Rezultate contradictorii: Lactatele neconforme au fost retrase, dar semnele de întrebare rămân

shadow
Miercuri, 21.02.2018 06:44   2993
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a prezentat rezultatele testelor de laborator la 141 de probe de produse lactate prelevate din magazine și de la producători sau importatori pentru a vedea dacă conțin s-au nu grăsimi vegetale. Rezultatele sunt însă contradictorii

"107 probe au fost prelevate de la producătorii autohtoni, iar 34 din import. La producătorii autohtoni avem 7 probe neconforme, din import – 4 probe neconforme. Pe cazurile care au fost constate au fost aplicate sancțiuni. De la 12.000 la 15.000 de lei, sancțiune administrativă”, a anunțat Ion Toma, director adjunct ANSA.

Produsele neconforme au fost retrase

Totodată șefii ANSA, dar și reprezentanții companiilor susțin că produsele lactate care conțin grăsimi vegetale în exces nu se mai vând în magazine.

Citiți și:

Probleme mari pentru cel mai mare producător de lactate: În joc a intrat oligarhul

Raportul publicat de ANSA arată că la import s-a găsit un procent înalt de grăsimi vegetale: în laptele concentrat fiert cu zahăr „Irisca” 8,5% și laptele integral concentrat cu zahăr, importat de SRL „Cariba-Agro”, de la „Icineanschii molocino-conservnîi combinat” din Ucraina; în brânză cu cheag tare „Bilozgar-Extra” 45% importată de SRL „Andecris de la producătorul „LitinDairy”, Ucraina și în brânzică glazurată cu aromă de vanilie 20%, importată de Incomlac de la ProdLacta, România.

Advertisement

La producătorii locali grăsimi vegetale s-au depistat în brânza de 5% produsă de fabrica de unt din Florești, în brânza de 2% și de 5% produsă de compania JLC, în untul crestianscoe 72,5%, brânză proaspătă de vaci 9%, brânzică glazurată cu umplutură de lapte concentrat fiert 26% și brânzică dulce „Mic Vis„ cu caise 4% produse la fabrica Incomlac din Bălți, ce face parte din grupul JLC.

"ANSA nu va mai tolera comercializarea produselor neconforme, concluziile urmează să le facă cei vizați, care n-au decât să urmeze exemplul întreprinderilor, care livrează permanent produse de calitate în rețeaua comercială", a declarat Gheorghe Gaberi, directorul general ANSA.

Rezultate controversate 

În același timp administrația companiei JLC a respins rezultatele testelor de laborator. "Compania JLC nu folosește grăsimi vegetale în produsele lactate”, a susținut managerul general JLC, Elena Belan, citată de postul TV8.

Totodată se constată că chiar în raportul ANSA se conțin date ce se contrazic. Astfel într-un loc se anunță că brânză proaspătă de vaci 9% produsă de Incomlac corespunde normelor, iar în alt loc că ar conține grăsimi vegetale.

Vitalie Porcescu, șeful Direcției supravegherea unităților de producere a alimentelor de origine animală în cadrul ANSA nu a putut oferi o explicație a acestor date contradictorii, dar a promis că se va clarifica. 

Prezența grăsimilor vegetale în lactate, are și o altă explicație

În același timp angajații laboratorului de la Centrul Republican de Diagnostică Veterinară (CRDV), care au efectuat expertiza, susțin că prezența unui procent înalt de grăsimi vegetale în lapte se datorează și altor cauze și nu sunt o consecință a faptului că producătorii le-ar adăuga.

„Dacă a fost utilizat laptele care a fost supus unui tratament tehnologic, cum ar fi fracționarea colesterolului. Dacă grăsimea lactată a fost obținută din laptele praf degresat”, a menționat Svetlana Burlacu, șefa de laborator în cadrul CRDV.

De asemenea, o altă cauză este atunci când vacile sunt hrănite în exces cu furaje și uleiuri vegetale, în special – uleiul de rapiță, au mai precizat specialiștii CRDV, citați de TV8.

Totodată ANSA a anunțat că va preleva, până la finalul lunii februarie, probe de la toți producătorii de lactate din Republica Moldova, iar la începutul lunii martie va prezenta rezultatele finale. Scandalul legat de produsele lactate a început acum două săptămâni, după ce Fundația Est-Europeană a publicat un raport care a arătat că mai mulți producători de lactate din Moldova și de peste hotare ar folosi grăsimi vegetale mult peste norma permisă. 



Oportunitati