Boom investițional! În 2017 în zonele libere din Moldova vor ajunge 115 milioane de dolari

shadow
Vineri, 27.10.2017 05:51   1966
Până la finele anului 2017 volumul investițiilor atrase în în cele șapte Zone Economice Libere (ZEL) va depăși suma de 115 milioane dolari, a anunțat viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii

Va fi astfel o creștere de două ori mai mare decât cea înregistrată în anul 2016. Potrivit lui Calmâc doar în 9 luni ale acestui an au fost atrase investiții de peste 62 milioane de dolari.

Vicepremierul prognozează că în următorii doi ani, în rezultatul atragerii unor proiecte investiționale noi, această sumă va crește încă cu circa 280 milioane de dolari.

Potrivit vicepremierului Calmîc, creșterea volumului investițiilor în următorii doi ani se așteaptă în special în rezultatul lansării unor proiecte investiționale de 250 de milioane dolari în ZEL Bălți (care are deja patru subzone), de 10 milioane dolari în ZAL Valkaneș (subzona Comrat), patru milioane dolari în ZAL Taraclia și 15 milioane dolari în ZAL Otaci-Business.

Advertisement

"În procesul de modernizare și relansare a economiei naționale, zonele economice libere au devenit principalele platforme de atragere a investițiilor străine directe, catalizatori ai creșterii exporturilor de mărfuri autohtone pe piața comunitară, CSI sau alte piețe regionale și mondiale”, a subliniat ministrul Economiei și Infrastructurii

Potrivit datelor prezentate, cele mai multe investiții s-au făcut până în prezent în zona economică din Bălți – circa 150 milioane dolari, după care urmează zonele economice din Ungheni și Chișinău – câte 70 milioane dolari.

Ministrul a precizat că până la 1 octombrie în ZEL au fost produse mărfuri de 3,7 miliarde lei, iar până la finele anului se va ajunge la un nivel de 5,1 miliarde lei, cu aproape 15% peste nivelul din 2016.

Producția este diversă, pornind de la huse pentru scaune, cablaj pentru mașini, materiale de construcție și produse textile și practic toată producția fabricată este destinată exportului. Anul curent s-a reușit deschiderea a 4.000 de locuri de muncă, însă ne propunem mai mult în anul care vine”, a spus Octavian Calmîc.

Astfel ca urmare a realizării unor noi proiecte investiționale, se prognozează ca în următorii 2 ani numărul angajaților în cadrul zonelor economice libere să se dubleze, depășind 24.000 persoane, dintre peste 10.000 în ZEL Bălți.



Oportunitati