Vizită surpriză a președintelui BERD, Sir Suma Chakrabarti

shadow
Marţi, 13.02.2018 15:02   1406
Pe 14 februarie 2018, președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Sir Suma Chakrabarti, se va afla în vizită la Chișinău. Vizita este una neplanificată, spun sursele.

Potrivit reprezentanților BERD și ai Guvernului Sir Suma Chakrabarti va avea întâlniri cu autoritățile, guvernatorul BNM, parteneri de dezvoltare, colegii din biroul din Chișinău și va susține o conferință de presă.

Scopul vizitei rămâne neclar și din informațiile culese nu va fi semnat nici-un acord și nici nu va fi prezentat noul șef al oficiului BERD de la Chișinău,după plecarea lui Dimitri Gvindadze.

Precedenta vizită, declarată istorică, a președintelui BERD a avut loc patru ani în urmă, pe 6-7 februarie 2014 și a fost efectuată împreună cu președintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Werner Hoyer.

Atunci pe lângă întevederi cu oficilitățile au fost semnate câteva acorduri investiționale: cu primarul Capitalei Dorin Chirtoacă un proiect investițional privind modernizarea companiei Apă Canal Chișinău (BERD și BEI oferă câte 24 de milioane de euro credit, iar UE – un grant de 11 milioane de euro); un proiect inovativ cu Mobiasbancă - un instrument financiar inovativ pe care BERD îl lansa în premieră, în Moldova, dar și acordul de inițiere a proiectului Livada Moldovei în valoare de peste 100 milioane de euro finanțat de BEI

PROFIL: Sir Suma Chakrabarti

A fost ales prima dată președinte al BERD în mai 2012 și reales în 2016 pentru un termen de patru ani; Vârstă: 59 de ani, originar din Jalpaiguri, India; Studii: și-a luat licența la City of London School și New College, Oxford, iar masterul în economie - la University of Sussex.

 

Acest articol este doar pentru abonați.

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele





Teme: Sistemul bancar și asigurările   Comerț extern și datoriile   Relații internaționale  

Advertisement

Oportunitati