Final neașteptat în dosarul de jefuire a 75 de acționarii ai celei mai mari bănci din Moldova

shadow
Sâmbătă, 21.04.2018 09:52   9178
Stela Pahomi, considerată unul dintre principalii pioni ai controversatului afacerist moldovean Veaceslav Platon, împreună cu fratele și altă persoană au fost achitate în dosarul de escrocherie prin care un grup de 75 de acționari ai Moldova-Agroindbank au fost deposedați ilegal de active.

În ședința din 20 aprilie 2018, Judecăroria Chișinău (Buiucani) în persoana magistratului Galina Moscalciuc a achitat-o pe Stela Pahomi, fost membru al Consiliului de administrație al MAIB, învinuită de cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz de încredere, dar și și alte (art.42 alin.(2), (3), (4), 45, 196 alin. (4) Cod Penal).

Achitați sau eliberați de răspundere

Motivul invocat este că "fapta nu întrunește elementele infracțiunii". Potrivit Newsmaker, instanța a decis să îi returneze toată averea confiscată, inclusiv șase milioane lei de pe contul unei bănci, un automobil Porshe și un apartament din centrul Capitalei.

Același verdict a fost și în cazul fratelui acesteia, Alexandru Grumeza, dar și a lui Vladimir Torodii, administratorul bazei de date al companiei Registru-Corect SA.

Totuși Vladimir Torodii a fost recunoscut vinovat de încălcarea legislației la ținerea registrului deținătorilor de valori mobiliare/unități de fond, dar a fost eliberat de răspunderea penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele

fara inregistrare sau abonament





Teme: Infracțiuni economice   Sistemul bancar și asigurările   Corupția  

Advertisement

Oportunitati