De ce cea mai ieftină energie din Moldova a ajuns pe mâinile unei firme cu beneficiari din Ucraina

shadow
Miercuri, 17.07.2019 07:18   3622
În Republica Moldova, deși liberalizarea pieței energetice a fost anunțată încă din îndepărtatul an 1996, aceasta este încă departe de a fi realizată real. Mai mult! Unii pași parcă sunt pe contrasens și lovesc în consumatorii casnici, rămași captivi, iar de liberalizare beneficiază doar consumatorii noncasnici.

Astfel, ca urmare a unor prevederi adoptate în anul 2016 în legislația energetică, s-a ajuns la situații destul de controversate.

Bunăoară, la mijlocul lunii martie 2019, în cadrul unei licitații organizate în baza unui regulament intern, întreprinderea de stat Nodul Hidroenergetic Costești a ales să vândă unei companii private cu capital ucrainean toată energia produsă la un preț de 86 bani pentru un kWh. 

Prețul curentului ieftin a crescut de aproape 4 ori în doi ani

Prețul curentului este cu aproape 12% (10 bani) mai mic decât al energiei electrice achiziționate de la Centrala de la Cuciurgan, cu circa 35% (30 de bani) - față de cea din Ucraina și de două ori mai ieftină decât de la CET-urile din Chișinău și Bălți. 

Trebuie să menționăm că prețul kWh produs de Costești a crescut de la 23,2 de bani, în anii 2016-2017, la 56 de bani în mai 2018 și, respectiv, la 86 de bani în aprilie 2019.

Astfel, cea mai ieftină energie electrică din Moldova este în prezent cumpărată de o companie privată cu capital ucrainean. E vorba de un volum de circa 50 milioane kWh pe an, sau ceva mai mult de 1,1% din toată energia electrică consumată în Moldova. Aparent e o nimica toată pentru piața energetică, dar e vorba de fapt de o tranzacție de aproximativ 40 de milioane de lei.

Dacă pe acest caz s-ar fi aplicat legea privind achizițiile publice, atunci cu siguranță era necesară o transparență mai mare. Dar aici se aplică o altă schemă de achiziții departe de cerințele UE.

Licitația benefică pentru Costești

La începutul anului 2019, administrația Nodului Hidroenergetic Costești a solicitat mai multor companii din Moldova să depună oferte de preț pentru achiziția energiei electrice produsă de centrală.

„Am trimis solicitări la companiile ce dețin licență de activitate în acest domeniu”, a declarat pentru Mold-street.com, Vitali Gonceariuc, directorul Nodului Hidroenergetic Costești (fost angajat la RED Nord). Potrivit lui licitația a fost organizată în baza unui regulament intern. Întrebat despre criteriile de selectare, directorul a spus că principalul criteriul este prețul: „Cine dă cel mai mare preț acela câștigă!”, a afirmat Gonceariuc.

„Piața energiei este liberă și nu era nevoie de un anunț oficial pentru organizarea acestei licitații. Şi apoi noi nici nu producem o cantitate atât de mare de curent electric”, a mai declarat Vitalii Gonceariuc.

La licitație au depus oferte șapte companii, iar prețurile au oscilat de la 64 de bani/kWh - Energocom SA, la 70 de bani - FEE Nord SA, 85,5 bani – Gas Natural Fenosa, 86 de bani – Furnizare Energie SRL și 92 de bani/kWh - Pan Construct SRL.

Pe 21 martie 2019, grupul de lucru a desemnat câștigător compania Furnizare Energie SRL, care nu a propus cel mai mare preț.

Vitalie Gonceariuc spune că Pan Construct SRL, care a oferit cel mai mare preț a refuzat la ofertă și a trimis și o scrisoare în acest sens. Managerul susține că grație unui preț mai mare cu circa 30 de bani pentru un kWh, Centrala va acumula bani suficienți pentru a efectua lucrări de întreținere și modernizare a instalațiilor, care sunt vechi - de circa 40 de ani.

Advertisement

Cine stă în spatele Furnizare Energie SRL

Câștigătorul contractului, compania Furnizare Energie SRL, a fost fondată un an în urmă, are un capital social de o mie de lei și un singur asociat - firma Ensi Trade SRL din Ucraina.

Ultima, potrivit datelor din registrul comerțului din Ucraina, are un capital social de 5.000 de hrivne ucrainene (peste 3.000 de lei moldovenești) și un singur asociat, Viktor Kanaiev. Acesta mai apare asociat la alte companii din Ucraina din domeniul resurselor energetice, inclusiv Slovianski Naftoprodukt.

Chiar dacă are un an de la fondare, compania a ajuns deja al treilea furnizor de energie pe piață, după GNF Furnizare și FEE Nord SA.

Mihail Şeremet, directorul Furnizare Energie SRL, spune că totul a fost legal. „Am participat ca toți ceilalți, dar am făcut cea mai bună ofertă și de aceea am câștigat!”, afirmă managerul.

Potrivit lui Şeremet, compania cumpără energie electrică în aceleași condiții de pe piață, ca și ceilalți operatori, adică și de la Energocom și de la CET-uri (care e cea mai scumpă).

„Noi suntem participanți egali ai acestei piețe și ne conformăm regulilor ei”, a mai spus managerul. Potrivit lui, energia electrică este furnizată consumatorilor din Moldova.

FEE Nord afectată, cere majorarea tarifelor

Cea mai afectată, de faptul că energia ieftină de la Centrala de la Costești este cumpărată de o companie privată, este în prezent FEE Nord SA, deținută de stat, care acum este forțată să ceară o majorare de circa 22% a tarifului de furnizare a curentului electric pentru consumatori.

Anul trecut însă FEE Nord a fost cea care a câștigat o licitație similară, organizată în grabă de Nodul Hidroenergetic Costești, chiar dacă a oferit un preț de 56 bani pentru un kWh, în timp ce oferta GNF Furnizare Energie a fost una mai atractivă, fiind inclus un preț de achiziție de 60 de bani pentru un kWh.

Mold-Street.com a aflat că la 26 aprilie 2018, șase companii din Moldova au primit de la Nodul Hidroenergetic Costești o scrisoare semnată de administratorul interimar, Vasile Șapoval, care acum activează în calitate de mecanic simplu la întreprindere.

Era de fapt o cerere de ofertă prin care celor șase companii li se propunea „încheierea unui contract bilateral de vânzare-cumpărare cu compania, care va oferi cea mai bună ofertă, cu condiția oferirii unui preț de procurare a energiei nu mai mic de 0,55 lei kWh, fără TVA”, cu prezentarea Ofertei de procurare a energiei până pe 30 aprilie.

Era zi de joi, respectiv companiile trebuiau să se grăbească, pentru că aveau doar o zi la dispoziție pentru a depune oferta. Ba chiar trebuiau să acționeze în regim de urgență.

Perioada și așa scurtă includea în mod suspect data de prezentare a ofertelor într-o zi declarată anterior de Guvern drept zi de odihnă (30 aprilie), aceasta fiind precedată de alte două zile nelucrătoare (sâmbătă și duminică), urmată de ziua de 1 mai, la fel liberă.

Cele șase întreprinderi din sector (patru de stat și două private) cărora le-a fost expediată cererea de ofertă erau - SA Energocom, IS Moldelectrica, SA RED Union Fenosa, SA RED-Nord, SRL Gas Natural Fenosa Furnizare Energie și SA Furnizarea Energiei Electrice Nord (FEE Nord).

Autoritățile au stimulat concurența neloială

Potrivit unui răspuns oferit în 2018 pentru Mold-Streetcom de Ministerul Economiei și Infrastructurii, au depus oferta cinci companii (în termen - patru), din care a fost desemnat câștigător FEE Nord, cu care „întreprinderea a încheiat un contract pentru furnizarea energiei electrice pe un termen de un an”. Drept motiv pentru respingerea ofertei GNF Furnizare Energie a fost faptul că aceasta a fost expediată cu întârziere, abia pe 3 mai.

Menționăm că anterior de reglementarea activității Centralei de la Costești se ocupa Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), dar odată cu intrarea în vigoare în 2016, a Legii cu privire la energia electrică, Agenția nu mai este responsabilă de aprobarea tarifului la energia produsă la centralele hidroelectrice, inclusiv la Nodul Hidroenergetic Costești.

Astfel, conform prevederilor acestei legi, prețul la curentul electric produs de Nodul Hidroenergetic Costești nu este unul reglementat, iar energia „este comercializată la prețuri negociate, rezultate din cerere și ofertă pe piețele de energie electrică,” explica anul trecut Ministerul Economiei. Între timp întreprinderea a ajuns în subordinea Agenției Proprietății Publice.

Menționăm că prin această acțiune, anul trecut statul a favorizat o întreprindere deținută de el, stimulând concurența neloială. În cazul licitației din acest an este, însă, mai dificil de afirmat același lucru.

Consumatorii casnici nu mai au acces la energia ieftină

De notat că până în luna aprilie 2018, energia generată de Nodul Hidroenergetic Costești era partajată între furnizorii de energie la tarife reglementate și consumatorii eligibili conform cotelor părți stabilite în hotărâri anuale ale Consiliului de Administrație al ANRE, de rând cu energia produsă de Termoelectrica și CET Nord, toți acești producători fiind surse reglementate de ANRE.

Astfel era asigurat un tratament echitabil și nediscriminatoriu în raport cu furnizorii de energie, care cumpărau proporțional atât energia mai ieftină de la Nodul Hidroenergetic Costești, cât și cea mai scumpă de la CET-urile locale, care funcționează sezonier în ciclu mixt de cogenerare a agentului termic și a energiei electrice.

Însă în 2017, ANRE a decis, fără să publice o hotărâre și să anunțe despre aceasta operatorii, să schimbe regulile stabilite și respectate ani la rând, excluzând Nodul Hidroenergetic Costești din lista furnizorilor reglementați.

În consecință, unul din efectele acestor acțiuni a fost faptul că energia ieftină produsă de Centrala de la Costești a ajuns pe piața liberă și de ea beneficiază doar consumatori industriali și comerciali, nu și cei casnici.

Acest articol poate fi republicat fără obligații financiare sau constrângeri legale, cu condiția citării sursei mold-street.com și indicării hyperlinkului activ la articol.



Oportunitati