Guvernul se pregătește de o eventuală criză a gazelor din cauza datoriilor: Cinci scenarii de risc

shadow
Marţi, 19.06.2018 05:24   2274
Autoritățile Republicii Moldova i-au în calcul o eventuală criză a gazelor naturale și au elaborat un Plan de acțiuni pentru situații excepționale pe această piață. Printre riscuri se numără avarii, geruri sau sistarea de către Rusia a livrărilor din cauza datoriilor.

Planul elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii are cinci scenarii de risc și prevede măsurile excepționale care urmează să fie aplicate în cazul în care cantitățile necesare de gaze naturale nu mai ajung în Republica Moldova

Scenariul 1: Defecțiuni tehnice pe direcțiile de transport al gazelor naturale (din import)

Acest scenariu se referă la situația când apar defecțiuni în rețelele de transport al gazelor naturale, altele decât conductele amplasate pe teritoriul Republicii Moldova, adică până la intrarea în sistemul național.

Potrivit MEI în cazul unor astfel de evoluții riscurile de apariție a unor probleme în asigurarea cu gaze sunt minime, iar impactul nesemnificativ.

De notat că cel mai cunoscut caz de defecțiune în rețelele de transport al gazelor naturale a fost pe 1 aprilie 2009, când o explozie la conducta magistrală Ananiev-Tiraspol-Izmail (diametrul 1.200 mm) a dus la distrugerea unei porțiuni de 10 metri din gazoduct, pe care se pompa metan în statele din Balcani și Turcia.

Scenariul 2: Defecțiuni tehnice în sistemul național de transport al gazelor naturale.

Aici e vorba de defecțiunile tehnice în conductele magistrale și în gazoductele - branșamente, în stațiile de comprimare, de predare și de măsurare, și în alte instalații ale rețelelor de transport al gazelor naturale de pe teritoriul Republicii Moldova.

Autoritățile apreciază că probabilitatea apariției unui astfel de risc este foarte mică, iar consecințele sunt nesemnificative.

Scenariul 3: Condiții meteo extreme.

Din această categorie fac parte condițiile meteo cu valori scăzute ale temperaturii medii sub minus 15 grade Celsius în perioada sezonului rece al anului și într-un interval de timp de cel puțin 7 zile sau, cu alte cuvinte, condițiile meteo extreme în perioada de iarnă, care conduc la o creștere semnificativă a consumului de gaze naturale utilizate pentru încălzire.

Potrivit Ministerului Economiei probabilitatea apariției unui astfel de risc este una medie, iar consecințele pot fi de la moderate la semnificative.

 

Acest articol este doar pentru abonați.

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele





Teme: Energetica și industria   Litigii comerciale   Protecția consumatorilor   Comerț extern și datoriile   Reforme și politica economică  

Advertisement

Oportunitati