Cine a construit și cât a costat primul Centru Multifuncțional al Agenției Servicii Publice

shadow
Luni, 18.12.2017 05:30   1861
Primul Centru Multifuncțional al Agenției Servicii Publice (ASP) a fost deschis, pe 6 decembrie 2017, în municipiul Strășeni. Oficiul care va funcționa după principiul “ghișeului unic” va fi replicat în toate raioanele.

Deschiderea Centrului Multifuncțional Strășeni a fost apreciată de premierul Pavel Filip ca pe un element al reformei Administrației Publice centrale, care prevede și optimizarea serviciilor publice.

Licitație organizată fără aplicarea procedurilor de achiziții

„Unul dintre elementele cheie ale reformei este depolitizarea instituțiilor statului. Ministerele în continuare se vor ocupa doar de politici. De activitatea economică a întreprinderilor de stat se va ocupa Agenția pentru Proprietatea Publică, iar de servicii se va ocupa Agenția Servicii Publice”, a declarat premierul.

Citiți și:

Agenția Servicii Publice, sau pentru ce Guvernul comasează 5 instituții și întreprinderi de stat

În același timp construcția a fost inițiată încă în aprilie 2017 de întreprinderea Registru, care planifica reamplasarea Serviciului de eliberare a documentelor de identitate și a organizat pe 27 martie 2017 și o licitație fără aplicarea procedurilor de achiziții prevăzute de cadrul normativ.

Potrivit unui răspuns oferit de ASP la solicitarea Mold-Street, la licitație au participat doar trei companii: Caves Grup SRL, Aredo Metal & Plast SRL și Arhdescon-AN SRL.

4 milioane pentru Centrul de la Strășeni

Câștigătoare a fost desemnată compania Caves Grup SRL din Chișinău, deținută de Alexei Arnăut și care a oferit cel mai mic preț - 3,98 milioane lei, cu peste 9.000 lei mai mult decât oferta Aredo Metal & Plast SRL.

 

Acest articol este doar pentru abonați. Vizibil 33%

pentru a vedea articolul intreg
pentru a vedea toate articolele





Teme: Companii servicii și branduri   Legislația și reglementările   Protecția consumatorilor   Achiziții publice și licitații  

Advertisement

Oportunitati