La Punct rom
Despre Produse Abonare Publicitate Comunicate Contacte
  • Pe 25-26 iunie 2018 la centrul Moldexpo din Chișinău are loc festivalul gratarului ”BBQ Fest”.
  • Arovin Bulboaca SA convoacă adunarea anuală a acționarilor pe 27 iunie curent.
  • Întreprinderea mixtă Alimcom SA convoacă adunarea anuală a acționarilor pe 28 iunie, la Chișinău.
  • Pe 29 iunie are loc adunarea extraordinară a acționarilor Floarea Soarelui SA, la Bălți.
  • Pe 30 iunie la Rîșcova, Criuleni, începe competiția ideilor inovative pentru schimbările climatice - Climate Launchpad Moldova 2018.
  • Pe 2 iulie compania Tarom lansează zboruri directe Chișinău - Timișoara.
  • Pe 4 iulie are loc adunarea anuală a acționarilor Mărculești-Combi SA.
  • Lactis S.A. convoacă adunarea generală extraordinară a acționarilor pe 5 iulie curent.
  • Pe 1 august urmează să-și înceapă activitatea Depozitarul Central Unic al Moldovei.
  • Călărași
    Pe 7 august are loc adunarea anuală repetată a Fabricii de Produse Lactate din Călărași.
  • Tutun-CTC SA urmează să achite dividendele pentru anul 2017 până la data de 16 august curent.
  • Pe 20-22 septembrie 2018 la Chișinău are loc forumul economic moldo-rus.
  • Pentru anul 2018 Banca Națională a Moldovei a prognozat o creștere economică de 3,5% și o inflație de 3,7%.
  • La 1 ianuarie 2019 intră în vigoare Convenţia între Moldova şi Georgia pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit.
  • Până la sfârșitul anului 2018 Guvernul urmează să instituie o structură responsabilă de cooperarea cu societatea civilă.
  • Guvernul și-a asumat obligația de a elabora un studiu legat de aplicarea Legii cu privire la sponsorizare și filantropie, până la sfârșitul 2018.
  • În august 2019 se încheie campania de informare și assitență privind activitățile sub incidența DCFTA în Republica Moldova.
  • Guvernul și-a asumat să unifice toate reglementările privind impozitul pe venit al ONG-urilor într-un capitol distinct al Codului Fiscal, până la sfârșitul 2020.

Dona Școla: Așteptăm la hackathon 2018 persoane motivate, capabile să aplice cele mai originale idei

1
  • Dona Școla
    Foto: arhiva
Joi, 31.05.2018 07:05   2072
A devenit deja o tradiție ca la începutul lunii iulie Centrul pentru Jurnalism Independent să organizeze Hackathonul media „Puterea a cincea”, unde jurnaliști, dezvoltatori IT, programatori, designeri, bloggeri, activiști civici își pun în aplicare cele mai inovative idei.

Cea de-a patra ediție a evenimentului se va desfășura în perioada 6-8 iulie 2018 și va avea drept temă educația media. Prin urmare, aplicațiile elaborate în cadrul hackathonului vor fi axate pe dezvoltarea gândirii critice și consumul conștient de informații. 

Dona Școla, cofondatoare a Generator Hub, va fi unul dintre experții și mentorii actualei ediții. Media Azi i-a solicitat un interviu, în care experta se referă la condițiile de participare, scopul evenimentului și eventualele așteptări pe care le are de la hackathon 2018.

Media-azi.md: Dnă Școla, la ediția de anul trecut a hackathonului ați fost membră a juriului. În acest an, veți fi alături de echipele participante în calitate de expert și mentor pentru a le ghida în elaborarea proiectelor. Ce înseamnă pentru dvs. un hackathon?  

Dona Școla: Hackathonul reprezintă o oportunitate să testezi idei, să dezvolți capacități, să lucrezi cu oameni noi și să-ți deschizi anumite orizonturi. Evenimente de acest gen sunt binevenite și pot fi organizate mai des având scopul de a asigura o conexiune continuă între participanți – ei trebuie să se întâlnească periodic pentru a discuta subiectele nevalorificate la edițiile precedente ale hackathonului sau a sugera altele noi, pentru edițiile ulterioare. Este important ca legăturile dintre oameni să nu se piardă, iar entuziasmul, generat în cadrul hackathonului, să fie menținut. Toți vin cu o speranță, dar pleacă cu speranțe duble, fiecare vine cu o idee, dar acumulează mult mai multe idei. De aici și încrederea că lucrurile în societate pot fi îmbunătățite, pentru că oamenii văd că nu sunt singuri, în jurul lor sunt mai mulți care gândesc la fel și merg în aceeași direcție. 

M.A.: În acest an, Hackathonul „Puterea a cincea” revine la educația media, abordată în 2016.

De ce credeți că este important să discutăm din nou acest subiect prin prisma inovațiilor? 

D. Ș.: Domeniul media este și va fi mult timp un teren de explorat, pentru că viteza cu care se mișcă lucrurile este uimitoare, cu atât mai mult viteza de schimb a informației. În aceste circumstanțe are de suferit și calitatea atenției, iar timpul alocat pentru lectura știrilor și informațiilor analitice este tot mai restrâns. Deja oamenii nu mai citesc linear, ci pe diagonală. Cititorul vrea să vadă texte compacte, care comunică direct mesajele. Din acest considerent, tot mai greu presa reușește să ajungă la publicul-țintă. Mai mult, este o provocare pentru jurnaliști să se asigure că cititorul nu doar a lecturat articolul, dar s-a regăsit în el. În opinia mea, domeniul mass-media este capabil să schimbe lucrurile în societate și să dezvolte simțul gândirii critice. De aceea și sunt binevenite inovațiile. Ele ajută jurnaliștii să promoveze consumul critic de informații în rândul consumatorilor de media.

M.A.: Cu regret, subiectele legate de propagandă și manipulare au invadat spațiul informațional din Republica Moldova. Care ar fi antidotul la aceste fenomene ce distorsionează gândirea critică a cetățenilor?

D. Ș.: Educația ar putea fi cheia succesului în astfel de situații. Mă refer la educația multilaterală a cetățenilor, care trebuie să fie preocuparea noastră constantă. Activismul civic și gândirea critică ar trebui promovate încă din școală. Astăzi, copiii sunt expuși unui volum mare de informații, prin urmare, de mici este necesar să conștientizeze că nu tot ceea se văd și aud la televizor corespunde realității. Din păcate, gândirea critică nu prea caracterizează societatea noastră. Există oameni care consideră că tot ce vine din spațiul informațional este adevărat. Prin urmare, investiția în educație are cea mai mare valoare și urmărește cele mai nobile scopuri.

M. A.: În opinia Dvs., prin ce este atractiv hackathonul?

D. Ș.: Întâi de toate, prin faptul că formatul îți permite să realizezi un produs de calitate cu resurse minime de timp. Deci, un hackathon este atractiv pentru că se desfășoară într-un timp restrâns, nu necesită alocarea unor resurse prea mari, implică participarea unor persoane cunoscătoare din domeniu, în cazul dat fiind vorba de mass-media și IT. Aceste minți creative generează idei în jurul unei teme, iar la final rezultă un anumit produs, care urmează să schimbe în mai bine percepția consumatorilor de media.

M. A.: Ce așteptări aveți de la ediția 2018 a hackathonului? Și în context, ce le recomandați echipelor care se vor înscrie în concurs?

Continuarea interviului pe Moldova-Azi.md.



print Imprima in format A4 Salvează în PDF

Teme: Publicitate și media   Protecția consumatorilor  
Urmariti-ne pe retelele sociale

Despre  |   Politica de confidențialitate  |   Termeni și condiții  |   Înregistrarea  |   Agenda business  |   Newsletter

Acest site web a fost dezvoltat cu susținerea European Endowment for Democracy și National Endowment for Democracy.
close