Cum se realizează una din cele 7 priorități în dezvoltarea țării: Business: cu reguli clare de joc

shadow
Marţi, 17.04.2018 07:01   2308
Guvernul a aprobat extinderea cu trei ani a Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei reformei cadrului de reglementare a activității de întreprinzător pentru anii 2013-2020.

O evaluare a mediului de afaceri existent, precum și a rezultatelor implementării Planului de acțiuni pentru anii 2016-2017 a acestei Strategii, realizată de Ministerul Economiei și Infrastructurii arată că din totalul de 56 de acțiuni prevăzute în Planul de acțiuni pentru anii 2016-2017, au fost realizate integral 36 acțiuni (aproximativ 65% din acțiuni).

Cine e coordonatorul și promotorul reformelor economice

O parte de acțiuni 15 (26%) este în proces de realizare și, la solicitarea instituțiilor statului interesate, autorităților locale și asociațiilor din domeniu, se va regăsi în planul de acțiuni pentru anii 2018-2020.

"Majoritatea acțiunilor Strategiei reformei cadrului de reglementare a activității de întreprinzător țin de revizuirea și optimizarea cadrului de reglementare și analiza necesară pentru aceste activități. Acțiunile date vor fi implementate în mare parte de sectorul public, în colaborare cu reprezentanții sectorului privat", susține MEI.

Ministerul Economiei și Infrastructurii, care este "coordonatorul și promotorul reformelor economice aflate pe agenda Guvernului, responsabil pentru monitorizarea și coordonarea procesului de implementare a Strategiei în cauză", a elaborat un nou Plan de acțiuni propus pentru implementarea Strategii în anii 2018-2020.

Donatorii ne vor susține

Ministerul susține că aceste acțiuni vor necesita alocarea de bani din bugetul de stat alocat pentru salarizarea persoanelor responsabile de reformă.

Advertisement

"Costul de oportunitate, care este reprezentat prin timpul acordat de către funcționari acțiunilor prevăzute de Strategie nu a fost estimat. O parte dintre acțiuni, totuși, necesită niște cheltuieli directe, care nu sunt prevăzute în bugetele instituțiilor vizate. In mare parte aceste acțiuni țin de crearea capacităților autorităților de reglementare în vederea implementării prevederilor reformelor", se arată într-o notă a Ministerului Economiei.

MEI se așteaptă că acțiunile Strategiei vor fi susținute și de partenerii de dezvoltare (Banca Mondială, în special prin intermediul Centrului de Guvernare Electronică; Proiectul pentru Ameliorarea Competitivității II (CEP II) , Proiectul de finanțare a reformei climatului investițional din Republica Moldova, Corporația Financiară Internațională (IFC); Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontiera în Moldova și Ucraina (EUBAM) și altele).

14 ani de reforme?

De notat că Reforma cadrului de reglementare a activității de întreprinzător a fost inițiată încă în anul 2004. Adică 14 ani în urmă. În anii 2007 - 2010, a fost implementată Strategia reformei cadrului de reglementare a activității de întreprinzător, care a fost urmată de planuri anuale de eliminare a constrîngerilor de reglementare.

În prezent, Reforma Regulatorie se realizează în baza Strategiei reformei cadrului de reglementare a activității de întreprinzător pentru anii 2013-2020, aprobată de Guvern pe 16 decembrie 2013 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia în anii 2016-2017.

În plus mai este și Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2020”, care include, printre cele 7 priorități în dezvoltarea țării, una dedicată mediului de afaceri - “Business: cu reguli clare de joc”.

Cu toate reformele ce au avut loc în acest domeniu, ce au redus din povara administrativă asupra sectorului privat, în comparație cu alte țări din regiune, Republica Moldova încă este clasată inferior în raport cu majoritatea competitorilor săi regionali la capitolul percepției calității mediului de afaceri, măsurată prin indicatorii studiului „Doing Business” sau a altor indicatori, cum ar fi măsurările complexe conform clasamentului Indicatorii de Guvernare la nivel Mondial (IGM). O recunoaște chiar Guvernul.

De notat că Strategia este ghidată de trei obiective generale de bază, care sunt împărțite într-o scrie de obiective specifice, cu ținte și indicatori asociați: Dezvoltarea unui sistem de reglementare facilitator; dezvoltarea stimulentelor pentru implementarea eficientă a reformelor și îmbunătățirea comunicării și încurajarea participării la reforme a părților interesate.

Fiecare obiectiv are un set de indicatori SMART (specifici, măsurabili, realizabili, realiști și limitați în timp), care vor permite responsabilizarea și monitorizarea mai bună a părților implicate în reforme.

Citiți și:

Câte reforme a reușit să facă Guvernul Filip



Oportunitati