Dosarele în privința a trei companii farmaceutice și 9 medici au fost trimise în instanță

shadow
Luni, 14.05.2018 10:32   1682
Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în judecată a dosarelor în privința factorilor de decizie a trei companii farmaceutice, învinuiți de abuz de serviciu (art.335 alin.1 Cod Penal).

În judecată au ajuns și dosarele pe numele a nouă medici din cadrul unor instituții medicale din municipiul Chișinău, cărora li se incriminează primirea, prin extorcare, a unei remunerații necuvenite sau a altor avantaje patrimoniale pentru prestarea serviciilor medicale (art.256 alin.1 Cod Penal).

Aceștia sunt învinuiți pentru punerea în aplicare a unei scheme coruptibile, prin care agenții de vânzări ai companiilor farmaceutice se înțelegeau cu unii medici din cadrul instituțiilor medico-sanitare să le promoveze produsele.

Citiți și:

La ce companii și instituții farmaceutice face percheziții CNA și Procuratura

"Schema funcționa în felul următor: reprezentanții companiilor farmaceutice identificau medici din cadrul instituțiilor medico-sanitare și îi convingeau, contra unor remunerări ilicite, să prescrie pacienților anumite medicamente, aflate în stocurile farmaciilor. La rândul lor, angajații instituțiilor medicale le indicau pacienților aceste preparate, dar și farmacia de unde pot fi achiziționate, contrar obligației medicilor de a prescrie doar substanța activă, și nu denumirea preparatului.

În schimbul serviciilor de promovare, angajații medicali erau remunerați sistematic cu diferite sume de bani, bunuri sau cu sponsorizarea unor deplasări peste hotarele țării.

Advertisement

În timpul documentării, s-au constatat și cazuri când agenții de vânzări insistau ca medicii să prescrie un număr mai mare de medicamente pacienților, pe motivul apropierii datei de expirare a termenului de valabilitate a produsului", se arată în comunicatul Procuraturii.

În cadrul perchezițiilor, desfășurate în februarie curent, de către procurorii anticorupție și ofițerii CNA la unii agenți de vânzări, au fost ridicate mai multe probe relevante pentru dosar, inclusiv bani și bunuri, destinate remunerării cadrelor medicale pentru promovarea produselor medicale.

Totodată au fost ridicate liste cu o evidență nominală a medicilor implicați în rețeaua de promovare a medicamentelor, instituțiile medicale în care activau aceștia, denumirea preparatelor ce urmau a fi prescrise pacienților, dar și sumele de bani sau bunuri care au ajuns sau urmau să ajungă la medici drept remunerare.

De asemenea, au fost ridicate recete ștampilate, cu preparatul farmaceutic prescris, însă fără indicarea numelui pacientului, precum și sume impunătoare de bani, necontabilizate, în diferită valută.

Prejudiciul a fost reparat parțial

Prin urmare, reprezentanții companiilor farmaceutice și-au recunoscut vina și au reparat prejudiciul cauzat (în mărime de 365.900 lei), astfel în privința lor se va recurge la procedura specială, iar dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o amendă în mărime de la 650 la 1150 u.c. sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

În privința medicilor, 4 din cei 9 învinuiți și-au recunoscut vina și riscă o amendă în mărime de la 550 la 750 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 120 la 180 de ore. Dacă instanța va decide astfel, figuranții vor suporta cheltuielile de judecată, în mărime de 250.000 lei.

Potrivit unor surse ofițerii CNA și procurorii anticorupție "au vizitat" atunci oficiile unor companii. La fel ofițerii și procurorii au "vizitat" și Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, unele instituții medicale și depozite farmaceutice.

Citiți și :

Cum funcționa rețeaua din domeniul farmaceutic destructurată de CNA și Procuratură



Oportunitati