Moldoveni folosiți pe post de cărăuși de bani

shadow
Miercuri, 29.11.2017 05:45   1460
Autoritățile judiciare din 26 de țări, inclusiv Moldova, au organizat o acțiune la nivel internațional împotriva "cărăușilor de bani" (money mules), în urma căreia au fost arestate 159 de persoane.

Potrivit Europol, în cadrul operațiunii au fost identificați 59 de recrutatori/organizatori, precum și 766 de cărăuși de bani, 409 dintre aceștia fiind audiați de către autoritățile de aplicare a legii.

"Cărăușii de bani (money mules) sunt persoane recrutate de diferite grupuri criminale organizate ca intermediari în activitatea de spălare a banilor, aceștia fiind folosiți pentru a primi și a transfera în conturi bancare fonduri obținute în mod ilegal. Cu ajutorul a 257 de bănci-participante și parteneri din sectorul privat, au fost raportate 1.719 tranzacții financiare în care sunt implicați cărăuși de bani, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 31 milioane de euro", se arată în comunicatul Europol.

Advertisement

Potrivit instituției europene circa 90% din tranzacțiile financiare de mai sus au fost efectuate după obținerea ilegală a unor sume de bani prin comiterea unor infracțiuni din sfera criminalității informatice (phishing, CEO Fraud, Business Email Compromise, fake sales). De asemenea, în schema de spălare a banilor a fost observată o creștere a tranzacțiilor cu monede virtuale (Bitcoin).

Aceasta este cea de-a treia acțiune îndreptată împotriva cărăușilor de bani și reprezintă continuarea unui proiect care se desfășoară în cadrul European Multidisciplinary Platform Against Criminal Threats – Cybercrime, Payment Fraud Operational Action Plan, iar la aceasta au participat autorități din Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Marea Britanie și SUA.

Totodată Europol a lansat începând cu 28 noiembrie, și o campanie de informare comună a cărăușilor  #DontBeaMule pentru a alerta publicul în legătură cu această crimă

Autoritățile de la Chișinău nu au anunțat despre contribuția lor la această operațiune transfrontalieră și rezultatele înregistrate.



Oportunitati