Cine sunt azerii de la Alke ce vor să construiască poduri, drumuri și apeducte în Moldova

shadow
Duminică, 24.06.2018 10:25   2101
Compania azeră Alke Insaat Sanaye ve Ticaret (Alke) se arată interesată de proiectele de reabilitare a drumurilor și a altor obiecte de insfrastructură din Republica Moldova.

„Avem experiență vastă în construcția drumurilor și a podurilor, renovarea și instalarea sistemelor de apă și canalizare, utilizând cele mai performante tehnologii din domeniu. Suntem dispuși să ne implicăm și în proiectele de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova, să oferim suportul necesar pentru dezvoltarea infrastructurii”, a afirmat Elnur Aslanov, vicepreședintele companiei Alke, în cadrul unei întrevederi cu Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Ministrul Gaburici a menționat că, în procesul de construcție și reabilitare a drumurilor, primordiale sunt calitatea lucrărilor și prețurile optime.

„Cerințele față de companiile implicate în modernizarea infrastructurii sunt lucrări calitative, prețuri optime și respectarea termenilor stabiliți. Apreciem disponibilitatea dumneavoastră de a împărtăși experiența pe care o aveți în domeniul construcțiilor de poduri și drumuri, precum și de a ne pune la dispoziție tehnică modernă, astfel asigurând calitatea și durabilitatea drumurilor construite în țara noastră”, a subliniat Chiril Gaburici.

De notat că firma Alke a fost fondată în anul 2011 și se laudă că până în acest an a realizat proiecte în valoare de circa un miliard de dolari în peste 15 țări, printre care Ucraina, Georgia, Turcia, Azerbaidjan, Kazahstan, etc.

Advertisement

Pe pagina web a companiei nu există informație despre fondatori, iar singurul raport anual al acesteia nu este accesibil.

Din datele publice și din informațiile prezentate de companie în cadrul licitațiilor de achiziții din Ucraina, rezultă că proprietarul/beneficiarul final al Alke este Suleyman Babaev, care este și președinte al companiei.

Unele surse mass-media din Azerbaijan îl declară chiar adept al lui Fethullah Gülen, principalul oponent al liderului turc Erdogan.

La fel și pe Elnur Aslanov, adjunctul său, care a condus până la finele anului 2014, Departamentul de Analiză Politică și Informare al Administrației Prezidențiale din Azerbaidjan, fiind considerat și un soi de șef pe propagandă în administrația lui Ilham Aliev.

Cât despre compania Alke, apoi potrivit portalului Nashi Groshi din Ucraina, aceasta ar fi abonată la licitațiile publice din Ucraina și ar fi avut și anumite conexiuni și cu fostul șef al Fiscului ucrainean, arestat pentru o serie de ilegalități.

De notat că patru ani în urmă o altă companie azeră, Evrascon a inițiat lucrările de construcție la două segmente din traseul Chișinău-Ungheni, care nici în acest an nu vor fi finalizate și din care motive Administrația de Stat a Drumurilor a decis rezilierea contractelor.

Citiți și:

Au fost reziliate 7 contracte de reabilitare a drumurilor din Moldova



Oportunitati