Companiile din Transnistria vor fi scutite în continuare de plata taxelor vamale

shadow
Miercuri, 11.07.2018 09:08   844
Executivul de la Chișinău a decis să extindă până la începutul anului 2019, termenul de aplicare a scutirii de plata taxelor vamale pentru companiile din pentru agenții economici din raioanele de est ale Republicii Moldova care efectuează operațiuni de import-export prin punctul de trecere a frontierei Pervomaisk-Cuciurgan și care nu sunt înregistrați la Agenția Servicii Publice.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, perioada respectivă expiră pe 18 iulie și a fost acceptată propunerea ca acest termen să fie extins până pe 1 ianuarie 2019.

În același timp Executivul a examinat și situația privind managementul integrat al frontierei în partea ce vizează extinderea punctelor comune la frontiera de est a Republicii Moldova, precum și unele aspecte referitoare la importul efectuat de agenții economici din regiunea transnistreană.

În contextul demersurilor Guvernului de a asigura un management integrat și eficient al frontierei dintre autoritățile Republicii Moldova și ale Ucrainei, prim-ministrul a solicitat urgentarea măsurilor pentru extinderea punctelor comune de trecere de-a lungul frontierei de est, inclusiv pregătirea resurselor umane și verificarea condițiilor administrative.

Referitor la demararea controlului în comun la punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene situate pe segmentul transnistrean, atât Poliția de Frontieră, cât și Serviciul Vamal urmează să inițieze cu partea ucraineană procedurile finale pentru asigurarea practică a activității.

Advertisement

Premierul Pavel Filip a menționat că, în comun cu autoritățile din Ucraina, vor fi depuse eforturi pentru grăbirea semnării protocoalelor în acest sens.

De notat că începând cu 18 aprilie 2018 a demarat controlul vamal comun în punctul de trecere a frontierei de stat (PTFS) Cuciurgan - Pervomaisc, iar pentru agenții economici care încă nu sunt înregistrați la Chișinău s-a oferit o perioadă de tranziție. Cât va dura aceasta nu este clar.

Or, inițial Serviciul Vamal a stabilit o procedură simplificată de perfectare pe o perioadă de trei luni de zile, până la data de 18 iulie. Prin urmare, agenții economici neînregistrați erau îndemnați să efectueze procedurile de înregistrare necesare până la expirarea acestui termen, pentru a putea beneficia de toate facilitățile prevăzute.

Controlul în comun în punctul de trecere a frontierei Cuciurgan-Pervomaisc este efectuat în baza Acordului interguvernamental între Republica Moldova și Ucraina din 11 martie 1997 și a Protocolului dintre serviciile vamale și grănicerești ale celor două state, semnat pe 4 noiembrie 2015.

Actualmente, controlul comun este aplicat în șase puncte de trecere, toate fiind la frontieră cu Ucraina. Este vorba despre "Criva-Mamalîga", "Larga-Kelmențî", "Briceni-Rossoșanî", "Giurgiulești-Reni", "Cuciurgan-Pervomaisc" și "Palanca-Maiaki-Udobnoe".



Oportunitati