Doi giganți germani interesați de Aeroportul Internațional Mărculești

shadow
Marţi, 08.05.2018 05:40   5057
Companiile germane Lufthansa Cargo și Fraport se arată interesate de investiții în dezvoltarea Aeroportului Internațional Mărculești din Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în cadrul unei întrevederi a premierului Pavel Filip cu Dieter Posch, membru al Consiliului de Administrare al Aeroportului Frankfurt, ex-ministru pentru afaceri economice, transport și dezvoltare regională din Hessen, Germania, a fost remarcat că potențialul Aeroportului Internațional Mărculești va putea fi valorificat prin implementarea unui sistem de management profesionist.

Citiți și:

Ce planuri are Ministerul Economiei pentru Aeroportul Mărculești

În acest sens, partea germană s-a arătat dispusă să ofere experiența necesară pentru reformarea aeroportului și dezvoltarea serviciilor de transport aerian cargo și de pasageri la cel mai înalt nivel. Drept urmare, aeroportul va deveni un centru de afaceri capabil să asigure conexiunea dintre CSI și UE, inclusiv datorită poziției geografice favorabile.

Prim-ministrul a accentuat că Guvernul este interesat de realizarea acestui proiect și va menține în continuare o comunicare directă cu potențialii investitori, în mod special pe subiecte ce țin de dezvoltarea infrastructurii de afaceri și sporirea capacității economice a țării. 

Doi giganți germani

De notat că din delegație fac parte reprezentanți ai gigantului german Lufthansa Cargo care desfășoară activități în circa 100 de state ale lumii și este una dintre cele mai mari companii din acest domeniu.

Advertisement

Lufthansa Cargo este o subsidiară a grupului Lufthansa, una dintre cele mai mari companii avia din lume. Anul trecut veniturile totale pentru grupul Lufthansa s-au ridicat la 35,6 miliarde euro, în creștere cu 12,4% față de anul precedent. EBIT (profitul inainte de plata dobanzilor si impozitului) a constituit 2,97 miliarde euro, în creștere cu 69,7% față de anul 2016.

Al doilea gigant german care ar putea contribui cu investiții în Aeroportul Internațional Mărculești este Fraport AG (Frankfurt Airport Services Worldwide), care operează Aeroportul Frankfurt din Frankfurt pe Main, unul dintre cele mai mari din Europa și din lume. Fraport a avut în 2017 o cifră de afaceri de circa trei miliarde de euro și este implicată în operațiuni și gestiune a circa 40 de aeroporturi din lume.

Aeroportul degradează

De notat că Aeroportul Internațional Mărculești, la momentul când a devenit în 2008 zonă economică liberă, avea toate ingredientele pentru succes (spații, tehnică, instalații și imobile), dar așa și nu a realizat planul de dezvoltare, iar zona întreagă se află în stare de degradare.

Citiți și:

Aeroportul Mărculești – cine va câștiga pe urma schimbării gestionarului?

Evoluția indicatorilor principali ai întreprinderii de stat arată o scădere a veniturilor de la 39 de milioane lei în anul 2014 până la 7,4 milioane lei în 2015, dar și a profitului - de la 3.7 milioane lei în 2014 până la pierderi de peste 21 milioane lei în anul 2015. 

Totodată întreprinderea doar în perioada 2013-2015, a înregistrat pierderi nete de 54 milioane lei, ceea ce se arată calitatea joasă a managementului acestui Aeroport, dar și lipsa de strategie pentru dezvoltare, modernizare și o activitatea stabilă a entității. Ziarul de Gardă a relatat că majoritatea rezidenților AIM sunt firme fondate sau administrate de către rudele și prietenii managerilor aeroportului. 

Datele oficiale relevă că în ultimii opt ani doar un singur rezident și-a deschis afacere în zona economică liberă de la Mărculești. Poate din aceste motive pe pagina web a aeroportului nu există însă nici o informație despre cine sunt rezidenții zonei economice libere și cu ce se ocupă aceștia.

Aeroportul Mărculești este situat la șase kilometri de orașul Florești și 150 de kilometri de Chișinău. A fost fondat în ianuarie 2004 pe baza unei foste unități militare sovietice, având în prezent o destinație civilă. Aeroportul are drept scop dezvoltarea transporturilor aeriene, serviciilor aeronautice, producerea industrială orientată spre export și o activitate comercială externă.



Oportunitati