializată în Programe de dobândire a cetățeniei prin investiție și este considerată drept lider mondial în acest domeniu. Ea a creat conceptul de planificare a reședinței și a cetățeniei în anii 90 ai secolului trecut și are la activ patru Programe de dobândire a cetățeniei prin investiție implementate, cu mandate guvernamentale acordate de următoarele țări: Republica Malta, Saint Kitts și Nevis, Antigua și Barbuda și Grenada.

Urmare a activității sale a colectat mai mult de 6 miliarde de dolari sub formă de investiții străine directe, implicându-se activ în procesul de consultare strategică, elaborare, organizare și desfășurare a activității de implementare a programelor de reședință și cetățenie la nivel global.

Potrivit MEI, implementarea legală și administrativă a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție va asigura acordarea cetățeniei doar solicitanților la Program care îndeplinesc în întregime cele mai bune standarde internaționale de diligență. În acest sens, Henley&Partners a oferit un sistem de verificare extrem de riguros a bunei reputații economice și financiare a persoanelor care doresc să dobândească cetățenia Republicii Moldova prin investiții, care se va desfășura în patru niveluri.

Verificările la primele nivele vor fi efectuate de companii globale de diligență (de exemplu, Binder Dijker Otte (BDO), Risk Advisory Group sau Thomson Reuters) și se vor axa pe verificarea antecedentelor și validarea informațiilor cuprinse în formularele de cerere. Ultimul nivel de verificare va include verificarea riguroasă a aplicaților la Program prin autorități competente ale Republicii Moldova precum: Interpol, SIS, MAI, CNA.

Riscuri de legalizare a mijloacelor de proveniență dubioasă

De notat că Transparency International – Moldova a criticat dur intenția autorităților de a acorda cetățenie prin investiții, accentuând printre altele într-o notă de poziție că „aceste prevederi legale creează riscuri majore de legalizare, direct sau indirect, personal sau prin persoane interpuse, a mijloacelor financiare de proveniență dubioasă”, iar „comercializarea cetățeniei Republicii Moldova contra unor bunuri cumpărate aici nu ar fi altceva decât o formă de absorbție temporară a resurselor financiare din afară cu perspective de deformare a pieței interne”. 



Oportunitati