Motoarele industriei în primul trimestru

shadow
Duminică, 13.05.2018 10:00   1585
Volumul producției industriale (serie brută) a înregistrat o creștere de peste șase la sută în primele trei luni ale anului, în raport cu aceeași perioadă din 2017.

Datele Biroului Național de Statistică arată că cel mai mare avans, de 9%, l-a înregistrat industria prelucrătoare, în timp ce industria extractivă a redus producția cu peste 14%, iar producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a stagnat.

Lideri sunt întreprinderile ce produc echipamente electrice (în special e vorba de sectorul automotive din zonele economice libere și parcuri industriale), care au înregistrat o creștere de peste 54%, fabricile de hârtie, cu un avans de aproape 25%, întreprinderile de prelucrare a pielii, care au avut un avans de 22,8% și cele ce se ocupă de fabricarea autovehiculelor, a remorcilor și semiremorcilor - cu 22,1%.

Advertisement

Producția de mobilă a crescut cu peste 20%, cea de textile cu 16%, iar a băuturilor, inclusiv alcoolice - cu 15,6%.

Pe de altă parte, o scădere cu 31% a înregistrat producția de medicamente, cu 21% - cea de mașini, utilaje și echipamente și cu 9-10% - cea de cauciuc și mase plastice. De asemenea, reduceri au mai înregistrat și industria de producere a mașinilor și cea chimică.

Industria este un sector care reprezintă aproape 15% din economia Republicii Moldova. În anul 2017 a înregistrat o creștere a producției cu doar 3,4%, serie brută, față de anul 2016, grație majorării producție de către industria prelucrătoare. În acelaș timp Ministerul Economiei și Infrastructurii prognoza o creștere cu 6%.

Pentru acest an Ministerul Economiei prognozează un avans de 5,4% al producției industriale. De notat că în ultimii 10 ani cea mai mare creștere a producției industriale s-a înregistrat în anul 2011- cu 13,4%, 2010 - cu 9,3% și 2013 - cu 8,6%. În același timp în 2009 industria s-a prăbușit cu 21%, iar în 2012 - cu 2,4%. 

Citiți și:

Industria a înregistrat o creștere de două ori mai mică decât a prognozat Guvernul



Oportunitati