Serghei Cebotari, desemnat Bancherul Anului 2017

shadow
Joi, 14.12.2017 11:30   3214
Președintele Comitetului de Conducere al BC „Moldova Agroindbank” SA, Serghei Cebotari, a obținut Premiul VIP la categoria „Finanțe”, fiind declarat Bancherul Anului 2017.

Gala Premiilor VIP se desfășoară la sfârșit de an, ajungând, în 2017, la cea de-a 17-a ediție.

În cadrul evenimentului, care tradițional adună oameni de afaceri, politicieni, diplomați, jurnaliști, interpreți și artiști, au fost oferite premii persoanelor publice, în virtutea succeselor remarcabile din domeniul profesional și contribuției la promovarea imaginii țării noastre.

Premiul dedicat performanței pe plan financiar a fost acordat domnului Serghei Cebotari în semn de apreciere a meritelor sale la dezvoltarea BC „Moldova Agroindbank” SA, care este o bancă lider pe piață, demonstrând stabilitate, siguranță, transparență și rezultate financiare remarcabile.

Advertisement

MAIB susține diverse proiecte sociale de lungă durată, fiind apreciată atât pe plan național, cât și internațional.

„Sunt onorat să primesc acest premiu, care reprezintă nu doar o apreciere a eforturilor mele depuse în vederea dezvoltării Moldova Agroindbank, dar și a întregii echipe de profesioniști. 2017 a fost un an cu multe oportunități și realizări, care au consolidat poziția MAIB de lider și pilon al sistemului bancar”, a comentat Serghei Cebotari distincția primită.

Pe lângă decernarea Premiului VIP în domeniul finanțelor domnului Serghei Cebotari, au mai fost acordate Premii VIP în literatură, medicină, muzică populară, mass media, businessman, business woman etc.

Printre laureați se numără Ambasadorul României, Daniel Ioniță, Directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu, Petru Hadârcă, Maestrul Eugen Doga, interpreta Anastasia Lazariuc, scriitorul Nicolae Dabija și alte personalități notorii.



Oportunitati