S-a dat startul recepționării cererilor de subvenționare pentru anul 2018

shadow
Vineri, 02.02.2018 04:50   1534
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a lansat campania de recepționare a cererilor de subvenționare pentru anul 2018. Potrivit Legii Bugetului de stat în Fondul Național de dezvoltare agricolă și a mediului rural sunt prevăzute 900 milioane de lei.

”De la 1 februarie și până pe 31 octombrie, producătorii agricoli pot depune cereri pentru a obține subvenții. Din suma totală de 900 milioane de lei, prevăzută de bugetul de stat, 633 de milioane vor fi oferite agricultorilor ce vor solicita subvenții în 2018, alte 220 milioane de lei sunt destinate finanțării cererilor de subvenționare depuse în 2017 și care nu au avut acoperire financiară, iar circa 46 milioane vor fi utilizate pentru susținerea Fondului Viei și Vinului”, a anunțat într-o conferință de presă Liviu Volconovici, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Ministrul a adăugat că circa 5% din Fondul Național de dezvoltare agricolă și a mediului rural vor fi repartizate pentru finanțarea proiectelor prezentate de tineri agricultori și femei. Acest program va fi lansat odată cu aprobarea conceptului sau programului de către Guvern. 

Este pentru prima dată când AIPA lansează atât de devreme campania de recepționare a cererilor de subvenționare. Acestea se datorează mai multor factori, inclusiv adoptării de către Parlament a legii privind subvenționarea producătorilor agricoli ce a dat o certitudine procesului.

Advertisement

Un alt moment important, la începutul anului 2017 a fost aprobat un regulament pe o perioadă de cinci ani, ce oferă producătorilor posibilitatea să facă o investiție pe o perioadă mai mare. În anii precedenți procesul de depunere a dosarelor era lansat în iunie-iulie.

Directorul general AIPA, Nicolae Ciubuc, a declarat că Agenția „este în capacitate deplină de a asigura și a demara campania de recepționare a dosarelor de sprijin financiar”.

„Prima prioritate în acest sens este stingerea restanțelor pentru anul trecut, în condițiile în care aproximativ 1.500 de cereri nu au avut acoperire financiară în sumă de 220 milioane de lei. 65% din aceste cereri au fost examinate, fiind decontate deja 80 milioane de lei”, a precizat Ciubuc. El adăugat că toate cererile, parvenite în anul 2017, vor fi examinate, iar sumele solicitate vor fi achitate pe parcursul lunii februarie.

„Ne așteptăm la un număr mare de cereri în acest an, mai ales că perioada de depunere a solicitărilor va fi de aproximativ nouă luni. În istoria subvenționării nu am mai avut asemenea cazuri, când am început atât de devreme campania de recepționare a cererilor”, a subliniat directorul general AIPA.

O altă prioritate pentru AIPA în acest an este oferirea producătorilor agricoli posibilitatea depunerii a cererilor sau aplicațiilor de solicitare a subvențiilor on-line.

Actualele reguli prevăd că mărimea sprijinului financiar acordat unui producător agri­col în cadrul unui an de subvenționare, cumulativ pe toate măsurile de sprijin nu va depăși suma de trei milioane lei per be­neficiar, iar pentru grupurile de producători plafonul este în limita de 4,5 milioane lei.

În anul 2017 au fost depuse 7800 de cereri de subvenționare în sumă totală de 800 milioane de lei.

Statul sprijină prin subvenții ridicarea competitivității prin modernizarea și restructurarea sectorului, gestionarea durabilă a resurselor naturale, dar și măsurile aferente dezvoltării rurale. 



Oportunitati